VII

 

Să n-am zi de veselie,
Să n-am flori de pus în plete
Și să fiu de râs la fete,
Dacă te mai las să pui
Mâna ta de-acum pe mine!
Între noi, să știi tu bine,
Dragoste de astăzi nu-i!

Astfel jură ea-n mânie,
Pleac-apoi pe șes ușoară —
Dar, cu ochi de căprioară,
Ea privind pe cel rămas
Ne-ncetat în ochi îl ține:
Și văzând că-n urmă-i vine,
Tot mai mult slăbește-n pas.