Balcic (Ion Pillat, 1940)/Țărm pontic

 

Cu oase uriașe, povârnișuri
Căscate’n gura iadului, legendă
De țări petrificate de-un descântec
Necruțător. Râpi albe și surpate
În bolovani, văi strânse’n văgăună
Scoțându-și la iveală stânca sură
Prin prăvăliri. Rostogolită marea
Urcând albastră-neagră cu lucire
Pe-alocurea de-argint străvechi când soare
Pieziș o prinde, străbătând prin norii
Îngrămădiți în chip de munți, fantastic
Răstălmăcind pe cer ce jos pe coastă
A înghețat teluric. Singuratic
Mergeam, trezind cu pasul numai țipăt
De pescăruși pe valuri, numai zboruri
De vulturi grei păzind bătrâni gorgane
În care dorm cu cai și arme regii
Veniți prin stepe din străfundul lumii,
De când nu știe nimeni. Câteodată
Îmi năzărea că văd pe ape pânză
De luntre; câteodată, că prin tufe
De mărăcini zăresc cum se resfiră
O turmă de oi negre sau de capre
Sus cățărate’n stâncă. Dar pustiul
Fără sfârșit al malului și-al apei
Mă prididea și tânguirea mării
Tomnatice și nesfârșirea stepei
Deasupra, presimțită pe podișul
Golit de rod ce-așteaptă vântul iernii
Cu vuet surd în sufletul Dobrogii.
Umblam pe țărm. Departe în șir tainic
Porneau tăcut movile migratoare
În nemișcare stranie către Asia.