Un buchet de mireasă

 

Ce doruri ies din ochii-ți prin raza lor senină
Ce fulgeră și-ncântă uimita mea vedere?...
Prin gene-ți se strecoară o rouă cristalină
Și cade p-a mea frunte, p-aprinsa mea durere.

Dar nu-mi alină focul, mai tare se încinde...
Să fug, să fugi, Marie, căci flacăra-mi profană
Te-ajunge și pălește ființa-ți diafană;
Ferește-te de mine, de focul ce m-aprinde.

Vezi îns-a mele lacrimi și ruga mea ascultă l
Buchetul de mireasă să-l faci cu mâna ta,
Pe sânul tău îl pune, ș-alege cât de multă
Plăpândă simțitivă ș-un trist nu-mă-uita.

1868