Ultima verba (Pavelescu, 2)

 

Pe groapa mea, prieteni, să nu fie
Nici monumente-n marmură sculptate,
Și nici cavou de piatră cenușie;
Căci n-am iubit sclavia din palate.

Mormânt uitat ca trista sărăcie,
Dar să respir și-acolo-n libertate;
Coroane nu cu frunze argintate,
Și nici discurs, și nici vreo elegie.

Dar de e drept că jalea vă străpunge,
Spuneți-i Ei la groapa mea să vie...
Și voi fugiți... În liniștea pustie,
Din ochii-i dulci o lacrimă mi-ajunge.