Un incident la cameră

Un incident la cameră
de Ion Luca Caragiale
2049Un incident la camerăIon Luca Caragiale


În sfârșit, ieri s'au deschis adunările de revizuire. După citirea mesajului domnesc, al cărui text l-am dat în numărul nostru trecut, dd. senatori retrăgându-se din localul Camerii, spre a se duce la localul Senatului, Camera a procedat, conform regulamentului, la proclamarea biuroului provizoriu, - prezident d. D. Cariadgi. După aceasta, unul din secretari a dat citire apelului nominal. Asupra acestei citiri s'a ridicat un incident în chestiune de regulament. Se știe că alesul adevărat al col. I de Suceava este d. Nicu Gane, iar nu d. Morțun, al cărui nume fusese din greșală trecut pe lista oficială publicată de guvern, după informațiile date de prefecți, în seara deschiderii urnei. Cu toate acestea, în apelul nominal alfabetic, secretarul biuroului provizoriu al Camerii nu citește numele d-lui N. Gane la litera respectivă, iar din contră, mai la vale, citește numele d-lui Morțun. D. Nicu Gane, care se află față și care are la mână certificatul de ales al col. I de Suceava, cere cuvântul spre a protesta. Guvernamentalii, cari, să nu uităm a spune în treacăt, se află toți prezenți, încep să facă zgomot strigând din răsputeri, că nu se poate acorda cuvântul nimănui până ce nu se vor trage la sorți secțiunile și adunarea nu va fi constituită. D, Maiorescu cere cuvântul în cestiune de regulament. Larma guvernamentalilor crește; între strigători se disting mai ales dd. col. Lecca și Buescu. În mijlocul huetului, în picioare pe banca din fața celei ministeriale, se vede d. Sihleanu, alesul dela Putna, clipind din ochi, gesticulând academicește și mișcându-și repede buzele; pare că ține un discurs; din nenorocire însă, d. Sihleanu se paote vedea numai, de auzit nici că-i vorbă; dar aceasta nu descurajează pe orator, care, cu talentul său cunoscut, își urmează discursul mai departe. D. Maiorescu cere necontenit cuvântul în cestiune de regulament, ceea ce în sfârșit i se acordă. d-sa se adresează biuroului provizoriu ca singură autoritate constituită până acuma, și-l roagă a-i spune cine a tipărit acel apel nominal ? Camera se zice că nu poate acorda cuvântul și nu poate discuta nimica, de vreme ce încă nu e constituită; așa e; dar atunci, cine tipărește lista alfabetică a numerelor deputaților, d'asupra căreia stă scris cu litere mari titula oficială de: Adunarea Deputaților, - apel nominal ? Cine ? Ministerul ? Imprimeria Statului ? Direcția Monitorului Oficial ? Da, Camera nu e încă constituită, dar oare pentru acest cuvânt, deputații ce s'au adunat aci au venit fără nici un titlu ? Nu trebuesc dânșii să fi venit în puterea unui mandat dat de alegători ? Și oare trebue să se trecă în apelul nomunal provizoriu, în locul numelui aceluia ce posedă certificatul de ales dat de biuroul definitiv, un alt nume, numai pentru că un prefect s'a pripit a telegrafia ministrului știrea neadevărată despre reușita candidatului său de predilecție ? Până la verificarea titlurilor, prin urmare, d. Maiorescu cere să se treacă în apelul nominal provizoriu numele d-lui N. Gane. Se produce din nou sgomot; d. Maiorescu încheie repetându-și cererea, și guvernamentalii se domolesc de îndată ce d. C. A. Rosetti arată că împărtășește pe deplin cererea deputatului conservator. Toți tac, și acum în tăcerea generală se aude vibrând glasul d-lui Sihleanu, care și-a urmat fără clintire discursul început și a ajuns cu fericire la concluzia, că nu trebue să se acorde niminui cuvântul până ce nu se vor trage la sorți secțiile. După un solo de trompetă cu acompaniament de mare orchestră, o cadență pianissimo ad libitum a unei clarinete guturăite: după cuvintele d-lui Maiorescu, și strigătele apilpisite ale guvernamentalilor, glasul placidului ateu dela Focșani. Incidentul se curmează în sfârșit, prin satisfacerea cererii d-lui Maiorescu. În locul numelui de Morțun, biuroul scrie numele adevăratului ales, d. N. Gane. După aceea se trag la sorți secțiunile, cari și încep lucrările de verificare a titlurilor. - La Senat, fără niciun incident, se trag la sorți secțiunile, cari asemenea procedează la lucrările verificării. - În amândouă adunările, după cum se speră, secțiunile se vor grăbi a-și termina lucrările acestea până mâine sau poimâine.