Unirea culturală
de Alexei Mateevici


„Unde-i unul — nu-i putere“.

Cât de cunoscute sunt aceste cuvinte ale poetului și de câte ori în aceeași vreme vedem că în viață lucrurile în multe întâmplări se fac nu tocmai așa, cum zic poeții, că rareori se întâmplă ca un lucru obștesc să fie început cu puterile unite.

Basarabia noastră, având în vremea de astăzi cea mai neapărată nevoie de întocmirea bună a lucrurilor obștești ale poporului moldovenesc,— are și cea mai mare trebuință de unire, care lipsește cu totul din mijlocul moldovenimii.

Este lucru știut că temelia tuturor nevoilor unui popor este lipsa de cultură a păturilor țărănești. Tocmai de această boală suferă moldovenii basarabeni. Cu dânsa trebuie mai întâi să lupte moldovenii cei culți și binevoitori ai neamului. Cu cât mai mult se va înlătura întunecimea țărănimii moldovenești, cu atât mai departe va ajunge tot neamul nostru. Iar înaintarea culturală a neamului se poate ajunge numai pe calea lui proprie, căci țăranul numai atunci se deșteaptă și-și luminează mintea, când aude cuvântul deșteptării și al luminării în limba lui părintească. Altă limbă el nu știe, iar dacă îl înveți în limba lui, îl poți învăța orișice limbă și știință. Deci, cea dintâi datorie și țintă a moldovenilor luminați este cea mai largă cultură națională. Și cel dintâi mijloc pentru îndeplinirea acestei datorii, pentru atingerea acestei ținte, este unirea culturală.

În trecutul nostru, ba chiar și în vremea din față, noi nu știm nici cultură, nici unire, și asta din pricini care sunt foarte lesnicioase pentru pricepere. Firește, în trecut n-am avut putință nu numai ca să ne unim pentru un lucru cultural obștesc, dar și ca să ne gândim la cultura locală. Alte au fost vremile, alte au fost împrejurările. În ziua de astăzi, când zorile deșteptării parcă încep a luci și pentru țăranul nostru basarabean și pentru poporul moldovenesc, parcă luminată a moldovenimii basarabene nu prea face încercări de lucrare la înaintarea norodului. Deprinsă cu nepăsarea de mai înainte și fiind lăsătoare din firea ei moldovenească, ea deocamdată parcă nu arată semne de ajutorare culturală. Poate, aici are multă însemnătate și gândul că țăranul moldovean încă nu-i gata de-o viață deșteaptă culturală, ceea ce am auzit-o de la unii moldoveni din tagmele de mai sus.

Avem deci de a face îndeobște cu întrebarea foarte însemnată pentru chestia culturii moldovenești: este țăranul, este poporul moldovenesc pregătit pentru viața culturală, ori ba? Dacă este, apoi toată datoria alcătuirii acestei vieți cade asupra intelectualilor moldoveni, și țăranul are tot dreptul să aștepte de la dânșii îndeplinirea datoriei lui. Dacă nu, apoi nici nu-i de vorbit despre deșteptare, lumină, cultură și alte lucruri frumoase.

Dacă cercetăm mai de aproape socoteala asta, vedem că vremea renașterii culturale a norodului nostru a venit. Asta o arată acele mijloace culturale, care le au moldovenii din Basarabia astăzi și care nu leau avut mai înainte.

Astăzi nimeni nu poate tăgădui că prin schimbarea împrejurărilor politice limba și viața noastră este recunoscută de stăpânirea sub care ne aflăm, la asta mai înainte nici nu ne gândeam.

Astăzi avem tiparul nostru moldovenesc — cetățenesc și bisericesc; avem gazeta moldovenească, avem de-acuma și carte bisericească în limba noastră, carte care se tipărește în tiparnița moldovenească de cărți bisericești. Într-un cuvânt, avem dovezi sigure că vremea a adus și moldovanului nostru un vânt de trezire.

În cât privește însuși poporul moldovean în rădăcina lui țărănească, mai deunăzi am avut prilej să arăt că el cu o dorință așteaptă învățătură moldovenească și nu numai așteaptă, dar pricepe și chipul cum ar trebui pusă în practică treaba asta — tovărășiile luminătoare ale moldovenilor culți. Vasăzică, cine spune că moldoveanul nu dorește și n-are nevoie de învățământ pe limba lui, acela închide ochii ca să nu vadă adevărul vieții.

Așa fiind, moldovenii luminați n-au decât să se pătrundă cu desăvârșire de conștiința datoriei lor morale și obșești și să înceapă lucrul luminător.

(Va sfârși)