Zâna (Magda Isanos)

 

Către sfârșitul zilei, ades,
oameni și lucruri capătă alt înțeles.
Sub raze lungi, piezișe, de-asfințit
Ori s-a-ntâmplat din păpuriș să iasă
zâna cu părul verde, rochii verzi,
cântând o baladă frumoasă
și-ntrebându-mă: cum, nu crezi?

O, zână, a cui ești tu? A izvoarelor?
Degetele-i picură mireazmă. Râzând
se ridică-n vârful picioarelor
și spune: eu sunt un gând,

o părere, o neființă...
(Nici nu poți crede atâta necuviință...)
Dar când să-ntinzi mâinile, s-a topit.
Știu eu? Poate-un arbore trist mi-a vorbit...