XXVIII

XXVIII de George Coșbuc

Arde moartea-n foc ca bradul!
Numai trejii-n gheară-i cad:
Ea pe beți nu-i duce-n iad,
Ca să nu-i revolte iadul —
Și-acum ciuda ei pe mine,
Că-s tot beat, când dânsa vine!

Dar mi-a spus cu mult necaz,
Că pândește-nfricoșată
Până voi fi treaz odată!
Ce? Mă duci când voi fi treaz?
De-i așa, fă-ți moarte cruce,
Că-n curând nu mă vei duce!