În preajma revoluției/Volumul I/Capitolul XX. Sonia și Tosia

 

După facere Smărăndița a zăcut multă vreme.

Urmă ziua botezului, oficiat cu mare pompă, naș fiind mareșalul nobilimii domnul Cazara din Vântura și nașă Cleopatra Constantinovna Brezó.

Coana Anica Mesnicu, deși avea sarcina de regizor în timpul serbărilor, nu putea pretinde rolul de nașă a primului născut într-o mare familie boierească.

Cu toate acestea „chirasa“ ei de mătasă în culoarea tabacului, cu vasta ei crinolină, dădeau serbării tot fastul necesar.

Smărăndița n-a putut apare nici măcar în sală, și chiar doamnele admise în iatac au fost rugate de doctorul Cojocărescu să-și scurteze vizita.

Cucoanele s-au resemnat, dar au ieșit clătinând din cap cu mult înțeles și șoptindu-și impresiile și comentariile reprobative.

Smărăndița a lâncezit încă multă vreme, și doctorul atrase atenția lui Iorgu Răutu asupra stării îngrijorătoare a doamnei Răutu, în urma zguduirii violente pricinuită de gestațiunea și facerea la o vârstă prea fragedă. Totuși copilul, Sonia, de o impresionantă asemănare cu mama, i-a adus multă mângâiere. Resemnată, ea a acceptat mai ușor soarta ce i-a fost ursită, găsind compensația pentru deficitele din viața conjugală în afecțiunea pentru copil și în îndeplinirea datoriilor de mamă.

Primejdia prin care trecuse îi învioră și sentimentul religios. Ea simțea nevoia unui contact mai intim cu puterile divine, prin rugi lungi și dese către Maica Domnului. În această atmosferă ea avea parcă mai puțină trebuință de societatea. De altfel, îndeletnicirile de mamă adăugate la cele de gospodină îi lăsau acum mai puțină vreme pentru distracțiuni.

Iorgu Răutu, deși decepționat de nașterea unei fetițe, arăta cu toată stângăcia lui, atâta dorință de a veni în ajutorul tinerei sale soții, o înconjura cu atâtea îngrijiri, încât Smărăndița, dacă nu găsea în simțurile ei răspuns la această dragoste și nu se apropia sufletește de soțul ei, căuta totuși să-și facă cinstit datoria față de el, cum i-o impunea și legea divină și morala obștească.

Viața curgea la Năpădeni dintr-o zi într-alta monotonă, cenușie, în mijlocul preocupărilor de gospodărie și în îndeplinirea elementarelor îndatoriri sociale: din când în când o vizită, din când în când o masă sau o recepțiune, sau o organizație de vânătoare — cu tot ritualul obișnuit la curțile boierești din județul S***.

Smaragda Theodorovna nu putea alăpta ea însăși pe Sonia, încredințată unei doici voinice și foarte curățică, ce instalată sub supravegherea strictă a coanei Smaragda în salonașul alăturea de iatac, transformat în camera copilului — nu lăsa nimica de dorit pentru îngrijirea copilului. Micile bucurii ale maternității vecinie aceleași: primul zâmbet, prima articulare a numelui dulce de „mamă“, primul dinte, primul pas — dădeau vieții farmecul și bogăția sufletească, care o consolau de toate decepțiunile și neajunsurile în alte privinți.

Și au trecut iarăși luni, săptămâni și zile. Și O nouă sarcină a fost acceptată cu liniște și resemnare, nu numai ca destinul inexorabil al femeii, dar ca îndeplinirea datoriei sociale de a da un urmaș bărbătesc neamului Răuteștilor, pe viitorul stăpân al Năpădenilor.

Astfel, numai cincisprezece luni după nașterea Soniei, același ritual — cu aceleași personagii; doctorul Cojocărescu, moașa Fecla Ivanovna, coana Anica Mesnicu și chiar Natalia Chirilovna — a fost îndeplinit pentru Tosia,— dar cu mai multă liniște din partea Smărăndiței și cu mai multă bucurie din partea lui Iorgu Răutu.

Smărăndița, mamă a doi copii la șaptesprezece ani, a acceptat noua povară fără protestare, fără răzvrătire, dar cu toată religiozitatea ei parcă cu mai puțină smerenie. Dând un descendent familiei Răuteștilor, ea simțea că și-a asigurat o ipotecă morală asupra lui Iorgu, și înțelegea sa tragă folos din ea, în intimitatea vieții conjugale — cu atât mai mult că doctorul Cojocărescu a vorbit acestuia, și cu mai multă autoritate și hotărâre de data aceasta, despre primejdiile la care o noua sarcină ar expune un organism încă neajuns la maturitatea desăvârșită.

Apoi nu numai Natalia Chirilovna și matronele invitate la botez, dar însăși cucoana Anica Mesnicu — geniul de familie — își manifestau oarecum revolta față de aceste maternități care se succedau prea repede.

Oricât de fericit se simțea Iorgu Răutu de nașterea moștenitorului, nu i-a putut scăpa starea Smărăndiței. Multă vreme ea n-a avut voie sa părăsească patul; apoi pierduse mult din egalitatea ei sufletească, era adesea cuprinsă de melancolie și din când în când manifesta o nervozitate excesivă, care putea chiar duce până la tulburări acute.

Afecțiunea și atențiunile soțului provocau în sufletul ei, fără voie, o reacțiune de iritație și chiar de animozitate.

Totuși Tosia n-a avut puțină parte de solicitudinea ei de mamă. In salonaș au fost acum instalate două leagăne, între cari era concentrată toata viața sentimentală a Smărăndiței.