Umelită alăută

 

Umelită alăută,
Alăută a lui Amor,
Tu ce viața me trecută
Ai cântat de multe ori,

În zadar cu măgulie
Și nădejde m-ai păscut;
Cânt-acum cu duioșie
Răpaosul ce-am pierdut!

Îns-amorul în privire
Silvii mele străluce
Și credem c-a me sâmțire
Tot de-acel foc să hrăne.

A ei buzăle credință
Ș-amor mie îmi jura,
Însă văd c-a ei voință
Au fost de-a mă înșăla.

Îndulcita ei rostire
Pune inima me-n giug;
Până și a ei zâmbire
Plin-au fost de vicleșug.

Ea ca Vănără îi frumoasă,
Dar aș vre, ah, mie amar,
Ca să fie mai duioasă,
Sau să n-aibă atâta har.

Alăută umelită,
Vino, mângâie al meu sin,
Du la Silvia oțărâtă
Înfocatul meu suspin!

Tânguindu-te, îi spune
De năcazul meu cumplit
Ce viața acum răpune
Care ei am fost sfințit.