Zile rele

Zile rele de Octavian Goga

Crâșmă bună, crâșmă veche, lângă crucea de la moară
În zadar îi caut rostul zilelor de-odinioară,...

Te-a schimbat porunca vremii, ca o prevestire-a morții
Îți mai spânzură clondirul atârnat de stâlpul porții.

În ograda unde hora își sălta năvalnic chiul,
Brotăcei cu gușa verde își orăcăie pustiul.

A crescut cucuta deasă, 'naltă până-n brâu de mare
Peste vatra unde-odată frigeau mieii în frigare.

La fântâna ca găleată roibii câți își adăpară,
Câți voinici fără de teamă, câți boieri fără de țară!

Toți s-au dus!... Azi fierb în suflet mute roadele durerii,
Dorm sub glie azi voinicii și-au ajuns în sfat boierii.

Nu-s haiduci acum, nici codru, nu-i nici măciniș la moară.
Nici pe lavița ta veche nu-i azi cântec de vioară...

Pentru tine nu mai are zile bune calendarul,
Ți s-au răzlețit ortacii, ți s-a prăpădit crâșmarul...

Ca un moș slăbit de vreme anii tăi tu poți să-i numeri,
Prea te-ai gârbovit din spete, prea te-al subțiat din umeri.

Domnii ți-au golit celarul, ți-au rupt gardurile câinii
Și-ntr-o noapte-un vifor mașter ți-a smuls cumpăna fântânii.

Ai rămas așa orfană, despuiată și nătângă:
Sufletul să te jelească, glasul strunii să te plângă...

Sub fereastra ta un jidov numărând viclean din gură,
Tremurând de-o sete neagră urâcioasă barbă sură.

Într-un chip uitat sub grindă șede-un biet sfânt Niculaie
C-un obraz brăzdat de drumul picăturilor de ploaie,

Mustrător ridic-un deget, parc-ar vrea să zică sfântul:
— Doamne, câte lifte rabdă pe spinarea lui pământul...