Ultima scrisoare adresată soției sale

 

Scumpa mea Rica,

Am stat cu capul sus și fără teamă în fața judecății, după cum stau și-n fața Justiției Supreme. Așa să stai și tu! Nimeni în această țară nu a servit poporul de jos cu atâta dragoste, pasiune, dezinteres, cum am servit eu. I-am dat totul, de la muncă până la banul nostru, de la suflet la viața noastră, făra a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi. Judecata lui pătimașă, de azi, nu ne înjosește și nu ne atinge. Judecata lui de mâine va fi dreaptă și ne va înălța.

Sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr. După cum și viața mea, toata viața mea, mai ales în cei patru ani de guvernare, a fost un calvar. A ta, de asemenea, a fost înălțătoare. Împrejurările și oamenii nu ne-au îngăduit să facem binele pe care împreună am dorit cu atâta pasiune să-l facem țării noastre. Suprema voință a decis altfel. «Am fost un învins», au fost și alții…, mulți alții. După dreapta judecată, istoria i-a pus la locul lor. Ne va pune și pe noi. Popoarele în toate timpurile și peste tot au fost ingrate. Nu regret nimic și nu regreta nimic. Să răspundem la ură cu iubire, la bine cu mângâiere, la nedreptate cu iertare.

Ultima mea dorință e să trăiești. Retrage-te într-o mănăstire. Acolo vei găsi liniștea necesară sufletului și bucata de pâine care azi nu o mai poți plăti. Am să rog să fiu îngropat lângă ai mei, care mi-au fost străbuni și călăuzitori, acolo la Iancu Nou. Voi fi între cei cu care am copilărit și cu care am cunoscut și durerile și lipsurile. Împrejurările ne-au îndepărtat viața de ei, dar sufletul meu nu-i va uita niciodată. Poate vei gândi că tot acolo lângă mine trebuie să fie și ultimul tău locaș. Scoborând în mormânt, eu azi, tu mâine, ne vom înălța, sunt sigur, acolo unde va fi singura și dreapta răsplată.

Te strâng în brațele mele cu căldură. Te îmbrățisez cu dragoste.

Nicio lacrimă! Ion.