XXVI

 

Mă temeam că ea va plânge. Vorbele ce le-am ales
Mi-au vădit prea mult gândirea cea atât de vinovată —
Grabnic ea plecându-și ochii, roșie s-a făcut de-odată,
Dar grăbit nălțându-i iarăși mă privea ca supărată
Și zâmba-ntr-aceiași vreme, ca să cred, că n-a-nțeles!