Aquarele (1896)
de Traian Demetrescu
Gluma
45409Aquarele — Gluma1896Traian Demetrescu
GLUMA”


Aseară țĭ am trimis privirĭ
Adîncĭ și rugătoare,
Tu mĭ-aĭ răspuns cu dulcĭ zîmbirĭ,
Ca razele de soare…

Pe-o foaĭe din album țĭ-am scris
O frază și un nume;
Iar tu, rîzînd încet, mĭ-aĭ zis:
Că nu te ’ncrezĭ în… glume.

Tăcutele-mĭ nefericirĭ
Mi le ’nțălegĭ acuma…
Iubita mea, cu dulcĭ zîmbirĭ,
De ce nu’mĭ crezușĭ… gluma?