În liniștea amurgului

În liniștea amurgului de Sándor Petőfi

Publicată în revista Luceafărul nr. 3 / 1 februarie 1908 stil vechi, pag. 48.
Traducere de Octavian Goga
Titlul original: Beszél a fákkal a bús őszi szél,

În liniștea amurgului de toamnă
Cu plopii rari vorbește-n taină vântul
Și-ndurerați ei capetele-și mișcă.
Doar plopii toți îi înțeleg cuvântul.
Eu stau tăcut și răzimat de perne
Când sara-ncet cu amurgul se îmbină,
Nevasta-mea la sânul meu visează,
Pe chipul alb c-un zâmbet de lumină.

C-o mână-i strâng eu mijlocul subțire,
Și-i simt încet bătăile vieții,
Cu alta țin eu cartea mea de rugă,
Cetesc din ea, povestea dimineții...
E cântecul războaielor ... În tremur
Simt sufletul cum slovelor se-nchină...
Nevasta mea la sânul meu visează,
Pe chipul alb c-un zâmbet de lumină...
Te-alungă biciul, aurul te-nșeală,

Biet neam de slugi, atâți stăpâni te mână!
Tu nu-nțelegi copiii libertății,
Cum în pornire repede păgână,
Ca florile din mâini de fală mare
Ei plumbi primesc în inima senină...
Nevasta mea la sânul meu visează,
Pe chipul alb, c-un zâmbet de lumină.

S-au prăbușit atâți, frumoasă zână,
Sub farmecul îndemnurilor tale...
Dar te-așteptam cu toții, Libertate,
Căci biruința s-a gătit de cale.
Va răsplăti mânia ta flămândă,
Atâta viață îngropată-n tină...
Nevasta mea la sânul meu visează,
Pe chipul alb, c-un zâmbet de lumină.

Azi limbi de foc și zări de pară roșii
Viitorimea tulbure-mi arată,
Pe urmele cărărilor de sânge.
Te văd măreață zână-nfricoșată.
Din trăsnete mi-a inimii bătaie
Și mintea mea de fulgere e plină,
Când draga mea la sânul meu visează.
Pe chipul alb c-un zâmbet de lumină.