Vulpea firoscoasă

 

Într-o vie paragină își făcuse culcușul o vulpe. Acolo fătase și crescuse mai multe rînduri de pui. Stăpînul viei era un pierde-vară, care aștepta să-i dea cineva mură în gură. În toate verile croia la planuri cum să-și lucreze via, dară nu punea mîna să facă nimic. Via din ce în ce se părăginea.

Cei din urmă pui ai vulpei se făcuse cățelandri. Începuseră și ei a sări din cuib. Într-una din zile, unul din puii de vulpe zise mamei lor:

— Mamă, nu e bine de noi.

— Dară de ce, mă? întrebă mumă-sa.

— Am auzit azi pe stăpînul viei, răspunse cățelandrul de vulpe, zicînd: „Mă, da’ ce mare a crescut bălăriile astea. Săptămînă viitoare am să pui s-o sape.“

— Tăceți din gură și cătați-vă de treabă, le zise vulpea bătrînă, cunosc eu cine este stăpînul viei.

Vara trecu și nici o postată de pămînt nu fu ridicată din vie.

În vara următoare cățelandrii își făcuseră și ei fiecare cîte un culcuș.

Ieșind la vînătoare, fiecare încotro putea, auziră iarăși pe stăpînul viei, care venea din cînd în cînd să-și vază via, că are de gînd să și-o sape.

—Mamă, zise unul, după ce se adunară cu toții împregiurul bătrînei vulpi, am auzit azi pe stăpînul viei că are să puie să smulgă cu mînele burianul din vie și să-i dea o săpătură țeapănă, căci prea s-a înțelenit pămîntul.

— Ia cătați-vă de treabă, vă spui eu, și n-ascultați la fleoanca lui, zise bătrîna.

Trecu și vara asta și nici un buruian nu se clinti din loc.

În cealaltă vară ce sosi, cățelandrii de vulpe se făcuse vulpi cumsecade și fiecare din ei avea cațelandri.

Într-una din zile se adunaseră toți vulpoii și vulpile cu cățelandrii lor la vulpea bătrîna și-i spuseră:

— Mamă, am auzit azi pe stăpînul viei că de s-ar usca mai bine burianul, căci are de gînd să dea pîrjol viei la toamnă, căci și așa nu-i aduce nici un folos, și apoi vrea să limpezească locul.

— Ei, dragii mei, acum să vă luați ale trei fuioare și să vă risipiți ca puii de potîrniche care încotro va vedea cu ochii; căci nebunul este în stare să facă o așa becisnicie.