Versuri (Costin)/Stihuri împotriva zavistiei

 

Vacul tău n-are pace, zavistnice oame,
Colțul tău, plin de venin, piiere tot de foame,
Să muște pre cineva pururea râvnéște,
În ce chip ar ocărî, pururea păzéște.
Bine au scris în Psaltire de tine prorocul:
“Zavistnicului ieste acesta norocul,
Gâtlanul lor, mormântul destupat cum cască.
Limbile lorǔ gata tot să ocărască.
Să le fii giudeț, Doamne, din gânduri să cază,
Ocări care facǔ ei pre sine să vază.”
Doao boale întru sine zavistnicul are:
Una cândǔ petréce rău, a doao, mai mare,
Cândǔ privéște pre altul că petréce bine.
Numele bun altuia ca o moarte-i vine.
Aceasta niciodată boala nu-i lipséște,
În tot ceasul cu acéstea viiața-și pedepséște.
Dar ce gândești să faci? Să pierzi dreptatea?
Aceasta nu vei putea, bine-n răotatea,
Sau răul să faci că-i bun, nici aceasta poți face.
Deci așa viața ta nu mai are pace.
De la Dumnezeu nime fără darǔ nu ieste;
Ce nu mulțămești câtǔ ai, ci tot râvnești
Inima ta spre altul? Cine toate poate?
Nu toate are unul, ci cu toți toate:
Unul una și altul alta bunătate.
Tuturor de Dumnezeu daruri sunt însemnate.
Care truda noastră cu gândul bun priiméște,
Dumnezeu gândului bun bine-i dăruiéște.

Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de ani.