„Meremetiseală”
de Ion Luca Caragiale
Gazeta poporului, an I, 1895, nr. 266, 30 decembrie/11 ianuarie, p. 1. Editorial nesemnat
12389„Meremetiseală”Ion Luca Caragiale


A făgădui e nobil, a-și ține făgăduielile burgheze, zice francezul, și se pare că întîia parte a acestei zicătoare e foarte prețuită de pretinșii noștri nobili pe cari poporul îi numește mai simplu: ciocoi.

Cînd ei erau la putere făgăduiau țării în fiecare an, marea cu sarea, fără a-și bate capul a ști dacă pot să țină ceea ce au promis. Azi, în opoziție, ei ne învinuiesc pentru că nu promitem mai mult decît ceea ce putem realiza.

Presa opoziționistă, d. Alexandru Marghiloman, la Cameră și d. Titu Maiorescu, la Senat, au dezvoltat această învinuire, zicînd că Mesajul de deschidere a Camerilor nu promite destul pe cîmpul activității parlamentare și guvernamentale.

Pretențiosul profesor al junimismului a găsit chiar un cuvânt pe care, probabil, l-a crezut de spirit sau tipic, ca­lificînd viitoarea operă a guvernului național de „meremetiseală”.

Firește, a zis d. Maiorescu, poate să fie nevoie de ceva meremet la ceea ce arhitecții din ministerul precedent au construit; la fiecare casă, după doi-trei ani, se cere ceva meremetiseală de zidari, foarte folositoare.

D. Dimitrie Sturdza, președintele Consiliului, răspun­sese cu o zi mai înainte la învinuirea formulată de d. Maio­rescu. D-sa a declarat, în discursul d-sale în Cameră, că programul lucrărilor expus în Mesajul de deschidere nu cuprinde decît lucrările cari se vor împlini în seziunea par­lamentară actuală și că întregul program votat de parti­dul național-liberal la Iași, precum și toate făgăduințele făcute de noi în opoziție, vor fi împlinite treptat de gu­vernul național-liberal.

D. Titu Maiorescu putea dar să se abție de a ne vorbi de „meremetiseală”.

Fie însă și meremetiseală; e vorba numai de a ști în ce constă și ce întindere va avea? Căci d. Maiorescu, care e un om învățat, cunoaște desigur povestea despre un alt învățat care a trebuit să-și schimbe și casa și traiul, fiindcă a primit o pereche de papuci prea frumoși cari nu se potri­veau cu mobila și casa lui prea modeste. Așa poate să fie și cu „meremetiseala” despre care vorbește d. Maiorescu. Te apuci să faci ceva „meremet”; apoi vezi că „meremetul” nu se potrivește cu ceea ce a rămas; iar te apuci, iar nu se potrivește, mai cu seamă cînd „arhitecții au construit” prea prost; iar faci „meremet” și din „meremet” în „meremet” prefaci casa întreagă, încît în locul unei șandramale, te alegi cu o casă nouă și frumoasă.

Cam astfel are să fie și cu „meremetiseala” pe care d. Maiorescu o atribuie guvernului național-liberal.

Începutul deja s-a făcut într-un mod strălucit. Acest guvern s-a apucat de „meremetiseală”. Lucru ciudat însă „meremetul” a început de la chiar fundamentele casei. S-a schimbat cu totul însăși baza vieții noastre politice și par­lamentare, s-a schimbat modul de a face alegeri. Pe cînd sub guvernul trecut, am văzut prefecții, poliția, administrația și bătăușii făcînd alegeri, – de astă dată n-am văzut decît alegătorii consfătuindu-se și aducînd buletinele lor de vot în cea mai deplină libertate, pe cînd sub Lascăr Catargiu, am văzut la alegeri, ciomagul, chinorosul și ca­pete sparte, – acum, sub Dimitrie Sturdza toate s-au pe­trecut în cea mai perfectă liniște.

D. Titu Maiorescu poate să-l califice de „meremetiseală” și acest fapt însemnat; pentru noi însă, această „meremetiseală” are aspectul unei reparațiuni fundamentale, ba chiar al unei nouă construcțiuni.

Și „meremetiseala” întreprinsă de partidul național-libe­ral rezervă țării lucrări de acest fel.

Dacă d. Maiorescu e curios și nu vrea să fie surprins, îl ­sfătuim să recitească programul de la Iași – zicem progra­mul de la Iași din noiembrie 1892, iar nu petițiunea de la Iași, faimoasa petițiune junimistă – și va fi pe deplin lă­murit despre ceea ce a crezut de cuviință să o califice de „meremetiseală”.