Un cântec de serbare al lui Neron - Traducerea
Urâtul ne omoară, amici, și înțeleptul
În veci de dânsul fuge, cu dânsul nu dă piept;
Veniți, priviți cu toții serbarea ce vă dă
Cesarul vostru, Neron, a treia oară consul,
Stăpânitor al lumii, și zeu al armonii,
Ce pentru voi azi cântă, pe mod Ionian,
Unind plăcuta-i voce cu lira decafonă.
Voioasa mea chemare pe loc să vă adune!
N-oți fi simțit vr-o dată plăceri atât de multe
La Pallas liberatul, la Grecul Agenor,
Nici chiar la cele mese la care fără frică
Severul de Seneca, slăvind pe Diogene,
În vase aurite bea vinul din Falerna.
Veniți! sub ochii voștri va arde Roma-ntregă !
Vroi lectica să-mi ducă în vârful cestui turn;
Și voi privi la flăcări, sfidând a lor minie.
Ce-mi este mica luptă a tigrului cu omul?
Cei șapte munți sunt astăzi un mare circ în care
Se luptă marea Romă cu foc mistuitor.
Așa se cade Neron, stăpân peste pământ,
Să lupte cu urâtu-i adânc și singuratec;
Ca și un zeu, e bine el fulgerul s-arunce!
Veniți! sosește noaptea, începe și serbarea,
Și focul ca un șarpe târându-se prin strade
Își și ridică zboru-i și limbile-i de foc!
Priviți! priviți! spre prada-i în pară preschimbată
Aleargă, șerpuiește prin norii groși de fum!
El pare că sărută zidirile ce pier:
În brațele-i vârtoase palatele dispar....
— Oh! date dar fi mie. săruturi mușcătoare,
Săruturi ce dau moartea!
Ce zgomot! ascultați! priviți cei nori obscuri!
Priviți ș-acești fugarnici: de groaza lor împinși,
Ei trec subt ochii noștri ca umbre printre flăcări.
Din timp în timp domnește tăcere de mormânt!
Cad stâlpii, cad și ziduri, cad porțile de aur,
Și curge însuși bronzul în valuri, ce, lichide,
Duc flacăra s-o stingă în Tibru-nflăcărat!
Pier toate, jasp, icoane, și marmoră, porfir!
Și zeii prin cenușă se zvârcolesc uitați.
Triumfător flagelul, urmând voința-mi, zboară,
Avântul și-l mărește: nimic scăpa nu poate;
Ajută la incendiu chiar vânt de miază-noapte!
Furtună-nflăcărată domnește acum pe cer.
Adio, Capitole! — Ah! iată c-apeductul
Lui Sylla, printre focuri e punte pe Cocit.
Așa vroiește Neron: să cază bolte, turnuri!
E bine să mugească prin Roma pretutindeni
A flăcării urgie! — Și tu, regină-a lumii,
Fii mândră de coroana ce pune p-a ta frunte.
Copiilor se spune că vechi proorocii
Acestor șapte dealuri promit o veșnicie,
Ca Romei viață lungă chiar timpul va învinge,
Că-i stea nepieritoare, ce faptul vieții vede....
Amici, acum să-mi spuneți cam câte ceasuri încă
Credeți că vecinicia-i promisă va dura!
Oh! flacăra-i frumoasă când este noaptea neagră!
Ar fi pizmaș de fala-mi chiar însuși Erostrat!
E vorbă de, plăcerea-mi: ce-mi pasă de popor,
De muta lui durere! împrejmuit de flăcări,
El fuge: de pe capu-mi cununa-mi scoate, sclave:
S-ar veșteji vr-o floare de focul ce-arde Roma.
Când sângele țâșnește pe rochia de serbare,
Spălați, prieteni, pata, cu vinul cel din Creta;
A sângelui privire doar celui rău i place.
Prin voluptăți sublime noi jocul cel mai crunt
S-ascundem! vai d-acela ce simte vr-o plăcere
Când victima lui strigă! Noi țipătul ei jalnic
Prin cântec năbușim!
E Roma pedepsită: de dânsa mă răzbun,
Căci rugă și tămâie ea oferă pe rând
Lui Jupiter acuma, ș-acuma chiar lui Hrist.
Privească îngrozită cum azi a mea putere
Cu-a lor se potrivește! Să mi se-nalțe templuri,
De vreme ce Romanii n-au zeități destule.
Azi Roma dărâmat-am, s-o fac vrând mai frumoasă,
Dar crucea răzvrătită, căzând ea s-o zdrobească!
Creștini nu vroi să fie ! Pe toți să-i dați azi morții!
Să-i pedepsească Roma de tot ce-a suferit!
Ucideți!... și tu, sclave, vezi roze să-mi aduci:
E dulce lucru miros de roze!
- ↑ Această traducere în versuri nerimate (tetrametre iambice de 14) a fost făcută pentru a da proba ca rima nu-i decât al doilea element al armonii poeziei românești, perfecțiunea ritmului fiind cea d-întâia. Laudele ce au dat cunoscătorii acestei poezii încă inedite, îmi sunt cu atât mai prețioase cu cât ritmul iambic n-a ajuns încă în această poezie la desăvârșirea la care vroi să-l duc,
Într-adevăr schema
OOO — O — O
în loc de
O — OOO — O
apare la primul emistih la
versul al 5-ea din strofa 1-a!
al 2-ea și al 4-ea din strofa a 2-a,
al 3-ea din strofa a 3-a,
1-ul și al 3-ea din strofa 4-a,
al 4-ea din strofa 6-a,
al 3-ea din strofa a 7-a,
al 3-ea din strofa a 8-a,
al 2-ea din strofa a 10-a,
al 4-ea din strofa a 11-a,
și al 4-ea din strofa a 13-a,
Și, ce e mai grav, aceeași schemă apare la al 2-ea emistih, la versurile
al 3-ea din strofa 1-a.
al 4-ea din strofa a 10-a,
și al 5-ea și al 6-ea din stofă a 12-a,
Cu toate că în traduceri, se poate prin versuri nerimate, obține o mai credincioasă tălmăcire, nu cred că în opere originale e bine de a lepăda rima. Poetul cată să fie un artist, care să poată învinge ori ce greutate; departe de a vroi să lepădăm rima, osândesc pe Eminescu pe Vlahuță și pe toată școala de la Iași, că-ngăduesc simple asonante ca lui cu nu-i. Cer ca rima să aibă repetată chiar consuna de sprijin.
În această poezie s-a amestecat după capriciu, sau mai bine, după necesitățile traducerii, versurile de 14 cu cele catalectice de 13. Strofele sunt de număr neegal de versuri. Două versuri sunt dimetre, unul de 7, altul catalectic de 6. Ultimul vers schimbă ritmul fiind compus pe schema O | OO—O | O | OO — O adică 2 peone al 3-ea, precedate feicare de o anacruză sau auftalkth.