XV

 

Mâna el domol o pune
Peste pieptul mândrei fete
Și-o dezmiardă, ca s-o-mbune.
Dar ea mâna i-o aruncă
Îndărăt, ca să-i arate
Că-i mânie-ntre ei doi,
Murmurând se-ntoarce-apoi
Spre perete.

Plânge, ca s-o lase-n pace,
Și se zbate prefăcută —
Și la urmă dânsul tace.
«Doarme?» Zice ea cu șopot
Și mult timp rămâne mută.
Ridicată-ncetinel,
Ea s-apleacă peste el
Și-l sărută.