Ție, cel care deschizi această carte ...
Motto:
Adevărul se dezvăluie de la sine
celui pregătit să-l primească.
Încearcă să lași deoparte grijile zilei pentru a putea păși împreună în realitatea Visului numit Poezie, deschizând poarta inimii tale acestor versuri.
Ele s-au născut în inima mea atunci când le era dat să se desprindă din lumea formelor-gânduri și a se înveșmânta în lumea formelor-cuvinte, pentru a se prezenta, împlinindu-și destinul, la ceremonia întâlnirii cu tine.
Simplitatea, care în esența ei înseamnă adevărul, nu poate fi exprimată decât prin tăcere.
Toate cuvintele lumii nu fac altceva decât să încerce să descrie tăcerea.
Cunoașterea de sine, idealul cel mai simplu și cel mai greu de atins, este scopul fiecărui om în parte și al lumii întregi, acestuia fiindu-i subjugate toate căutările noastre.
Poeții vin și pleacă, lăsând strădania lor în a dezvălui chipul nevăzut al Poeziei, care ne privește fără să ne judece de dincolo de vălul Iluziei.
- Autorul