Baladă nupțială

 

Pe frunte am o cunună, în deget am un inel,
Pe umeri somptuosul costum;
Mătăsuri și giuvaere regești port pe el
Și sunt fericită acum.

Căci Stăpânul meu mă iubește;
Când el întâia oară făcu dorinței drum.
Simții în pieptul meu cum bucuria crește —
Căci vorbele sunau ca de mort și apoi zburau îngerește,
Iar vocea părea a celui care căzu vitejește
În lupta din fundul văii
Și e fericit acum.

El, ca să-mi dea încredere, așa de blând îmi vorbi!
Și palida mea frunte o sărută — dar cum?
De o visare leneșe în mine se trezi,
Care spre țintirim încet mă învârteji,
Până ce eu, ca în vis, către cel de alături șoptii
Crezând că este el. cel mort — d’Elormie,
«Sunt fericită acum!».

Așa fură iată spuse — aceste vorbe ce cântă,
Iată așa fu dată făgăduiala de fum,
Dar cu toate că-mi fu credința veche înfrântă
Cu toate că și inima mea se trezi și ea toată frântă
Inelul acesta de aur cuvântă,
Arată că sunt fericită acum!

Domnul să nu mă fi amăgit!
Căci parcă visez și nu știu cum
Sufletul îmi e deznădăjduit;
Mi-e teamă să nu fac un pas greșit, —
Mi-e teamă că cel mort — și părăsit
Nu e fericit acum.

1845.