Balcic (Ion Pillat, 1940)/Sarcofag

 

Pe coasta ce coboară albă
Purtând smochini, migdali și duzi,
Spre marea de-un albastru negru
Pe care-o vezi și n’o auzi,

Prin pietrele cu flori săpate
Din vremi păgâne stând și azi,
Răsună limpede fântâna
În liniștea de la amiazi.

Măgarul turcului se-oprește
La jghiab de marmură să bea.
Pe vechiul sarcofag o formă
Mai flutură un văl de nea.

Obrazul șters al jucăușii
N’o să-l cunosc în veci de veci.
Unde-a tăcut ieri gura-i caldă,
Acuma cântă ape reci;

Unde-a lăsat piciorul, saltă
Sub cuta spumii nimfa doar.
Pe urmele desăvârșirii
Se ’ntinde-al zeilor hotar.