Vorbă lungă

 

La strană stă dascălul Oltukavin și ține cu degetele întinse, grase un condei ros de pană de gâscă. Fruntea lui cea mică e-ncrețită, nasul își schimbă culorile de tot felul, de la cea trandafirie până la cea vânătă-închisă. Înaintea lui pe scoarța roșie-gălbuie a Triodei de Flori se află două hârtiuțe. Pe una e scris „pentru sănătate", pe cealaltă — „pentru odihnă", și sub amândouă titlurile câte un rând de nume. Lângă strană stă o bătrânică mititică cu fața îngrijorată și cu o straistă în spinare. Ea stă la gânduri.

— Ei, acu pe cine? o întreabă dascălul, scărpinându-se leneș pe după ureche. - Mai iute gândește-te, săraco, că n-am când. Acuși am să citesc ceasurile.

— Acuși, dragă... Ei, scrie... Pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrii și Daria cu copiii ... Dumitru, iarăși Andrii, Antim, Mărioara...

— Stai, mai încet... Nu gonești iepuri, vei ajunge la capăt...

— Ai scris-o pe Mărioara? Ei, acu pe Chirilă, pe Gordei, pe pruncul nou-răposat Gherasim, Pintilii. L-ai scris pe răposatul Pintilii?

— Stai... Pintilii a murit?

— A murit, oftează bătrâna.

— Dar de ce îmi zici să-l scriu pentru sănătate? se mânie dascălul, ștergându-l pe Pintilii și trecându-l în cealaltă hârtiuță. Ia măi ție! Tu spune cum se cade, dar nu te-ncâlci. Pe cine încă pentru odihnă?

— Pentru odihnă? Acuși... Ei, scrie... Ion, Evdochia, iarăși Daria, Gheorghe, mai scrie-l... pe ostașul Zaharia. Cum s-a dus la slujbă, acum e al patrulea an, așa de-atunci nici nu se mai aude...

— Vrasăzică, a murit?

— Dar cine-l mai știe? Poate o fi murit, poate că-i și viu... Tu scrie-l.

— Unde să ți-l scriu? Dacă, să zicem, a murit, apoi cu cei pentru odihnă, dacă-i viu — pentru sănătate... Ei, acum cum să vă-nțelegi pe voi?

— Hm... Tu, draguță, scrie-l pe amândouă hârtiuțele, ș-apoi s-a mai vedea. Însă pentru dânsul îi totuna, oricum îl vei scrie: om rătăcit... pierdut... L-ai scris? Acuma pentru odihna lui Marcu, Leonte, Irina, ei, și pe Cozma cu Ana... pe bolnava Fedosie...

— Pe bolnava Fedosie pentru odihnă? Tiu!

— Ce pe mine pentru odihnă? Ce, ț-a plesnit capul?

— Ce naiba! Tu, uscăciuneo, m-ai încurcat! N-ai murit încă, apoi și spune că n-ai murit, dar nu te băga printre cei cu odihna! Numai încâlcești aici! Poftim ia acum de-o șterge pe Fedosia ș-o scrie în alt loc... Toată hârtia am murdărit-o! Ei, ascultă, să-ți citesc... Pentru sănătatea lui Andrii, a Dariei cu copiii, iarăși Andrii, Antip, Mărioara, Chirilă, a pruncului nou-răposat Gher... Stai, cum de a nimerit aici acest Gherasim? Nou-răposat și iată pentru sănătate! Nu, m-ai zăpăcit tu pe mine, sărmano! Dumnezeu cu tine, cu totul m-ai încurcat!

Dascălul dă din cap, îl șterge pe Gherasim și-l trece în despărțitura celor răposați.

— Ascultă! Pentru sănătatea Mariei, a lui Chirilă, a ostașului Zaharia... Pe cine încă?

— Pe Evdochia ai scris-o?

— Pe Evdochia? Hm!... Evdochia... își cată dascălul amândouă hârtiuțele. Țiu minte c-o scrisesem, da acu cine-o știe... n-o pot găsi nicidecum... Iat-o! îi scrisă pentru odihnă.

— Pe Evdochia pentru odihnă? se miră bătrâna. Nici un an nu-i de când s-a măritat, dar tu de-acu-i chemi moartea! Însuți, dragă, te-ncurci ș-apoi te mai mânii pe mine. Tu scrie cu rugăciune, dar dacă-i avea-n inimă răutate, asta-i bucuria dracului. Asta dracul te tot joacă și-ncâlcește.

— Stai, n-amesteca... Dascălul se posomorăște și, gândindu-se puțin, încet o șterge pe

Evdochia din lista răposaților. Condeiul la litera „d" scârție și face o pată mare de cerneală. Dascălul se rușinează și-și scarpină ceafa.

— Pe Evdochia, vrasăzică, s-o dau în lături de aici..., bombănește el rușinat, și s-o scriu acolo. Așa? Stai... De-i da-o-ncolo, va fi pentru sănătate, de-i da-o-ncoace - pentru odihnă. M-a încurcat de tot baba! Și ostașul ista Zaharia s-a mai băgat aici... Naiba l-a mai adus... Nimic nu-nțeleg! Trebuie din nou...

Dascălul deschide dulăpașul și scoate de acolo o mulțime de hârtie curată.

— Dă-l afară pe Zaharia, dac-așa... zice baba. Dumnezeu cu dânsul, dă-l afară...

— Taci! răspunde în scurt dascălul de ciudă. El își moaie încet condeiul și scrie de pe amândouă hârtiuțe numele pe lista cea nouă.

— Eu îi scriu pe toți delaolaltă, zice el, dar tu s-o duci asta la părintele diaconul. Las' diaconul să priceapă, care-i viu aici și care-i mort; el la seminar a-nvățat, dar eu trebuinți de-iestea, măcar să mă ucizi, nimic nu-nțeleg.

Bătrâna ia hârtiuța, îi dă dascălului o copeică jumătate de cele vechi și merge încet spre altar.