Voichița de Românie

Voichița de Românie de Gheorghe Asachi

Persoane

• Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei.
  
• Vlad, Domnul Muntenimei.
  
• Coste, spatar din Moldova.
  
• Voichița, fiia lui Vlad.
  
• Sabina, muma ei.
  
• Codrat, june sătean.
  
• Mina, mireasa lui.
  
• Parcalab, muntean.
  
• Caraiman, comișelul lui Ștefan.
  
• Osman Aga.
  

Oșteni de ambele țări. Un sahastru.

Scena urmează în Românie la anul 1474.

Actul I

Scena I

Reprezentează din năuntrul unei case rustice, la mijloc o masă, în giurul căria fetile cu Voichița și muma sa destramă peteala de nuntă. Hor de fete:

Tu, mireasă, azi alege
Acest aur lucitor,
Care mâne va să lege
Imeneul cu Amor,

Ca viața ta să fie
Senină, cu bucurie.
(Bis)

Scena II

Codrat și Mina

Codrat: (întrând spăriet) Nu sunet de armonie, ce de spaimă răsunați împregiur! Neastâmpăratul moldovan cu a lui Ștefan a calcat pământul muntenesc. Și domnitorul nostru Vlad cheamă la arme pe toată junimea; chiar și bătrâni a început a se înarma, ca să arătăm că acii pe carii ei numesc munteni sunt adevărați români și că noi pre dânșii i vom respinge la munte ca pe urși în a lor caverne. Eu iubesc pe Mina, a mea mireasă, ce are să fericească a mele zile, dar de asemenea iubesc patria mea. Oare cum aș putea eu fi fericit, dacă patria aș vedea gemând în fine? Dorito Mină, să nu te întristez de a mea departare, în ziua în care eram a ni întruni înaintea sântului altar!

Mina: (plângând) Eu plâng de despărțire, dar totodată te conjur ca lacrimile mele să nu te reție de la datorie a apara țara.

Codrat: Dacă toate femeile române sunt însuflețite de asemenea sentiment bărbătesc, apoi fiii unor asemene mume nesmintit vor triumfa în cauza cea sacră a patriei. De aceea să nu mă întârzie inima mea, deși este înduioșită.

Arie:

Inima-mi în două-i ruptă,
Aud buciumul ce sună,
El mă cheamă azi la luptă,
Poate merg pe totdauna,
Că ostașul în bătălie
Mormânt află, au marie,
Și în câmpul unde tună
Mormânt află, au cunună!

Mina:

Tu mă lași, în văduvie
Voi urma dup-al tău pas
Zborul tău la glorie fie,
Ferice fii, dar, aleu, nu m-uita. (Bis)

Ambii: Ori ce soartă a să fie, Giur c-amorul n-oi uita! (Codrat se duce)

Scena III

Mina

Se duce, aleu,
Amorul meu!
Mă lasă în văduvie,
Când oare a să vie? (Plânge)

Horul femeilor:

A ta plângere-nfrânează,
Doamno, nu te tângui,
Că al tău amor e pază
Și pre el va mântui!

Scena IV

Cii de mai nainte, Vlad și un ostaș

Vlad: (intră mânios) Ce gemete femeiești s-aud aicea, când numai cânturi de arme ar trebui să răsune? Vi e poate milă de sângele moldovan, care în curând are în șuvoaie a se revărsa pe câmpul bătăliei? Din voi poate una are un amant între acii hoți de munte? Dacă aș afla pe una, cu mâna mea aș perde-o ca p-o trădătoare a patriei!

Mina: Lacrimile care le vezi rourând și suspinele ce le auzi sunt acele a mumelor și a soțiilor acelor juni carii sub ordinul tău merg la bătălie. Patria va triumfa, dar multe dintre noi vor rămânea orfane și văduve!

Un ostaș: Doamne, un trimes cu însărcinare de la pașa de Silistra să anunță ca să vă vorbească!

Vlad: Oare ce să fie? Nu cumva vine cu un nou dușman? Spune să intre! (Oșteanul se duce și femeile de asemene).

Scena V

Cii de mai nainte și Osman

Osman: Alesului între sectatorii lui Mesie aduc sanatate! (Îl salută turcește.)

Vlad: Sănătate închinătoriului profitului Mohamed!

Osman: Voi a-ți vorbi de lucruri care pe ambii interesează foarte. Imperatorul meu, cărui ceriul deie ani îndelungați, și țara ta au în comun tot acel enemic puternic pe Ștefan a Moldovei, care nu mai pune în teacă sabia cea însângerată. El nu mai lasă în repaos nici pe poloni, nici pe unguri, nici pe tatari, nici pre noi și chiar nici pre voi, ce sunteți cu dânsul de un sânge și d-o lege! Iaca acuma că țara ta, moștenirea și corona părintească cată a ț-o răpi de pe capul tău! Unei nații și unui domnitor independent, precum suntem noi, mare ovelire ar fi a i se supune. Oare arma noastră este ruginită?

Vlad: (bătând cu mâna pe sabie) Eu cel întâi voi arăta că sabia me are două tăișuri, înaintâ ndu-mă au retrăgându-mă, că pururea dau loviri de moarte. Cu aseminea putere nu voi lasa a mi se răpi corona. Deci în pericolul comun, comună să ni fie apărare; deși legea ni desparte, interesul ni unește și el cere să închiem o alianție ofensivă și defensivă.

Osman: Dar, să închiem; mai nainte însă să ni înțelegem despre condițiile legăturei. Spre a te agiuta, imperatorul meu, căruia Dumnezeul deie ani îndelungați, va coopera cu toată a sa putere a Răsăritului și al Apusului, drept care i se cuvine o supremație, un drit de suzeranitate asupra ta și ai tăi deștinzători; de aceea, să-i dai ca onor nominal pe tot anul 12 șoimi și atâtea iepe, în războaile imperatorului meu să dai un corp de oaste și împreună să vii în persoană a te închina înaintea imperatorului. Acum reflectează!

Vlad: Grele condiții, în adevăr! (În parte:) Voi giura aleanța și credința, însă fără termin; când îmi va da mâna o voi rumpe (Tare:) Am reflectat. Unirea noastră fie azi, închietă pe baza reciprocului interes.

Osman: Giură dar pe a ta lege, precum eu pe a mea, tot în un Dumnezeu, care este pentru ambi. (Ambii ridică spadele în sus.)

Vlad: Giur pe unul Dumnezeu și sânta cruce în unire cu închinătoriul lui Mohamed să combat pe comunul nostru inamic, tiranul Moldovei, să-l învingem în câmpul bătăliii sau prin alt ascuns complot să-i stângem viața! (Scoborând spadele unul pe capul altuia.) Iar dacă am fi necredincioși acestui giurământ, apoi acest fer cu blestemul ceriului să cadă pre capul trădătoriului!

Osman: Aceste le giur, în numele turcesc a pașei de Silistra! Așa profitul Mahomed să mă certe, prin lipsa fericirei și a bucuriei seraiului care ni a păstrat în paradis! (Amândoi să îmbrățoșează.) Acum să pășim cătră lucrare. Planul meu este următoriu: cu o parte a oastei tale și cu toată a mea calarie eu voi înainti asupra Moldovei, iar tu vei rămânea mistuit în cetatea Brăila. Ștefan cu a sa furie are să mă atace; atunci cu o parte a oastei tale combătând, mă voi retrage asupra Silistrei. Când el va fi de agiuns departat de marginea Moldovei, tu vei înainti și-i vei tăia drumul; atuncea cu măiestrie luăm pe Ștefan între două focuri și atunce desigur îl vom capata viu sau mort. După aseminea triumf, tu vei anexa Moldova cătră țara ta; puternic te vei face și troianul nostru despre barbarii de la Nord, care tot ni amenință a ni răpi Stambulul, pe care noi cu atâtea sacrificii l-am conchistat.

Vlad: Nu vezi în ce mod acel barbar cată a-și mai spori puterea! Am aflat că are scop prin legături de familie a se alea cu țarul Moscvei. De aceea, să ni grăbim prin foc și sabie să tulburăm serbările nunței, prin toate chipurile!

Osman: Din partea mea, voi adăogi o nouă greutate; voi triimete un înadins cătră hanul tatarilor a Oardei de Aur ca să atace pe neamicul comun cu toată puterea sa militară și cu furia religiei sale.

Vlad: Propun ca prin mijlocirea cavaleriii sale, care repede ca vântul cutrieră deșertările ce-l despart de moscoviți, să cerce a întrerumpe cale ambasadei lui Ștefan, ce peste puțin s-a îndrumat spre Moscva cu mireasa, ca să o conducă în brațele fiului țarului.

Osman: Ce minunat vânat am face prin asta! Eu cred că Ștefan, care iubește foarte pe fiia sa, ar fi dispus a răscumpara a ei eliberare prin mari sacrificii.

Vlad: Planul e bine combinat și merită un ferice rezultat. De aceea, la lucru, că fortuna favorează pe acii întreprinzători!

Osman: Din partea mea voi face cele pentru alți neputincioase; mă voi îngrija a organiza cavaleria tatară, ca să cuprindă calea.

Vlad: Eu mă voi ocupa despre cele-alte. Să ni revedem!

Osman: Revederea ferice să ni fie!

Scena VI

Cii de mai nainte, un curier

Curierul: (intrând repede, cătră Vlad) Despre munții Vrancii se coboară oastea moldovană repede ca un povoi; a lor arme scânteiază la raza soarelui, încât abia poți acolo ținti ochii!

Vlad: Ce fac viglele noastre?

Curierul: Ai noștri a început a se retrage spre tabără.

Vlad: Mișeii! Oare nu știu ei că eu aice mă aflu cu miezul puterei și că la apropierea mea moldovenii ca o pulbere de vânt se vor răspândi! Să răsune buciumul de aramă, să fluture bandierile, ca să cheme pe junii! Vie îndată aprodul meu Codrat, ca să-i dau ordinul secret!

Curierul: Ascult! (Se duce.)

Scena VII

Vlad: (singur) Pe Osman l-am ademenit, și cu agiutorul lui vom combate pe inimicul meu. Cu pași repezi se apropie oara dezlegării soartei mele, luceafărul meu pănă acum mi-a favorat, el va lumina și acum, cungiurată de nourii înunecați, calea care o voi răzbate cu a mea spadă.

Scena VIII

Vlad și Codrat

Vlad: În lovirea ce avem a face asupra moldovenilor, mă nevrează în mod ca turcii să intre în focul cel mare, că deși combatem pe dușman comun, dar fiind ii creștini și tot de sânge român ar fi pacat ca să încruntăm mânele în sângele fraților. Aceste voiesc să le pui în lucrare cu toată energia.

Codrat: De-agiuns este un cuvânt al tău, Doamne, ca să plinesc scopul cu tot zelul meu! (Se duc amândoi.)

Scena IX

Se aude mare zgomot; femeile spăriete, încărcate cu a lor prețuoase efecte, aleargă în toate părțile.

Hor:

Amar mie, amar mie,
Turcul vine cel barbar,
Să ni ducă în sclavie,
Să ni vândă la tatar!
Unde-i scut, unde scapare
Aflu-n astă turburare!
Amar mie, amar mie,
Ne-or să ducă în sclavie. (Spăriete, fug.)

Actul II

Scena I

O grotă întunecoasă. Sabina, Voichița și stol de femei.

Sabina: Oare când se vor curma suferințele noastre, spre a scăpa de inemicii moldoveni? Fiul meu Vlad s-a unit cu turcii, dar acești noi amici ni sunt mai periculoși decât neamicii.

Voichița: Amar mie! Între doi dușmani puternici, de la cine vom afla scapare?

Sabina: În astă grotă subterană nu putem rămânea îndelung, pe când deasupra capetelor noastre domnează furia resbelului, care ni pregătește poate sclavie sau moarte, și nime nu vine ca să ni aducă vreo știre. Mina: Logodnicul meu mi-a giuruit că despre toate aicea ni va înștiința.

Sabina: Aleu! Triste zile am agiuns, dacă în țara noastră suntem nevoite a ni mistui prin grote întunecoase, destinate a fi petrecerea balaurilor și a șerpilor veninoși! Și asta numai din rapacitatea unui singur om, carele pretinde a fi părintele poporului.

Voichița: Pe când cu toți suntem constrânși a plânge soarta patriei, mie mai ales cătră astă suferință adaoge soarta, în primăvara vieței mele, a vărsa lacrimi și în astă grotă a suspina pentru ogetul amorului primar, pe carele nu luminează făclia Imeneului, ca acea înfricoșată a resbelului, unde în miezul furiei junimea, pentru că este plină de curagiu, își dă poate ce de pe urmă suflare.

Sabina: Nu te dispera, fiia mea! Pe când noi aicea sub pământ ni disperăm, poate că deasupra capetelor noastre să plinesc lucrări pentru a noastră mântiure. Crede că, deasupra tuturora, mai presus este Providența, ce veghează asupra nefericiților! (Scena se întunecă. Caută afară.) Dar iată că apusul soarelui mai mult încă a întunecat astă grotă și (ascultând) prin coridorul subteranului se aud pași de oameni (Cu spaimă.) Să ni retragem în adâncul grotei (femeile fug în lăuntru), și eu mai de aproape voi veghea! (Se trage într-o parte.)

Scena II

Osman și apoi Cariman și Voichița ascunsă.

Osman: Lauda fie marelui profit Mohamed că a sosit ocazia ca să răzbun sângele turcesc care Ștefan, numit cel Mare, a varsat la Racova. Acolo în curând voi merge ca să îngrop corpurile omorâților mei compatrioți, precum am giurat înaintea marelui mufti, să răstorn semnul crucii, care în memoria învingerii noastre a înalțat acolo acel tiran. Măsurile care am luat cu Vlad spre a stânge de pe fața pământului pe Ștefan sunt puternice și nimerite, dar un lucru neprevăzut ar putea să zadarnicească toată înțelepciunea noastră. De aceea, am planuit a curma ostacolul prin un mod mai sigur. (Cată în giur.) Unde întârzie Cariman? (Voichița, ascunsă, ascultă. Cariman vine).

Osman: (cătră Cariman) Mi te-a recomendat ca pe un om carele, pentru aur ce aș vărsa în chimeriul tău, tu ai putea varsa sângele unui tiran!

Cariman: Adevăr este că de la un unchi al meu am moștenit-o astă artă, ce o țin secretă și cu condiție ca mai nainte de a muri să o trădau altuia.

Osman: Fără a întra în secretul tău, spune-mi cum ai începe operația? (Arătându-i o pungă cu bani.)

Cariman: Eu am oarecare mixtură care o voi administra armasarului lui Ștefan-Vodă cu o oară mai nainte de a-l încăleca. Atuncea peste puțin ea începe a lucra, armarasul se înfuriază ca cum l-ar împinge un roi de strechii, se învârtește și în urmă împunge la fugă la apa cea mai apropietă, unde intrând se răstoarnă pe spate și în acel mod mai nainte de a-i veni agiutor îneacă pe călătoriul său.

Osman: Minunată aflare, care ni va scuti de varsarea sângelui și de prelungirea resbelului, că îndată ce va lipsi Ștefan, va lipsi cauza discordiii, românii se vor mărgini în țara lor și trufașii moldoveni vor rămânea fără un cap întreprinzător, pentru că fiul său Bogdan, chior de un ochi, se va feri de ocazia de a pierde și celalalt ochi. Deci dupre tocmala pentru care drept arvonă îți dau aiști 1000 de țechini (i dă punga), apucă-te de lucru și mă înștiințează despre toate, ca să le pot comunica lui Vlad. Să ni revidem cu bun rezultat.

Cariman: La mine după începutul urmează îndată și sfârșitul (Ambii se duc).

Scena III

Voichița iese din ascunsul ei.

Voichița: Așadar păgânul, deși în aparență s-a aleiat cu creștinii pentru scopul politic, dar inima sa cea veninoasă nu încetează a urzi nouă pieire! Turburarea mea nu o voi putea ascunde maicei mele, dar din gura mea nu va ieși misterul.

Scena IV

Sabina, apoi Voichița

Voichița: Doamne sfinte, ce am auzit? Deși moldovenii ni sunt inimici, dar nu în van Dumnezeu a voit să aud acest complot, care nu prin cavalereasca bătălie, ce prin satanica urzie vra să biruiască! Aceste nu poate suferi cugetul unui creștin. Mamă, mamă, lucruri cumplite am auzit! Deși părintele meu Vlad este neamic neîmpăcat a lui Ștefan, dar niciodineoară nu va îngădui o trădare atât de ovelită.

Sabina: Lămurește-m, fiio, acel mister!

Voichița: Iartă, maică, dacă îl voi pastra încă în sânul meu. Misterul rămâne misteri, dar să ni rugăm la Dumnezeu ca să înlătureze răul ce el cuprinde în sine. (Ambe se pun în genunchi.)

Dueto:

Doamne, Doamne sânte,
A luminilor părinte,
De la tine astăzi cere
Aparare, mângâiere
Și puternic agiutor
Credinciosul tău popor! (Bis)

Sabina: Mă duc pe scurt timp, iar tu, fătul meu, te ferește de streini. (Se duce.)

Scena V

Voichița: (singură) Misterul înfricoșat nu-l pot înmormânta în sânul meu. Religia orânduiește chiar pe inimicii a-i scapa de pericol. Oare cum să fac? (Reflectează.) Îl voi încredința sahastrului bătrân, care cu atâte duioșii m-a fost binecuvântat. Iaca el vine.

Scena VI

Voichița și sahastrul

Voichița: Cuviosule părinte, vino și nu-mi refuza și astă dată al tău bine-viitor concurs.

Sahastru: Precum a mea datorie, de asemine și plecarea este a mângâia pe cii întristați. Spune-mi ce pot azi face?

Voichița: Vezi fortuna rădicându-se, care ni amenință cu pericol, până și cu moarte, și prin satanica uneltire înarmă frați contra frați, creștini asupra creștinilor. Misiunea tagmei tale este, cu sânta cruce, a întra chiar în miezul focului resbelic, că cu acea flamură vei învinge nedreptatea. Pe darul tău cel sânt îți încredințez misterul ce l-am descoperit cum că turcul, spre realizarea mai sigură a victoriei, a organizat de a fi Ștefan-Vodă ucis prin mâna unui bandit.

Sahastru: (spariet) Dumnezeu va feri pe cela ce numai pentru credința și dreptul espune a sa viață, dar noi ce facem? Că provorba zice: agiută-te, că Dumnezeu te va agiuta! Deci ist complot, ce este nu numai omor de om, ce de un domnitor, un erou, un părinte a patriii, și de toată nația română, eu mă însărcinez a-l preveni. Lasă soarta armelor se decidă între dânșii, dar nu pumnariul unui ucigători.

Voichița: Până când voi putea recompensa zelul tău, iaca o jumătate a mantiei mele (rumpe mantia), împarte între acii ce vor favora scopul meu. Dumnezeu va binecuvânta virtutea ta, demnă de a fi consignată în istoria patriei.

Sahastru: Mai prețioase de cum astă mantie înaurită este virtutea și pietatea inimei tale. (Se duce.)

Scena VII

Voichița și a ei curtezane (în genunchi)

Arie:

Doamne, Doamne, foarte sfinte,
Tu, a lumelor părinte,
Auzi rugele umelite
Unei nații asuprite,
Care azi prin rostul meu
Suie-să la tronul tău;
N-o lasa ca să pice
Între ghearile nemice!

Speranța mea o depun în Dumnezeu și în dreptul meu, el mă va proteja în mezul fortunei care mă încungiură.

Actul III

Scena I

Se aude zgomot de arme, locuitori, bărbați și femei, cu copii în brațe și cu pojijii încărcați fug.

Un fugar : Să fugă cine poate! Moldovanul a biruit, taie, arde și robește, sângele curge, aerul răsună de suspinuri! Fugiți! Fugiți!

Hor:

Amar mie, oare unde
De tirani ni vom ascunde!
Pe bătrânul și sugariul
Azi amenință tatarul,
Ni-a răpi toată avere,
Apoi și viața-mi cere.

Scena II

Voichița și cei de mai nainte, urmată de a ei curtene, toate încărcate cu a lor odoare, vase prețioase și alte vestminte. Un bătrân, condus de un păstor și de nepotul său.

Bătrânul: Nu mai pot păși înainte, și mersul meu cel întârziet grăbește a voastră pieire. De aceea, feții mei, lasați-mă sub umbra acestui arbore, poate că Pronia mă va umbri, iar de nu, apoi viața mea nu vă este de vrun folos. Pasul meu este obosit. De aceea, duceți-vă, pănă a nu veni inemicul.

Copilul: Nu te voi lăsa, moșule! Eu te voi apăra nu cu arme, ci cu rugăminte și cu lacrimi. Cred că nu vor fi ei atât de cruzi să omoare pe un bătrân și pe un orfan, care nu este de pericol. (Se pune în genunchi cu nepotul său și se roagă la Dumnezeu.)

Bătrânul: Arie

De câte ori în cursul vieței mele
Pe ist cotun fortuna săgeta,
De câte ori a vieței ostenele
Nemicul crud stârpea și le lua!
Dar după nori vinea iar senin
Și mângâierea se înturna în sin,
Că cel ce rege mii lumi
Nu părăsește pe ai săi fii buni. (Bis)

Scena III

Voichița și cei mai nainte, văzând pe bătrânul

Voichița: Doamne Dumnezeule, ce spectacol! Să luăm cu noi și pe ist bătrân cu copil; poate că a lor vedere va dezarma pe barbarul învingător.

Scena IV

Ștefan și cei de mai nainte, Voichița și curtenile ei se pun în genunchi, prezentând a lor daruri giumatate de mantie.

Voichița: Prin această jumătate de mantie s-a descoperit complotul ce amenință viața nemicului patriei mele, dar fiind tot român de un sânge eu l-am aparat cu pericolul vieței mele!

Arie

Tu iei tronul, tu iei țara
Al învinsului părinte,
Asta-i a mea rugăminte,
Lasă-mi viața cea amară!
Ia în schimb acest odor,
Lasă-mi viața și onorul!

Hor:

Iartă dacă eu de spaimă
Cu păgânul ni-am fost unit!
Inima mea îl defaimă
Și în veci n-a părăsit.
Că numai la al tău tron
Cat scaparea și pardon.

Ștefan: Interesul de stat, care a fost unit pre inimici, azi se preface în adevarat amor patriotic român. Armele moldovane încing pe neamici trufași, dar respectează pe neputincioșii și inocenții. Dacă Vlad, pargiur și aleat a păgânilor, învins cată a sa scapare fugind spre Dunăre și lăsând țara sa fără Domn, dreptul resbelului mă face Domn a țărei muntene, dar eu o las în soarta care treisprezece seculi o a consfințit și în locul lui Vlad întăresc acolo pe Basarab. Din odoarile ce-mi prezentați spre răscumpărare, aleg pe cel mai prețios (întinde mâna la Voichița). Dumnezeu mi-a luat pe o soție. Dumnezeu mi-a dăruit-o azi o al doilea. Erolzii să publice în tabără a mea alegere, bronzurile sânte să anunțe solenela cununie, la care o duc în templele cele sânțite. (Oastea face un marș, ceremonialu de curteni se înaintează spre templu, de unde răsună armonie.)