Urâtul (Fondane)

Urâtul de Benjamin Fondane

În casa de tăcere cu iederi și urzici,
plină cu somn de bufniți cârne, cu ochii mici,
nimeni nu știe toamna când a intrat în casă,
și anii de când surpă pereții, ca să iasă.
Un clopot surd la masă și la culcat cheamă;
avea și-atuncea spartă arama, și coclea,
și-l ascultam, cu gura pe lespede, cum geme,
să ție-n loc moluzul și curgerea de vreme.
Motani de porțelană, cu ochii verzi, au tors
plecarea-n lume-a celor ce nu s-au mai întors;
dar s-auzeau, în seară, cu geamăt de lăuze,
clapele-ntârziate pe mâini, ca niște buze.
Poate e mama care moțăie-n jilț, aici -
coase ciorapi de lână moale, pentru bunici.
Dacă-ar cădea odată ploile roșcovane,
prin mădulare-ar curge din nou, ca prin burlane,
și-ai fi în casă singur, pustiu și monoton -

ca-n insula vreunui sălbatic Robinson

1921