Visul morții

 

Moartea, mai deunăzi pe când adormisem,
S-arată în chipul unei năluciri;
Ea știa, se vede, c-ades o dorisem,
C-ades o dorisem, la nenorociri.

— „Am sosit, îmi zise, am sosit, copile,
„Dacă mai ceri viață, îți mai dăruiesc;
„Iar de nu supune ale tale zile,
„Ale tale zile, căci mă pregătesc!“

Și zicând acestea, buza-i înghețată
Voi s-o lipescă, de inima mea.....
„O secundă încă!... stai!....“ strigai de-odată
Și strigând de-odată, nă uitam spre ea.

„Da: Să mor! Mormântul e sosit la vreme,
„Am suferit multe, multe-am îndurat!......
„Sufletul meu tânăr, nu; nu te mai teme.
„Nu: nu te mai teme, căci vei fi scăpat!

„Pleci din astă lume rece, viscoloasă,
„Uițo amar și grijă, stingi al tău suspin;
„N-avuși o ursita dulce și frumoasă,
„Dulce și frumoasă, ci un veșnic chin!

„Aștepți viitorul, speri și ai credință,
„Arunci în uitare orele ce trec;
„Însă viitorul e cu prisosință,
„E cu prisosință, sau vine tot sec?“

Și zicând acestea, șirul de cuvinte
Mi l-a tăiat moartea și n-am mai simțit;......
Apoi fui îndată pus între morminte, —
Pus între morminte, cum de n-am murit?