A subscrie, a scrie, a înscrie

Gazeta poporului, an I, 1895, nr. 229, 11/23 noiembrie, p. 1.
12130A subscrie, a scrie, a înscrieIon Luca Caragiale

Membrii elitei sociale se deosibesc de ceilalți agramați prin cunoștința subscrierii propriului nume.

A scrie este apanagiul unei elite intelectuale, care mai niciodată, afară de rari, foarte rari excepții – corbi albi – ­n-are nimic a face cu elita socială.

Numai oamenii mari, ieșiți din sînul acestei a doua elite, își înscriu numele în cartea omenirii sau înscriu în cărțile popoarelor drepturi și libertăți.

În politică și în cea românească în special, această gra­dație între a subscrie, a scrie și a înscrie se observă cu o rigurozitate nestrămutată.

Cu ce mirare deci am citit în senina Epoca următoarea frază pretențioasă în articolul unuia din tinerii sarcastici, ce cu „fidelitate îndelungă” și cu „robustă convingere” s-au strîns ca o falangă în jurul desmormîntatei răposate. Iată fraza:

„Țara este liberală.

Da. În înțelesul că ea ține la libertățile înscrise de noi în Constituțiune, în înțelesul larg al cuvîntului, țara este liberală. Dar oare însemnează aceasta că ținînd la libertăți, ea ține la liberali?”

Pentru un debut, sarcasmul nu e rău reușit. El trebuie să fi făcut deliciile băieților senini de la Epoca.

Nouă însă ne-a reamintit ce mare deosebire este între a ști să subscrii, a ști să scrii și a putea să înscrii ceva între libertățile națiunilor.

Pentru aceasta, mai ales, s-ar cere ca să și însemni ceva.

Nenea.