Aerofagia lui Iankel

 

Parcă e vreo anecdotă,
Să nu fie doi ovrei?
Într-o zi, Avram și Leibu,
Sfătuindu-se-ntre ei

Cum să facă, cum să dreagă,
Chiar cu cel mai greu efort,
Ca să treacă frontiera,
Ambii, fără pașaport.

Și umblînd pe ici, pe colo,
Au găsit la cafenea,
Unul, care se ocupă
Numai cu așa ceva.

– Eu vă trec, să n-aveți grije,
Că sîntem compatrioți,
Dar vă costă treaba asta,
Cîte 500 de zloți.

– Bun! Îți dăm acuma banii
Că-i avem la îndemînă.
Dar să trecem, nu-i nevoie,
Să avem hîrtii la mînă?

– Nu vă trebuie nimica,
Cu hîrtii e mult mai greu,
Eu vă trec fără bantoitrăs,
Fiindcă am sistemul meu.

Amîndoi mergeți cu mine,
Eu cunosc niște potece
Printre pomi, ascunse bine
Unde nici un om nu trece.

Nu e nici zaplaz, nici poartă
Numai pomi vreo zece leghe
Ș-adormit, într-o gheretă,
Gardianul stă de veghe.

Ajungînd tustrei acolo,
Procedăm cum se cuvine:
Eu o rup la fugă iute,
Gardianul, după mine.

Nemaifiind de pază nimeni,
Voi, ca niște gentilomi,
Treceți glonț peste gheretă
Și vă pierdeți printre pomi.

Eu alerg de rup pămîntul,
El, nebun, mă fugărește,
Însă pînă cînd m-o prinde…
Restul nu vă mai privește!

Și înt-adevăr, povestea,
A decurs foarte fidel:
Ianki Rapaport aleargă,
Și gardianul, după el.

– Stai că trag! ― Urlă acesta ―
Dacă te mai miști, ești mort!
Ai ceva hîrtii la tine?
– Am un singur pașaport!

– Dă-l încoace! ― Și îl dete..
Gardianul, căpcăun,
Îl întoarce, ș-apoi zice:
–- Pașaportu-i foarte bun!

Însă nu-nțeleg un lucru:
Dacă ai așa hîrtie,
Pentru ce-ai fugit de mine?
– Sufăr de-aerofagie!

Ca să nu-mi mai spargă pieptul
Și inima a mi-o păzi,
Doctorul mi-a dat rețeptul,
Să alerg un ceas pe zi.

– Dar cînd ai văzut, ― întreabă
Gardianul înrăit ―
Că te fugăresc cu arma,
Pentru ce nu te-ai oprit?

– Știu si eu? ― răspunde Ianki
Plin de nevinovăție ―
Am crezut că și matale,

Suferi de aerofagie!.