Un glas iubit
de Ioan N. Roman

Publicată în Analele Dobrogei, an. 1, nr. 1, 1920, p. 116 sub pseudonimul Rozmarin

42517Un glas iubitIoan N. Roman


Din zbuciumarea asta necurmată
Un glas iubit mă cheamă blând pe nume
De-abia-l mai recunosc, — și altă dată
Doar el eră norocul meu pe lume.

Din câtă depărtare nu străbate
Pe când eu mă cufund mereu în vreme!
Tot mai încet și-n veci tot mai departe
Iubitul glas încearcă să mă cheme.

Și eu mă pierd... O, scumpă nălucire,
Imagine de-a pururi adorată,
Nu te curma cu dulcea amintire
A-ntregului noroc de altă dată.