Veacul nostru

 

Veacul nostru de lumină, eacul nostru de lumină!
Oh! cu manta, fața voastră o ascundeți, farisei,
Pe cap puneți azi cenușă și cu-a bâlciurilor tină
Vă mascați, voi, purtătorii luminoaselor scântei!…
Unde, unde vi-i lumina? Când popoarele ´nvrăjbite
De tirani, ca vite duse, între ele se omor,
Când voi puneți, o, nemernici, arme nou descoperite
La picioarele acelor ce duc vrajba în popor,
Și când fabricile cântă fabricând a lumii moarte,
Când fanfarele și tunul pretutindene răsun,
Când înalta chibzuință stă ´ntr´aceea, de se poate
Să hrăniți cu oameni veșnic, flâmânzitul vostru tun,
Când Europa clocotește de lung strigătul Irlandei,
Când dreptatea și frăția de pe lumea au sburat,
Când o neagră profeție ca aceea a Casandrei
Nu vă moaie învrăjbirea – veacul nostru-i luminat?…
Nu; ascundeți-vă fața în veșmântul desfrânării,
Și în glodul mascaradei, comedia vă sfârșiți!
Oh! veni-va și șuvoiul ce cu furia-așteptării
Va spăla glodul în care voi vă nașteți și muriți.

1881