Balada XIII: Domnului L. Boulanger. Cazania călugăriței

 

Acabose vuestre bien,

Y vuestros males no acaban.

Mustrări lui Riga Rodirigo

Voi ce trăiți în bucurie
De tinerețe și amor,
Mai ascultați o istorie
A donei Padilla del Flor.
Ea fu o jună fată, care
Era frumoasă de vestit.
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit!

Sunt multe fete în Granadă,
Și la Sevilla se găsesc,
Pre care-ades c-o serenadă,
Amorezații le-amăgesc;
Altele, fără rușinare,
Cugetă numai la iubit.
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit!

Dar ce să tot înșir cuvinte?
Destul că Padilla del Flor
Era-ntre fete mai cuminte,
Era corona tuturor;
Fugea de cei ce n-au mustrare,
Și multe fete-au amăgit...
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit.

Ea niciodată vrea s-asculte
Pe mândrii tineri cavaleri,
Ce suspinând îi spunea multe
De-ale lor patimi și dureri;
Le răspundea la fiecare
C-amor în suflet n-a simțit,
Ascundeți roșile peptare.
Copii, că boii au ieșit!

Deci la Toleda se și duse,
Lăsând pe junii ce ofta,
La Dumnezeu gândul își puse,
Otărând lui de a se da;
Și acolo cu râvnă mare
Îndată s-a călugărit.
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit!

Apoi zicea: „Fugii de lume
Ca să urmez cereștei căi,
De-acuma uite-s-al meu nume;
Mă voi ruga pentru cei răi.
Îngerii ne sunt apărare;
Aici vicleanul n-a venit.“
Ascundeți roșile peptare.
Copii, că boii au ieșit!

Dar de abia călugărită
Juna copilă se văzu,
Iată că-n groaznecă ispită.
Mireasa Domnului căzu.
Simți în sine un foc mare.
Un foc drăcesc nepotolit.
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit!

Un hoț vestit se prepășise
Nemernicind pe lângă schit,
El multe fete-ademenise
Deși era foarte urât.
Urmând drăceasca îndemnare.
Călugărița l-a-ndrăgit.
Ascundeți roșile peptare.
Copii, că boii au ieșit.

Pentru a întra în monastire.
Adese hoțul se-mbraca
Ca un ermit, și cu smerire
Pe la icoane se-nchina
Cu o adâncă întristare,
C-un aer foarte umilit.
Ascundeți roșile peptare.
Copii, că boii au ieșit!

Călugărița îmbătată
De al ei cuget blăstemat,
Vrea să petreacă noaptea toată
Cu-acel amăgitor spurcat;
Căci dracu-i dete cugetare
Să fac-un lucru pângărit.
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit!

Padilla vrea — nelegiuire! —
Far a gândi la vrun păcat
Să se-ntâlnească-n monastire
Cu-al său păgân amorezat;
Gândea numai la desfătare,
Nu la păcatul cel cumplit.
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit!

Dar când s-a dus, nebuna fată,
Când în biseric-a ajuns;
Cheamă tâlharul — însă iată
Cerescul trăsnet i-a răspuns...
Domnul își face răzbunare,
De cugetul nelegiuit.
Ascundeți roșile peptare.
Copii, că boii au ieșit!

De-atunci urgia cea cerească
Păstorul încă n-a uitat.
El se oprește să privească
Un zid ce e acum surpat.
Două clopotniți în dărmare
Pe șesul acel înverzit.
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit!

Iar noaptea vechea monastire
Și bolovanii cei rămași
Pare că sunt o nălucire,
Parcă doi strașnici uriași,
Clopotnițile-n depărtare
Vede drumețul îngrozit.
Ascundeți roșile peptare.
Copii, că bolii au ieșit!

Călugărița se zărește
Din chilioară-ncet ieșind,
Pe lângă ziduri se târăște
În mână-o candelă țiind;
Un alt fantom atunce pare
Că merge-n urma ei mâhnit.
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit!

Această groznică păreche
Merg amândoi înfiorați
Pe sub clopotnița cea veche,
Și amândoi sunt ferecați
De gât, de mâni și de picioare
Cu lanț de fer neruginit.
Ascundeți roșile peptare.
Copii, că boii au ieșit!
Candela când de când lucește
O pară slabă slobozind,
Când iar lumină răspândește,
Feluri de urme-nchipuind ;
Negre năluci spăimântătoare
Pe schitul acel părăsit.
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit!

Vedeniile aste două,
Lanțuri în urma lor târând,
Se tot urmează amândouă
Preste morminte șovăind,
Țipând, plângând cu nencetare
Pășesc pe drumul rătăcit.
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit!

Îmbla, tot îmbla pe-acea cale
Ce s-a-ncâlcit sub pașii lor,
Se strig, se chem cu multă jale,
Cu glas duios și gemător;
Se caută cu desperare
Pe acel drum fără sfârșit.
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit!

Pe scări se suie să s-ajungă
Dar sunt vrăjite-acele scări,
În darn aleargă și s-alungă
Prin beciuri, hrube și cămări;
E încurcată-a lor cărare,
Căci iadul astfel le-a ursit.
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit!

Și două glasuri plângătoare
S-aud zicând cu greu suspin:
„Când s-a sfârși al nostru oare
Înfricoșat și groaznec chin!
Greșeala noastră a fost mare,
Noi dracului ne-am potrivit.“
Ascundeți roșile peptare
Copii, că boii au ieșit!

Atunce ploaia căzând bate
Preste ferestre pârâind,
Iar pintre boltele crăpate,
S-aruncă vântul vâjiind.
S-aude râs și suspinare,
Și glasuri foarte de-ngrozit.
Ascundeți roșile peptare.
Copii, că boii au ieșit!

Dar vai! că iadul nu se-ndură
De lacrimi, vaiete și plâns,
Focul ce arde-ntr-a lui gură
Este etern, este nestins;
Milostivire el nu are,
Spre păcătosul osândit.
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit!

Dacă-auzind aceste toate
Drumețul noaptea spăriat,
Roagă pre îngeri să-i arate,
Pre cine oare mâniat
Dumnezeu plin de îndurare,
Într-acest fel i-a pedepsit?
Ascundeți roșile peptare,
Copii, că boii au ieșit!

I se arată-nflăcarate
Pe-ai monastirei stâlpii groși,
Cu pară vânăt însemnate
Numele-acelor păcătoși;
Căci a lor vină a fost mare,
Ei dracului s-au potrivit.
Ascundeți roșile peptare
Copii, că boii au ieșit.

Această tristă istorie
Sânt Ildefons a poruncit
Să se cetească — ca să fie
Fecioarelor ce n-au greșit
Întru ispite apărare —
Prin orice monastiri și schit.
Ascundeți roșile peptare
Copii, că boii au ieșit!