Vînătorul
de Anton Pann


Un vînător în pădure
Văzînd pe urs mîncînd mure,
Pușca la dînsul întinse,
Dar bine nu i să prinse;
Așa făcu judecată
Ca să vie altă dată,
Fiindcă, cum trebuiește,
Văzu unde lăcuiește.
Asfel gîndind, aci-l lasă
Și să duce trist acasă.
Deci într-o zi să-ntîlnește
C-un cojocar ce cîrpește
Și fără nici o-ndoială
Să apucă la tocmeală,
Zicînd : -Frate cojocare !
Am o piele de vînzare
Bună de tot, nestricată,
Tocma prin șale-mpușcată.
Cojocarul îi vorbește :
-Dară, frate, trebuiește.
De lup e, or de ce treabă ?
-E de urs, răspunse-n grabă.
-Aici o ai, or acasă ?
-Ba, zise,-n pădurea deasă,
Că-i știu vizuina bine;
De vei, poți merge cu mine.
-Ce ceri pe ea ? Este mare ?
Îi făcu iar întrebare
Este ca cea de berbece ?
-Ba zice, d-un stînjin trece.
Ursul în pădure șade,
Ei să tocmesc cum să cade.
După ce i-a dat arvună,
Și bea-ldamașu-mpreună,
Să apucă vînătorul.
Vrînd să-și împlinească dorul,
Umple pușca o gătește,
Cu glonțuri o-nțepenește,
Cînd pe umăr s-o ardice,
Atunci cîrpaciului zice :
-Ai frate, acum cu mine,
Să vezi cum ți-l culc de bine.
Necăjit cu creață-n frunte,
Pleacă către urs la munte,
Ș-ajungînd pădurea deasă,
Ursul unde vrea să iasă,
Cojocarul îl oprește
Și, stînd, cu el să-nvoiește,
Că el aci să s-ascunză
La vreun copaci în frunză,
Și d-acolo să privească
Pe urs cînd o să-l lovească.
Deci vînătorul pîndește,
Gîndește, să socotește
Cum și unde să-l lovească,
Pielea rău să nu-i găureasca.
Tocma cînd își făcea planul,
Iacă și ursul, dușmanul,
Ieșea trosnind din pădure
Și să ducea după mure.
Pușcașul, cum îl zărește,
Să spăimîntă, înlemnește,
Stă și tremură de frică,
Perii-n cap i sa ardică,
Să dea fugă e rușine,
Că cîrpaciul vedea bine.
Slobozi pușca în grabă,
Dar nu făcu nici o treabă,
Că nu căzu ursu-ndată
Cu o pușcătură dată.
Să mai umple vreme n-are,
Ursul venea spre el tare.
Neavînd altă ce face,
Cade jos, ca un mort zace.
Urșul, după ce sosește,
Peste dînsul să trîntește
Și să pune de ascultă
La urechea-i vreme multă,
Ca să vază dacă suflă.
Iar el săracul se umflă,
Era moartea să-l apuce,
Ursul pînă a se duce.
Și văzîndu-î că nu mișcă.
Nici nu-l mușcă, nici nu-l pișcă,
Ci să pune de-l împute
Și merge-n pădure iute.
Apoi pușcașul să scoală
Gaiben, ca zăcut de boală.
Iar cîrpaciui vine-n grabă
Și începe de-l întreabă:
-Măi nene ! măi frățioare!
Spune-mi drept te jur pe soare,
Ursul c-e vorbă îți spuse
La urechea-ți cînd se puse ?
Iar pușcașul zise : -Frate !
Îmi spuse lucruri ciudate:

Cum că de azi înainte
Ține, zise, bine minte
Si nici un lucru nu vinde
În mîini pînă nu-l vei prinde,
Nici bea cu tocmeală bună
Aldămașu împreună.


PD-icon.svg Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de ani.