Vasile-Vodă și Iuga

 

Pe timpul lui Vasile Lupu-Vodă.

Pe atunci cîmpulungenii au ales ca deputat prin mai mulți ani de-a rîndul pre un țăran foarte înțelept și avut, anume Iuga, de loc chiar din tîrgul Cîmpulung, și l-au trămis la sfatul domnesc din Iași.

Vasile Lupu-vodă cunoștea acuma pre Iuga foarte bine și-l avea foarte drag, pentru că acesta era, precum am zis, un om foarte deștept, înțelept și deschis la inimă, cu dreptate, de omenie și plăcut tuturor oamenilor din ținutul Cîmpulungului. De aceea era și ales în tot anul și trimis la Iași în trebile cîmpulungenilor.

Iuga a îmbiat pe la Iași în mai multe rînduri. De la un timp încoace însă nu mai mersese acolo, din pricină că mai multe nenorociri daseră peste capul lui. El scăpătase acuma cu totul… Nu mai era așa de avut ca mai nainte… Pe lîngă aceasta a mai avut și alte nevoi… Își pierduse nevasta cea dintîi și-și luase alta tînără, cu care nu prea trăia bine. Apoi Iuga îmbătrînise și slăbise cu totul… nu se prea interesa de cele ce se petreceau în țară… Trăia mai mult pentru sine… Și românii din ținutul Câmpulungului de mult alesese pre alți români din mijlocul lor de-i trimiteau la Iași.

Iată însă că într-un an, tocmai pe cînd era adunat divanul întreg, pe cînd toți sfetnicii și deputații din toată țara Moldovei erau adunați la sfat în Iași, Vasile-vodă își aduse aminte de Iuga și întrebă pre unul din deputații cîmpulungeni :

— Mai trăiește Iuga ?

— Care Iuga ?

— Deputatul vostru cel vechi !

— Trăiește, stăpîne !

— Și oare cum se mai laudă ?… ce mai face ?… și care să fie pricina, că de un timp încoace nu se arată defel pe la Iași ?

— Apoi dă, Măria-Ta !… ce să-ți spun, răspunse deputatul cîmpulungean, Iuga deși e acuma bătrîn, totuși e sănătos, numai atîta că de un timp încoace a cam decăzut sărmanul… i-a murit nevasta cea dintîi și s-a însurat cu alta mai tînără, cu care o duce cam greu… de altmintrelea ar merge cum ar merge !…

Lui Vasile-vodă, la această veste, i se făcu milă de Iuga, știindu-l om avut, cu îndurare către toți și cu brațele deschise… Deci chibzuind el puțin cum ar putea face ca să-l scoată pre bietul om din cătușele nevoiei, să nu aibă acuma la bătrînețe a se lupta cu cîte neajunsuri cu toate, zise cătră deputat :

— Cînd te vei întoarce acasă, să te duci pînă la Iuga și să-i spui, că eu am zis să se răpadă numaidecît pînă la Iași, că am să-i spun niște lucruri, pre care trebuie să le știe numaidecît… m-ai auzit !… nu cumva să uiți a-i spune !…

— N-oi uita, Măria-Ta !… n-avea teamă !

La vr-o cîteva zile după această vorbire, desfăcîndu-se sfatul domnesc, se întoarse deputatul cîmpulungean acasă. Aici se duse îndată la Iuga și-i zise :

— Iacă cum și iacă cum, moșule Iuga !… a poruncit Măria-Sa vodă să te gătești și să mergi cît mai degrabă pînă la dînsul la Iași !

Lui Iuga nu-i veni a crede urechilor sale. Însă după ce deputatul îi întări prin jurămînt, că ceea ce-i spune nu-i alta, decît adevăr limpede, zise :

— Și oare ce vrea Măria-Sa de la Mine, de m-a chemat acuma la bătrînețe să mă duc pînă la Iași ?… Oare ce voiește să-mi spuie ?

— Nu știu moșule !… atîta știu numai că mi-a spus să mergi cît mai degrabă… alta nimic !

— Apoi dă, fătul meu !… cum n-ași merge eu, căci am fost de multe ori la Măria-Sa la Iași, dar acuma, vezi-mă, sunt bătrîn… nu mă pot duce, ca mai nainte, tot într-o fugă !…

— Te cred !… Însă ce să-i faci ! dacă așa voiește Măria-Sa !…

— Auzi nepoțele !… uitasem să te întreb : nu cumva, fiind voi prin Iași, ați făcut vreo nebunie, știi una de cele cornurate, și acuma mă îndemnați pre mine, om bătrîn și slab, să mă duc pînă la Iași, ca să v-o îndrept !

— …Nici prin vis să nu-ți treacă una ca aceasta !… că doară nu suntem noi de cei păliți cu leuca, nici de cei ce pușcă în lună !… Ce are Măria-Sa cu dumneata are, cît despre noi n-avea nici o teamă !…

— Dacă e așa treaba, ce-a da tîrgul și norocul, m-oi duce, măcar că acuma la bătrînețe nu-mi prea vine dorul de a colinda poticele munților !

— Eu unul mi-am împlinit datoria… Dumneata fă cum te-ajunge mintea !

-— Fii pe pace, nepoțele, că orișicît de bătrîn e moș Iuga, totuși simte atîta putere în pieptul său, ca să se mai poată duce odată pînă la Iași !

După aceste cuvinte deputatul se depărtă, iar moș Iuga se pregăti de cale. Porunci nevestei sale celei tinere să-i facă vr-o cîteva mălăieșe dulci de drum, să-i caute o raclă de brînză zburată, iar el își tocmi mai întîi opincile și cojocul cel de sărbători cu mițele mai pînă la pămînt, își căută o cămeșă curată de borangic cu găurele pe la mîneci și pe la poale și cu cănafi foarte frumoși în loc de cheutori, apoi se culcă și, dormi un somn dulce și liniștit, cum demult n-a mai dormit. A doua zi în revărsatul zorilor se sculă, își puse merindea pregătită într-o trăistuță, își luă un toiag în mînă și sărutindu-și nevestica pe frunte, se porni de-a dreptul peste munți spre Iași.

Pe timpurile acelea nu erau, ca acuma, drumuri îmbiate, ci oamenii mergeau mai mult călări pe plaiurile munților, cînd se duceau pînă la Iași. Așa și Iuga se porni pe unul din aceste plaiuri, însă el nu se porni călare, ci pe jos, și așa se duse pînă la Iași.

Cît timp va fi mers el nu știu, dar cînd a ajuns la Iași, nu s-a mai oprit într-un loc sau altul, cum e treaba multora, ci se duse de-a dreptul la vodă să vadă de ce l-a chemat.

Vasile-vodă tocmai atunci se afla în divan cu cei doisprezece sfetnici ai săi.

Deci intrînd Iuga în divan, singur va ști cum, și închinîndu-se pînă la pămînt, cum e datina țăranului, cînd se află dinaintea unui mai mare, îi zise :

— Bună ziua, stăpîne !

— Bună să-ți fie inima, precum ți-i și căutătura ! răspunse vodă zîmbind.

— Și Măriei-Tale fapta, precum ți-i și vorba !

— Da cum te mai afli, Iugo ?

— Cum vrei stăpîne !… și mai bine și mai rău !

— Cum ți-i dealul ?

— Alb și slab !

— Da lunca ?

— Verde și înfrunzită !

— Da munții ?

— Încărcați de brazi și flori frumoase !

— Da șesul ?

— Despoiat și uscat !

— Primi-ve-i doisprezece berbeci de-ai mei la dealul tău la păscătoare ?

— De ce nu ?… primi, stăpîne, însă cu plată !…

— Mergi dară sănătos !

— Iacă m-am dus, stăpîne !

Și cum zise cuvintele acestea, făcu iarăși un plocon și se întoarse să iasă. Însă vodă strigă degrabă ușariul înlăuntru și îi zise :

— Să duci pre bătrînul acesta undeva la o ospătărie pe sama mea !

Ușariul se plecă în semn de ascultare și apoi ieși cu Iuga afară. Aici îl întrebă cam mînios:

— Auzi, moșule ! pe unde ai intrat dumneata în divan ?

— Pe unde să intru ? răspunse acesta, pe ușă, pe unde intră Măria-Sa și toți boierii, căci doară nu sunt strigoi, să intru pe hornuri !

— D-apoi cum vine, mă rog, că eu nu știu nemică, cînd ai intrat ?… Cum de nu mi-ai dat de știre ?

— Dumneata să-ți dau de știre !… n-ași fi avut ce face !…

— Da ce vorbă e asta, moșnege ?… ce socoți tu de-mi răspunzi astfel ?… să-mi spui degrabă pe unde ai intrat, ori de nu… ai să mă pomenești cît vei fi și vei trăi !…

Iuga la aceste cuvinte se mînie foc, dar ca omul cu pricepere nu-și pierdu cumpătul, ci-i răspunse :

— Știi ce, omule !..! păzește-ți gura cea nespălată și mă du unde ți-a poruncit Măria-Sa să mă duci, că de nu, crede un moșneag bătrîn, care a văzut în viața sa mulți ușari ca tine», mîine dimineață piciorul n-are să-ți mai calce în palatul domnesc !

Ușariul la acest răspuns era să plesnească de mînie, dar nu mai zise nimic, ci știind ce-l așteaptă, tăcu ca un pitic, dar duse pre Iuga cine știe undeva o ospătărie din mahala și acolo îl

Încortelă peste noapte, apoi se întoarse îndărăpt scăpărînd de mînie.

Iuga, ca și cînd nu s-ar fi întîmplat nimic, intrînd în odăiță, se dezbrăcă de cojocul său cel mițos, își puse cușma pe un scăunaș, și porunci ospătăriței să-i aducă o ulcică cu vin, apoi se puse la masă și trase vr-o cîteva guri bune de vin.

Dar să-l lăsăm pre dînsul bîndu-și vinul și să ne înturnăm iarăși înapoi.

Cei doisprezece sfetnici, pe cînd vorbea Vasile-vodă cu Iuga, nu prea luară sama ce vorbesc, ci se uitară numai plini de curiozitate la Iuga, cum el, un țăran fiind, îmbrăcat în cojoc și încălțat cu opinci, a îndrăznit să intre de-a dreptul în divan, cum de nu l-a oprit ușariul la ușă și cum vine că vodă vorbește așa de prietenește cu dînsul ?

Nu știau ei, căci nu văzuseră pre Iuga nici cînd pînă atunci, dar nici vodă nu le spuse nimic. Și după ce a ieșit Iuga din divan tăcură cu toții și-și căutară fiecare de lucrurile lor. Cînd însă s-a încheiat sesia și se ridicară toți sfetnicii ca să se ducă pe acasă, îi întrebă vodă :

— Boierilor ! știți dumneavoastră ce am vorbit eu cu bătrînul care a fost mai nainte aici ?

— Nu ! răspunseră sfetnicii.

— Dacă e așa pînă mîine dimineață, înainte de ce ne-om aduna iarăși la sfat, să-mi aducă fiecare dintre dumneavoastră răspunsul în scris despre ceea ce am vorbit eu cu dînsul, iară cel ce nu mi-l va aduce, să știe că are să fie depărtat din slujbă !

— Bine ! răspunseră sfetnicii și se depărtară ducîndu-se fiecare pe acasă.

Sfetnicilor, după ce ieșiră din palat, li se părea dintru început lucru de șagă ceea ce le spuse vodă, însă mai pre urmă, după ce mai cugetară puțin, își luară sama și văzură că nu va fi bine de dînșii, dacă nu vor duce a doua zi Măriei-Sale răspunsul cerut.

Deci unul dintre dînșii, care era mai bătrîn, mai statornic, și cunoștea prea bine pre Vasile-vodă cine-i și ce poate, nu stete mult acasă, ci se duse pe la ceialalți sfetnici și îi făcu luători de samă, zicîndu-le :

— Fraților ! să nu vă pară lucru de șagă !… de nu vom duce Măriei-Sale răspunsul cerut pe mîine demineață… are să fie rău de noi… pre toți are să ne alunge din slujbă !… să mergem să căutăm pre moșneagul acela și să-l rugăm ca el să ne tîlcuiască vorba, ce a avut-o cu vodă !…

— Ce ai zis, frate !… niște boieri ca noi… noi sfetnicii și cîrmuitorii țării, de care ar tremura toată Moldova de frică, cînd am voi, pînă într-atîta să ne înjosim, ca să ne rugăm unui țăran, unui mojic, să ne tîlcuiască ceea ce a vorbit vodă ! zise unul dintre sfetnici, asta niciodată n-ași fi așteptat-o de la dumneata !

— Am cugetat și eu la aceasta, urmă sfetnicul cel bătrîn, și eu m-am simțit destul de umilit, dar ce să facem ?… Gîndiți-vă și explicați dumneavoastră vorba, dacă puteți !… Eu destul mi-am bătut capul, dar nimic n-am putut scoate la capăt…

Se puseră în urma aceasta toți sfetnicii pe gînduri, și gîndiră, și gîndiră, dar degeaba L. nu putu gîci nici unul…

În urmă văzînd și ceialalți sfetnici, că nu e lucru de șagă, își călcară pe inimă, se deteră cu toții să-l caute pre Iuga, ca el să le tîlcuiască vorba… Și-l căutară, și-l căutară, dar abia într-un tîrziu de noapte îl aflară în ospătăria cea tupilată din mahala, unde-l înfundase ușariul.

Iuga încă nu s-a fost culcat… Pe semne cugeta și el la timpurile cele bune din tinerețe.

— Bună sara, moșule ! ziseră sfetnicii, după ce intrară în lăuntru.

— Mulțămim dumneavoastră boierilor ! răspunse Iuga uimit.

— Te căutăm pre dumneata, moșule ! ziseră ei mai departe.

— Și ce poftiți de la mine ? întrebă Iuga.

— Te-am pofti, să ne tîlcuiești vorba ce-ai avut-o cu Măria-Sa vodă !

— Voi tîlcui-o bucuros… de ce nu !… numai drept să vă spun, trebuie să-mi plătiți !…

— Îți plătim, îți plătim bucuroși… dar cît va fi plata ?…

— Nu mult !… ia, o pungă de bani de cap !…

Sfetnicii cam încrețiră fruntea și strîmbară din nas, căci o pungă de bani, pe timpul acela, era atît cît cinci sute de lei… Dar ce-avură să facă ?… Trebuiră să se învoiască și să-i plătească, cît le-a cerut, dacă voiau să nu fie alungați din slujbă… Deci îi dete fiecare cîte o pungă de bani cu acel adaos, ca să nu mai spună despre aceasta nimărui nici un cuvînt. Care n-a avut bani la sine a alergat degrabă și și-a împrumutat.

Apoi l-au întrebat, zicînd :

— Ce însemnează cuvintele : bună să-ți fie inima, precum ți-i și căutătura ?

— Apoi dă, răspunse moșneagul, sunt mulți oameni în lumea aceasta, a căror căutătură e blîndă, plăcută și prietinească, după care ți s-ar părea că suflete mai bune de cît dînșii nu se află în toată lumea, pe cînd în inima lor e încuibată cea mai mare viclenie și răutate ce-și poate închipui cineva… Deci, cum e căutătura omului, așa să-i fie și inima, să nu caute la alții cu blîndeță și dragoste în față, iar pe din dos să-și reverse tot veninul asupra lor, ci dacă caută bine, bine să-i și facă !…

— Da aceea : cum ți-i vorba, așa și fapta ?

— Asta e așa, că dacă omul se laudă că va face cuiva vr-un bine, să-l și facă, nu să se laude numai, precum îndătinează foarte mulți dintre domnii cei mari, iară cînd e la adică, atunci nu fac nemică !…

— Dar : dealul ?

— Dealul e capul meu… e alb precum mă vedeți, căci am încărunțit…, e slab, slab căci acuma sunt bătrân și slăbănog !…

— Dar : lunca cea verde și înfrunzită ?

— Nu v-ați priceput ?… mi-a murit soția cea dintîi și acuma mi-am luat una tînără și frumoasă, ca o luncă verde și înfrunzită… iar eu sunt bătrîn și slab.

— Dar : muntele ?

— Muntele înseamnă, scumpii mei boieri, românii de prin ținutul nostru, care sunt voinici ca niște brazi și rumeni ca florile pentru că, mila domnului, pînă acuma le merge bine !

— Dar : șesul ?

— Șesul însemnează românii de la țară, care supuși fiind boierilor și altor oameni fără de inimă, sunt chinuiți și scurși de avere și putere… sînt ca un fînaț despoiat de iarbă și uscat !

— Da : cei doisprezece berbeci ?

— Aceia… să nu vă fie cu supărare… sunteți dumneavoastră boierilor !… ați venit la păscătoarea mea, și eu v-am păscut acuma !…

— Atîta-i moșule ?

— Atîta !

— Noapte bună !

— Mergeți sănătoși !

Sfetnicii ieșiră afară mînioși pară de foc și numai ei singuri știură cîte sudalme și blăstămuri trămiseră asupra bătrînului. Dar lui Iuga nici că-i păsa… Strînse bine cele douăsprezece pungi, le puse în curea, și apoi, culcîndu-se, dormi dus pînă a doua zi demineață.

A doua zi, după ce se adunară sfetnicii la divan și se așezară fiecare la locul său, iată că intră și Iuga înlăuntru.

Vasile-vodă, cum îl văzu, îl și întrebă :

— Cum ai mas, Iugo ?

— Bine, stăpîne !

— Dar primit-ai berbecii mei la dealul tău la păscătoare ?

— Primit, stăpîne !

— Și cum arată ?

— I-am tuns bine și le-am luat lîna !

— Ești îndestulat cu atîta ?

— Cu berbecii sunt îndestulat, căci orșicum, după cum am putut să-i cunosc eu, totuși nădăjduiesc să-ți prindă cîndva bine și să-ți fie de folos. Dar una te-ași sfătui anume : țapi niciodată să nu ții pe lîngă casă, că-ți strică cele mai frumoase și mai tinere oltoane și ramuri, ba, chiar și cei mai batrîni și mai vînjoși arbori… Iacă ! nu mai departe, asară de-abea putui și eu scăpa neîmpuns de un țap domnesc…

— Prea bine, Iugo ! zise vodă, m-am bucurat foarte mult, că m-ai ascultat și ai venit pînă la mine, de acum poți merge sănătos !… și Dumnezeu să te întărească și să te susție încă lung timp în viață !…

Iuga își luă rămas bun de la vodă, mulțămind lui Dumnezeu că l-a învrednicit să-l mai vadă odată înaintea morții sale, și a doua zi de demineață se porni spre casă la Cîmpulung.

Sfetnicii, pe cînd vorbea Iuga cu vodă, își plecară căpițele rușinați și nu ziseră nici un cuvințel. Vasile-vodă încă nu le spuse nimic, știind prea bine din cuvintele lui Iuga, că au fost cu acesta, care le-a dat o bună învățătură.

Nu se putu însă răbda de a nu pedepsi, după cum se cuvine, pre ușari, căci acesta era țapul despre care vorbise Iuga.

Și așa s-a întors Iuga acasă plin de avere.

Vasile Lupu-vodă i-a ajutat cum se cuvine. Lui nu-i plăceau deajuns sfetnicii săi, fiindcă aceștia nu prea iubeau poporul, ci mai vîrtos îl defăimau și-l asupreau. De aceea a voit să-i pedepsească și să-i facă a cunoaște că țăranul este un om ca și dînșii, ba poate mai cu cap. Ce se atinge de străini, de venetici, să zice că din ziua aceea n-a mai suferit pre nici unul pe lîngă curtea sa.