Vinul, prietenii și femeia
La bodegă. La o masă de lemn, doi prieteni, cu nasurile lucioase, cu pălăriile pe ceafă, sunt gata să plece.
— Încă un pahar!
— Nu.
— Te rog eu.
— Nu mai pot.
— Dacă ții la mine.
— Nu, că ’ntârziem și nu vreau să mă certe nevastă ta.
— (rece) Suntem in divorț.
— Glumești, de când ?
— Ce, nu știai ?.. Viu de la tribunal.
— Nu mă ’nebuni!.. Ei, cum, spune-mi și mie.. Băiete, mai dă-ne o sticlă!
— Nu mai mergea, nene. Prea era de tot.
— Ce făcea ?
— Nu făcea nimic.
— Ai prins’o ?
— Stăi, să vezi... Șezi, dă-te dracului, avem timp... Nu mai e ca ’nainte... Bea... Băiete, dă-ne o gustare... ceva sărat, să meargă vinul.
— (nerăbdător) Ai prins’o ?
— Nu.
— (ușurat) Tocmai, mă miram.
— Nu, ce să zic, a fost cuminte, dar nu era de casă. N'a făcut ea o dulceață, n’a pus o murătură... Când o căutai era la țața Tinca... Unde ai fost?... La țața Tinca... De unde vii ?.. De la țața Tinca.. Ei, n’am mai putut răbda. Nu făcea nimic. Eu mă duceam la piață, eu spuneam ce să gătească... Băiete, mai dă-ne o sticlă! O rugam și eu să-mi calce pantalonii, că-i port cu dungă...
— Știu.
— Odată nu i-a călcat, domnule.
— Ești un prost.
— Ai dreptate.
— Un dobitoc.
— Și eu zic.
— Ești cel mai mare idiot.
— Pentru ce sunt idiot ?
— Pentru asta vrei tu să divorțezi?!.. Poate n’a învățat femeia, poate n'o ști să gătească...
— Bine, de gătit, hai, zic și eu... Da pantalonii... Să fi făcut și ea un gest pentru mine.
— Ai prins’o vreodată ?
— Nu, ce să spun.
— Ai prins’o vreodată ?
— Nu.
— (fioros) Mă, nerodule, te mai întreb înc’odată, ai prins’o ?...
— Nu, că de ținut ținea la mine.
— (liniștindu-se subit). Iart-o.
— Nu. Mă cunoști, știi ce fel de om sunt. Când am zis o vorbă...
— (larg) Iart-o.
— Aș!
— Te rog eu s’o ierți.
— Nu-ți mai răci gura.
— (încăpățânat) Mă rog, te-a’nșelat?
— Nu, ce să zic.
— Atunci iart-o.
— Ei, nene Gogule, vrei să spun ceva?!.. Mai degrabă o iertam dacă mă’nșela.
— Iart-o, că te-a înșelat.
— Vrei să mă bagi la ambiție, știu eu...
— Iart-o, că te-a ’nșelat.
— Glumești ?
— Te-a ’nșelat pe onoarea mea.
— Minți.
— Dacă-ți spun eu.
— Unde ?
— La țața Tinca.
— De unde știi ?
— Cum să nu știu... Băiete, mai dă-ne o sticlă!.. Nu mai are alt chiriaș de cât pe mine. Pricepi?
— Atunci o iert.
— Iart-o.
— Dacă m’a ’nșelat, o iert, ce mai vorbă...
— Te rog eu s’o ierți.
— Am iertat-o, s’a isprăvit.
— Vin, să te pup.
— Eu pe tine.
— Nu, eu.
— Poftim, pupă-mă... Fire-ai al dracului de idiot! Băiete, mai dă-ne o sticlă! Stai, un’te duci ?
— S’aduc pe nevastă-mea, ca să vezi ce fel de om sunt eu...