Un bogat

 

În sfârșit se hotărîse să vie la băi. Doctorul îi spusese: Dacă nici vara asta nu te duci la Reichenhall, nu mai garantez de vieața d-tale. Bogatul s’a îngrozit gândindu-se la moarte, și-a deschis, vai! casa de bani, a luat tremurând a mie de lei și a venit în frumosul paradis al Alpilor.

Ne-am cunoscut într’un birt, unde el nu mânca decât o friptură și nu bea nimic — nu bea nimic, nenorocitul!

Aproape în fiecare zi eram victima acestui sgârcit milionar, de care nu știam cum să mă scap. Nu-mi vorbia decât de cele șase moșii ale sale, moștenite dela părinți; de pădurile lui întinse, de banii săi dați cu dobândă, de casele sale, de nesfârșitele lui avuții, câștigate fără muncă.

Ascultam chinuit, nu răspundeam nimic. Câte gânduri îmi neliniștiau mintea în fața acestui bogat nesimțitor și stupid !

Într’o zi am găsit un mijloc bun de a mă scăpa de el.

— Ei, domnule — i-am spus eu grav și uitându-mă ciudat la el — ce sunt bogățiile d-tale pe lângă strălucirea umedă a unor ochi de femeie, care te ucide sub sărutări; și ce napoleoni, ce lire, ce coroane pot să sune mai armonios ca rimele din sonetele lui Heredia! Crezi că ai putea, cu tot aurul d-tale, să ne dai splendoarea uimitoare a stelelor dintr’o noapte de vară ?

Din clipa aceea bogatul se feria de mine.

Reichenhall, 1891.