Biblia(Biblia de la București)/Cuvânt înainte
| ←Stihuri asupra stemei | CUVÂNT ÎNAINTE | Cuvânt de întimpinare→ |
voievod, den mila lui Dumnezău, domnu și biruitoriu a toată Ungrovlahiia,
Celor ce să află locuitori supt stăpânirea noastră, preasfințitului mitropolit chir Theodosie, iubitorilor de Dumnezău episcopi, preacuvioșilor egumeni, smeriților preoți, blagorodnicilor boiari și tuturor celoralalți pravoslavnicilor creștini, cel de la Dumnezău ajutoriu poftim.
Vrând să să ducă den lumea aceasta preabunul și unul putearnic Dumnezău, Domnul nostru Iisus Hristos, și numărând în mânile credincioșilor slugilor sale talantul cel de trebuință, cu mare arătare le-au poruncit zicând: „Neguțitoriți până voiu veni!“ Pentru ce aceasta? poate să mira cineva. Dară nu era cu putință să lase la iubiții lui mai trebuincioasă și mai folositoare învățătură și vreadnică ca să o povestească la fiii lor, când vor șădea în casă, și când vor umbla în cale și stând, și culcându-se, și tocma să zicu după cum au zis Moisi, vreadnică să o poarte semn pre mânile lor și neclătită înaintea ochilor lor, scrisă pre pragurile ușilor caselor lor. Și măcară de ar fi fost cu putință o învățătură părintească ca aceasta, că un sunet unii cerești trâmbițe să răsune la urechile tuturor celor ce cred în Iisus, ca să poată la cei grijnici să ațâțe pofta și dragostea, iară de la cei leaneș să scuture trândăvia și răutatea. De vreame ce vedem neamul omenesc cel ce iaste de Dumnăzău cu oarece mai puțin decât îngerii zidit la mare negriji aflându-se, neconoscându-ș blagorodniia și cinstea lui, ce împleticindu-se în mii de mincinoase și nefolositoare învăluiale, atâta cât a îndemna și pre înțeleptul Solomon să strige cu mâhnire mare: „Văzut-am toate ceale ce-s făcute supt soare. Și iată toate-s deșertare și voie de duh“. Văzut-au înțeleptul acela, și noi în toate zilele cu mare pagubă ispitim, precum am zis că neamul omenesc urmează numai lucrurile ceale deșarte și până într’atât a se lenevi și a huli și a batjocori au desăvârșit au spre cea mai multă parte pre cea de tot folositoare și scumpă neguțitorie, care i-au poruncit Dumnezău, neputând ca să tragă pre om la dânsa, nici darurile care-i pune înainte înțelepciunea când să apucă de dânsa, nici muncile cu care îl înfricoșează când să întoarce de cătră dânsa zicând: „Până când, pruncilor, iubiți deșărtarea?“ Pentru această ciudată neguțitorie trimite Domnul pre slugile sale, chemând pre toți, și toți să cură cu pricini: unul că „m’am însurat de am luat muiare“, altul „părechi de boi am cumpărat“ și cealealalte pricini cu păcat, neavând nici o grije de cina cea dulce a dumnezăieștii mease. Cu adevărat mare nesimțire iaste a socoti pre înșine întru o foamete desăvârșit a fi sătui și întru nenorociri a fi fericiți și la sărăcia cea de cereștile comori a fi foarte bogați. Nu vom putea într’alt chip să ne deșteptăm sufletele den somnul cel greu al trupului acestui deșărt, care până la cea de apoi să strică, fără decât cu cea folositoare aducere aminte de porunca lui Hristos, la care ne îndeamnă cu credință să neguțitorim talantul ce ni s’au dat. Și care iaste neguțitoria, care iaste talandul ce ne-au încrezut și cu dobândă va să ni-l ceară Domnul pentru neguțitorie? „N’avem să trimitem corăbiile la Tarson cu corăbierii păgânului Ohoziei și cu neguțitorii Tirului ca să le încărcăm de aur curat, cu păuni pestriți de tot fealiul și cu alte striine și scumpe neguțitorii“, căci nepotrivit mai bune și mai scumpe ne pune dumnezăiasca poruncă înainte să dobândim cu talandul, adecă sufletele pentru Hristos, pentru care toată lumea nu iaste vreadnică, și pentru suflete să dobândim faptele ceale bune, care sânt ceale adevărate bunătăți, și înțelepciunea aceaea carea Solomon cu multe fealuri de făgăduiale învață pre fiiul său să neguțitorească cu dânsa mai bine decât cu aurul și decât fiece altă aveare, zicând: „Fericit iaste omul care au aflat înțelepciunea și pământeanul care știe înțeleagerea, mai bine cu ea să neguțitorească decât cu avuții de aur și de argint. Adevărat cu adâncă bogăție sânt avuțiile și bunătățile care ne dobândeaște talandul, iară care să fie și talandul acesta?“ După tâlcuirea dumnezăiescului David, care zice: „Cuvintele Domnului sânt cuvinte curate, argint lămurit și de șapte ori curățit,“ și alta nu e fără cât cuvântul lui Dumnezău cu care are a neguțători omul, spăsenia lui și a fratelui său. Acest dumnezăiesc cuvânt măcară că cu multe fealuri de nume lăudându-se să arată noao la dumnezăiasca Scriptură: întâiu, ca cum să zice, apă vie care stinge ațâțarea poftii cei spurcate, sau pâinea vieții carea, mâncându-o, sufletul leapădă stricăciunea morții, au vin dulce care pică în inimile celor ce-l beau, bucuriile raiului, au luminătoriu care ne luminează să nu ne poticnim îmblând în noaptea deșărtării cei lumești, au sabie care junghe inima bălaurului celui viclean, au pavăză de foc cu care ne apărăm de săgețile ceale aprinse cu foc ale Satanii, au piatră întărită preste care stau neclintite duhovniceștile zidiri, au cheie care ne deșchide visteria dumnezăieștii fericiri, au canon care ne stâmpără necazurile lumii aceștiia, au iarbă care ne vindecă toate vătămăturile ceale sufletești, sau carul credinței asupra căruia ca niște biruitori vom să întrăm în raiu, sau mai desăvârșit piatra cea de mult preț, ce să zice cărbune, care ne-au pus dragostea lui Dumnezău ca un semn ca să ne cunoaștem că sântem ai lui. Cu aceastea și cu altele aseamene, de să și tâlcuiaște, cum am zis, cuvântul lui Dumnezău, iară încăș mai cu cuviință decât toate să arată când să numeaște taland. Căci cu acesta ne aducem aminte că darul ce am luat nu l-am luat numai pentru noi, ce și pentru alții, care singur se arată a fi legătura frăției cei creștinești. Și încă cu talandul ne mai învățăm, că măcară că însuș Dumnezău le lucrează toate întru toate, iară și noi, ca de la dânsul fiind întăriți, trebuie să lucrăm împreună cu a noastră spăsenie și spăsenia fratelui nostru. Cât precum Dumnezău în ceriu are duhuri poslușitoare spre slujbă trimițându-se, așa și aicea pre pământ au așăzat pre oarecarii duhovnicești slujitori împărțitori de cereștile taine, și ca să dea la frați cereasca filosofie cu a sa dragoste, care el, pogorându-se den ceriu, au învățat. De aicea poate socoti fiecine cum, precum avuția cea închisă nu iaste avuție, și după cum zic filosofii elinilor, așa încă la besearică talandurile ceale duhovnicești, când nu se dau de la unii la alții nu se zic talanduri, și o mărturiseaște înțelepciunea, unde zice: „grădină închisă și fântână pecetluită, ce folos iaste de la amândoao?“ Iaste vreadnic de socoteală și numărul talanților, căci zice că au dat unuia 5, altuia doi, altuia unul. Aceasta nu pentru alt zice, fără cât ca să știm că den ceale ce-s cu număr nu se cade să ascunză cineva, ce să le păzască deplin. Și aceasta pentru ce? Pentru că are a ne lua sama și pentru aceastea și pentru dobânda lor. Când? „Până voiu veni“, zice, adecă la a doua venire, la cea înfricoșată și preadireaptă judecată. Preadireaptă îi zic, pentru că la aceasta judecătoriul, ca un Dumnezău, nu poate să greșască, greșiții nu pot să-ș ascunză greșalele lor, și răspunsul, ce iaste să fie, nu se mai preface. Precum să veade dară, puțină iaste vreamea întru care avem a neguțitori talandul dumnezăiescului dar.
Și auzând aceasta, eu, smeritul domn, den gura Domnului mieu adease a zice: „Privegheați, că nu știți în ce ceas Domnul nostru vine!“, cunoscutu-mi-am datorie nepărăsită mai nainte de a sosi sfârșitul nemerniciei meale, după darul ce mi s’au dat den mila lui Dumnezău, să neguțitoresc duhovniceasca neguțitorie și să dau celor ce sânt supt ascultarea noastră talandul care m’au încrezut Domnul. Și aceasta am făcut la tălmăcirea aceștii Sfinte Scripturi, făcând multă nevoință și destulă cheltuială, despre o parte puind dascăli știuți foarte den limba elinească, pe preaînțeleptul cel dentru dascali ales și arhiereu Ghermano Nisis, și, după petreacerea lui, pre alții care s’au întâmplat, și despre altă parte ai noștri oameni ai locului, nu numai pedepsiți întru a noastră limbă, ce și de limba elinească având știință ca să o tălmăcească, carii luând lumină și dentr’alte izvoade vechi și alăturându-le cu cel elinesc al celor 70 de dascali, cu vrearea lui Dumnezău o au săvârșit precum se veade. Și măcară că la unele cuvinte să fi fost foarte cu nevoie tălmăcitorilor pentru strimtarea limbii românești, iară încăș având pildă pre tălmăcitorii latinilor și sloveanilor, precum aceia așa și ai noștri le-au lăsat precum să citesc la cea elinească.
Și după isprăvirea tălmăcitului aceștii folositoare și sfinte osteneale, luând după cum să cade și voie de la sfânta și muma noastră beseareca cea mare, s’au dat în tipografie de s’au tipărit în sfânta Mitropolie den București, fiind arhiereu și păstoriu creștinescului acestuia norod preasfințitul părintele nostru chir Theodosie mitropolitul. Și spre aceasta m’am îndemnat ca să să dea la toți dumnezăiescul cuvânt, știind bine că Dumnezău au poruncit sfinților săi ucenici și apostoli să propoveduiască pre făcătoriul de viață, cuvântul său la toată zidirea, ca să nu rămâie cineva neluminat de strălucirea darului său, care vedem până în ziua de astăzi că n’au rămas nici un neam, nici o limbă (măcară și varvară și carii la ceale de apoi hotară ale lumii depărtați) ca să nu citească întru a lor limbă dumnezăiasca Scriptură, care nu iaste dentr’alt fără cât den darul Duhului Sfânt, care în ziua de petdesetniță au deșchis gura sfinților apostoli și propoveduia cu toate fealurile de limbi cuvântul lui Dumnezău, pentru că nu sânt tainele credinții noastre ca ale elefsineanilor să zacă ascunse și închise, ce toți să cade să ia darurile ceale bogate ale lui Dumnezău pentru spăsenia lor, care, fără citirea Sfintei Scripturi, ce ne tălmăceaște să cunoaștem și pre înșine și pre Dumnezău, iaste fără de putință a le dobândi. „Cercetați scripturile!“ –zice Domnul– că întru aceastea să încheaie toată conoștința celor dumnezăiești și omenești lucruri. Aceastea cuprind poruncile și leagea lui Dumnezău, care porunci iaste înțelepciunea, ceaea care face pre om adevărat om, precum cu mare înțeleagere și preaînțeleptul Solomon au ales aceasta, unde zice: „De Dumnezău te teame și poruncile lui păzeaște“, că aceasta e tot omul, și cea mai de apoi Scriptura iaste, care află raiul omului sau raiu face pre om. Rog dară să priimiți cu bucurie cea bună îndurare cu care ne-am nevoit pentru folosul obștesc și să rugați pre Dumnezău și pentru a noastră spăsenie.