Un privighetor în colivie

 

I

"— O bard al armoniei
Cu cîntec îngeresc,
Simbol al poeziei,
Misionar ceresc,

II

Cum poți în colivie
Să cînți tu tot mereu?
N-ai tu copii, soție?
Îți place lanțul tău?"

III

"— Nu cred a fi sub soare
Vre o ființă vie
Să-i placă a sale feare,
S-adore-a sclavie.

IV

Lipsit de libertate
Și eu la început
Am fost ca tine, frate,
Mult timp trist și tăcut.

V

P-o noapte înstelată
Cînd luna lumina,
Durerea-mi comprimată
În cînturi s-exala.

VI

D-atunci a mea durere
Prin cînturi o alin,
Cînd cînt, tu simți plăcere;
Iar eu gem și suspin.

VII

Gîndesc l-a mea soție,
Și la copiii mei,
La cuib, și la cîmpie
Știi tu ceva de ei?"

VIII

"— Decît miere și lapte,
Sub jugul de despoți,
Mai bine-n libertate
Să viețuiești cum poți.

IX

O ! Cîntă, cîntă, frate,
Cînd simți vreun dor greu:
Prin cîntec omu-și scoate
Din sînu-i focul său !"