Un rămas bun de la Brașov

 

Sus pe deal, ori jos la vale,
În deșert privesc oftând,
Cătră bine nu văd cale,
Simț că soartea are-n gând
Să m-arunce-n munți cu gheață,
Ah, amara mea viață!

Soare, lună, cerești stele,
Pre voi vă chem mărturii,
Spuneți greșalele mele,
Șters să fiu dintre cei vii
D-am făcut vro strâmbătate
La dușman, amic sau frate!

Voi, plăntuțe tinerele,
Mielușei nevinovațți,
Ce-ați fost sub grijele mele,
Spuneți, v-am dat să gustați
Vrun venin din mugur verde,
Iarbă-de-fier, ce vă pierde?

Rămâi, țară, sănătoasă,
În al tău leagăn firesc,
Nu-n deșert, că ești muntoasă,
Încât ție nu-ți sosesc
Caldele soarelui raze
Ce prin munți pustii s-așează.

Rămâneți, baști învechite,
Ce ades vă cercetam,
P-a voastre ruini turtite,
Doamne, mult mai cugetam
Că asemenea ursită
Va fi mie rânduită!

Tâmpă, frumoasă Sioane!
P-al tău vârf când mă suiam,
Ca în nescari vii icoane,
Tot ținutul revedeam!
Oar, lăsa-m-a cruda soarte
Să te mai calc pân-la moarte?

Oltule, vale frumoasă!
Mult voi fi ție dator,
De mi-i trece cătră casă,
Ma, trecând , să nu m-omori!
Că dușmanii vor fi-n stare
Să nu-mi dea loc de-ngropare!