Deschide meniul principal
Visătorul
de Traian Demetrescu


Am rătăcit pe multe drumuri
Și-n lunga-mi rătăcire,
Visam să întîlnesc o umbră
Ce-i zice: „Fericire”.
 
Dar n-am găsit-o nicăirea —
Deunăzi, obosit,
Într-o pădure fremătoasă,
O clipă m-am oprit.

Sub un copac, bătrîn ca mine,
O fată și-un băiat
Se sărutau soptindu-și șoapte
Cu glasul îngînat.

Și cînd să plec, băiatul parcă
Se înclină spre ea,
Zicîndu-i blînd: „O, tu, iubito;
Ești fericirea mea!”

Am tresărit... Și-n clipa-aceia,
C-o repede privire,
M-am și întors să văd cum este
Visata fericire?...

Era o fată cum sînt multe
Prin sate și orașe:
Cu ochii mari, cu sînuri albe,
Cu buze drăgălașe...

...............................
...............................

Și eu am rătăcit o viață,
Pribeag, ca vai de mine, —
Cînd drumurile pretutindeni
De „fericiri”, sînt pline!...