Aquarele/Cerul
< Aquarele
CERUL
Firește, trebuĭe să fie:
O armonie, un mister,
Ce-atrage sufletul spre cer.
O armonie, un mister,
Ce-atrage sufletul spre cer.
In trista mea copilărie,—
Cu paginile eĭ de plîngerĭ,—
Credeam că ceru’ĭ plin de îngerĭ…
Cu paginile eĭ de plîngerĭ,—
Credeam că ceru’ĭ plin de îngerĭ…
Credința mea e astă-zĭ dusă,
Cu ea și-al visurilor stol,—
Și astă-zĭ cerul meu e gol!
Cu ea și-al visurilor stol,—
Și astă-zĭ cerul meu e gol!
Dar, ca o taĭnă ’n vecĭ nespusă,
Rămas-a vecĭnicul mister
Ce-atrage sufletu-mĭ spre cer!
Rămas-a vecĭnicul mister
Ce-atrage sufletu-mĭ spre cer!