Aerofagia lui Iankel Agent de asigurare
de Ion Pribeagu
Aloo telefoanele


Mai jos descrisă întâmplare
Chiar dacă nu prea e în notă
Or să mă ierte cititorii
Dar merge ca o anecdotă.

Din Berlin, o telegramă
A sosit în graba mare,
Și în București produs-a
O vădită consternare :

"Concediați pe toți evreii
De la noi din sucursală
ANCORA-ASIGURARE.
-Direcțiunea Generală"

Domnul director Popescu,
Om subțire și supus,
Când primi această veste,
A rămas pe gânduri dus.

Parcă soarta, c-o măciucă
L-a lovit în cap, sărmanul
Ce-o să facă el cu Moise,
Alias Mircea Negreanu?

Moise e un om de treabă,
A muncit la noi o viață,
Și mai are-un merit, fiindcă-i
Cel mai bun agent de piață.

La chemat la dânsul:-Dragă,
Am să-ți dau o tristă veste
...Și i-a arătat depeșa,
Adăugându-i :-Asta este!

Nici nu știi ce rău îmi pare
Te-aș opri, dar nu știu cum,
Trebuie, deși mă doare,
Să te concediez acum.

Dar să vezi că țiu la tine,
Am găsit, și poți să crezi,
Că soluția cea mai bună,
Este ca să te botezi.

-Vai de mine!-exclamă Moise,
E-un păcat de neiertat
Dacă se-află-n târg că Moise,
Moise Schwartz s-a botezat?

Am să fiu hulit de lume,
Toți de la Comunitate
O să dea cu pietre-n mine!
Nu se poate! Nu se poate!

-Moise! N-o să afle nimeni,
-Zice el-Totu-i secret
Eu trimet să vie popa,
La etaj e-un cabinet,

Nu durează nici o oră,
Poate chiar și mai puțin,
Intri ydish înăuntru,
Și vii înapoi creștin.

Nici eu nu sunt prea cucernic,
Nici ateu din cale-afară,
Și religia, pentru mine,
E o chestie secundară.

Nu e timp de chibzuială,
Și deosebit de asta,
Ce te faci, rămas pe drumuri
Cu copii și cu nevastă?

Ce să facă, bietul Moise?
Lupta-n mreaja-i greu la prins...
S-a gândit, a plâns, și-n urmă
Uluit, s-a dat învins...

Popa a venit degrabă,
Și cu robul cel propus,
"Al Rahilei Moisa", ambii
Au purces în culă, sus.

După trei sferturi de oră,
De pe scara ca o punte,
Coborât-au popa și cu
Moise pocăitu-n frunte.

-Hai noroc, a spus popescu,
Mircea!-n veci cu noi să fii!
Dar ia spune, "Tatăl nostru"
Și canoanele le știi?

-"Tatăl nostru" încă nu-l știu,
Însă până la canoane,
L-am asigurat pe popă
Pentru două milioane!