Zapisul lui Adam
| Zapisul lui Adam de Ion Pop-Reteganul |
| Din Iclod, lîngă Blaj. |
După ce a făcut Dumnezeu lumea, atît s-a tot scîncit Satana, pînă l-a lăsat să iasă din iad, dar numai odată-n săptămînă, Marți seara. Noa bine, ieși el odată, ieși de două ori și se purtă bine, apoi vorba ăluia – dă-i degetul, că-ți cere palma întreagă. Odată iară se rugă de Dumnezeu ca să-i dea slobozenie să umble el în lume oricînd și oriunde, că nimic stricăciune nu va face. Lui Dumnezeu, bun și milostiv cum este, îi fu milă și de rugăciunea lui, și i-o ascultă.
Acum umbla Satana în dragă voia lui, pe unde numai voia, și făcea și cîte o năsărîngă[1] de cele drăcești. Așa odată îndemnă pre Eva să mînce din pomul cel oprit și să deie și lui Adam. Ei mîncară, și din pricina aceea fură scoși din rai, spre bucuria mamonului și spre întristarea lor. După ce erau Adam și Eva scoși din rai, de prinseră a-și ara o palmă de pămînt să-și semene bucate pentru trai, mamonul iar merse la ei; se vede că de ei, adecă de oameni, îi era mai drag decît de tot ce era în lume.
– Bun lucru, Adame!
– Deie Dumnezeu bine, jupîne! zise Adam, care văzînd pe mamonul cu pipă lungă, cu mustețe sucite, cu pinteni zuruitori, gîndea că-i vrun executor, și-i tremura cămeșa în spate, fiind omul blîndoc.
– Ce faci Adame? întrebă Satana mai departe, colbuind din pipă ca un turc.
– D-apoi, jupîne, zise Adam, ținînd pălăria în stînga și biciul cu care mîna boii în dreapta, mi-aș ara oleacă de loc, să-mi semăn cîte ceva bucate de rîndul traiului.
– Bine, Adame, dar locul ăsta, ce l-ai brăzdat tu, este al meu, și eu nu te las să mi-l strici cu plugul.
– Dacă-i al tău, al tău să rămînă; eu cu haboca[2] nu vreau să ar în el! zise Adam și vrea să-și scoată plugul din brazdă și-l și scoase și merse să are în alt loc. Dar Satana îl scoase și de acolo, apoi după ce s-a mutat Adam în al treilea loc, Satana și de acolo l-a scos și i-a spus verde:
– Pămîntul tot este al meu, că eu l-am scos în gură din fundul apei și deci eu sunt stăpîn preste el.[3]
Se necăji Adam, cînd auzi că nici a lucra nu-i este iertat, ca să-și poată aduna bucatele de lipsă[4], deci prinse a plînge și a se dăoli[5]:
– Cum amarul meu voi ști trăi? Din rai – m-a scos Dumnezeu; în pămînt nu mă lasă să scurm jupînul, la dracul să mă duc?
– Ba nu merge nici la un drac, că lîngă tine-i el! zise dracul, dîndu-și pe ceafă pălăriuța cea mică ca o ciupercă, și lăsînd să i se vadă cornițele cît la un vițel de bivol de un an de mare; nu merge nicăiri, hai facem contract, că tu cu muierea ta și cu toți următorii[6] tăi veți fi ai mei, și eu vă dau slobozenie să munciți cît veți voi, și să agonisiți tot ce numai veți putea.
De bună seamă că la început nu s-a fi învoit moș Adam să se deie diavolului, dar în urmă, ce era să facă? De vrea să trăiască, trebuie să muncească; ei dar jupînul era stăpîn pămîntului, deci cu el trebuia să se unească. În cele din urmă zise Adam: Bine, bucuros ți-aș da contract, dar eu nu știu scrisoare, că în copilăria mea nu erau școale și dascăli, nici românești, necum ungurești, după cum se cer contractele.
– Las pe mine, zise Satana, și îndată făcu o cărămidă mare, apoi zise lui Adam să apese palma în cărămida aceea moale, și cum o apăsă zapisul fu gata. Apoi suflă mamonul preste el pînă se uscă bine, și raita băiete pînă-n fundul iadului, unde-l puse chiar sub temelie.
Din minutul acela, orice om murea, trebuia să meargă mai întîi în iad, să vadă zapisul lui Adam, și care om intra odată, – intrat era. Și acest lucru a ținut pînă la învierea Domnului Christos, care a surpat iadul, zăvoarele cele de fier le-a zdrobit, iar încuietorile cele de aramă le-a sfărmat și zapisul l-a rupt, și rupt e pînă-n ziua de astăzi.