XI

 

Ah, cât ești de frumoasă, doamnă,
Când stăm de vorbă amândoi,
Dar mai ales când spui blazată
Că viața asta e noroi.

Mi-arăți briliantata mână
Și obositul cap ți-l pleci —
Ești întruparea frumuseții
Visată de poeții greci.

Tu mă omori cu ochii nobili!
Răceala ta m-a fermecat,
La foșnetul cel cald al rochii
Dintr-un copil mă simt bărbat

Și-atunci când râzi aristocratic
Cu veșnicul tău mon-ami,
Ah nu-nțelegi, sublimă doamnă
Cu ce plaisir te-aș pălmui!