Zeul nopții

 

Zeul nopții umblă pe stradă.
E foarte afemeiat și bețivan,
Îl cheamă Stafie, Poveste, Ivan
Și-l țin felinarele să nu cadă.

L-am întâlnit în grădina orașului
Zăpăcit, cocoșat, de o cruntă paloare.
Mirosea a infern, a candoare
Și semăna groază ca ochii ocnașului.

Fremătau crizantemele de spaimă,
Îndrăgostiții aveau impresia unei ample zădărnicii,
Toți vagabonzii meditau nemernicii.
Numai luna era plină de îndrăsneală și faimă.

Zeul nopții m-a sărutat pe frunte.
Buzele lui aveau gustul morții.
Am mers alături până la pervazul porții
Unde m-a lăsat cu toate grijile mărunte.

După el stăruia ceva ca o dojană paternă.
Strigoii, liliecii erau singura-i zestre
Și după ce-a îmbrățișat o mulțime de ferestre
A intrat în prima tavernă.

Punctual până la rang de model
Seară de seară face la fel.