Țării mele
O, țara mea, al tău sunt eu!
Ai inima mea-ntreagă,
Doar cine mi-ar fi drag
Când tu nu mi-ai fi dragă...
O casă sfântă-i pieptul meu,
Altar te am pe tine.
Tu să-nflorești Biserica
Prefacă-se in mine!
Căci pieptul meu ce s-a sdrobi
Grăi-va-n suspinare
Preasfinte, țării mele dă-i,
Dă-i binecuvântare! --
Dar nu o spun eu nimănui,
Cu vorbe de strigare:
Că cea mai dragă tu mi-ai fi
Pe lumea asta mare.
în taină pași-ți urmăresc,
Și veșnic stau cu tine;
Nu cum stă umbra la drumeți
Nu -- pe vremuri senine.
Ci precum umbra crește-n spor
În clipele de seară,
Îmi crește chinul când văd nori
Asupra-ți dragă țară.
Și acolo plec unde-ai tăi feți
Stau ridicând paharul
Rugând ursita vieții tale
Să se îndulcească-amarul;
Și-atunci toți picurii de vin
În graba mare-i scurg,
Și-amar... e vinul căci în el
A mele lacrimi curg!
(Debrețin, ianuarie-februarie 1844)