Aquarele/Tatăl

 

TATĂL
— După François Coppée —

Acasă venea zilnic topit de băutură,
Și bĭata luĭ femee răbda orĭ-ce tortură.
Trăĭau de multă vreme. Ea singură, vîndută,
De mic copil în drumul mizerieĭ căzută,
Cu el înlănțuise a traĭuluĭ povară,
Și suferea ’n tăcere bătaĭe și ocară.
Veciniĭ, cîte-o dată, aud bĭata cum plînge,
Cînd furios bărbatul sub pumnĭ spinarea’ĭ frînge,
Și-o chinuește pînă se ’nmoaĭe de-oboseală;—
Apoĭ se face-o largă tăcere mormîntală.
Dar într’o zi de ĭarnă, cînd aspra sărăcie
Preface o secundă în crudă vecĭnicie,
Și gura cere pîĭne și nu’ĭ o fărmitură,
Femeea naște ’n chinurĭ o slabă creatură.
Sărman copil! ce dulce și bună țĭ-ar fi soarta,
Născînd de țĭ-ar deschide spre somnul morțeĭ poarta!
Bărbatul vine ĭarășĭ beat într’o zi, cum face
In tot-d’a-una; însă e potolit și tace…
Nu maĭ ridică mîna nevasta ĭar să geamă
Sub loviturĭ puternicĭ; acuma ea e mamă!
Ci, zîmbitor, alăturĭ de leagăn se așează
Și mîngîĭe copilul ce doarme și visează…
Femeea cum îl vede, cu ochiĭ arșĭ de ură.
Intoarce către dînsul o rea căutătură;
Deprinsă cu bătaia l’întreabă și rînjește:
„Azĭ nu mă bațĭ? Ia spune-mĭ, ce lucru te oprește?
„Eu te aștept!… Haĭ, vino… și dă-mĭ!…” Iar imbecilul
Răspunde ’ncet: „Mĭ-e frică să nu deștept copilul!”