Zorii zilei

 

Sunase deșteptarea pe la cazărmi, și-o boare
Din vântul dimineții sufla în felinare.

La vremea asta, visuri, cu jocul lor drăcesc
Pe-adolescenții oacheși în pat îi răsucesc.
Și lampa, ochi cu rană, începe să se zbată,
Punând pe luciul zilei o sângerie pată,
Iar sufletu-n robie dat trupului și silei,
Imită lupta lămpii cu strălucirea zilei.
Cum un obraz în lacrimi e șters de vânt, văzduhul
E-nfiorat de lucruri ce-și dau în umbră duhul.
Și-i frânt de scris bărbatul, femeia de iubit!

Prindeau ici colo hornuri să fumege grăbit..
Femeile de stradă, cu-nvinețite pleoape,
Plecaseră în somnul lor tâmp să se îngroape.
Calicele, târându-și uscații, recii sâni,
Suflau s-ațâțe focul, și își suflau în mâini.
Ca un oftat ce-l curmă un val de sânge roș,
Tăia departe pâcla un cântec de cocoș.
Mormane mari de ceață zăceau pe edificii
Iar muribunzii jalnici, prin funduri de ospicii,
Își horcăiau suflarea din urmă-necăcioasă,
Stricații, frânți de munca lor grea, soseau acasă.

Și-n timp ce aurora de-a lungul Senei, goală,
În rochie roz-verde prin frig pășea agale,
Sărind din somn Parisul își aduna în grabă,
Uneltele, și harnic bătrân, pornea la treabă!