Biblia(Biblia de la București)/Cuvânt de întimpinare
| ←Cuvânt înainte | CUVÂNT DE ÎNTIMPINARE | Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură→ |
Omul cel ce iaste desăvârșit dentru aceasta să cunoaște că iaste desăvârșit, căci pururea socoteala și gândul lui are la săvârșitul acela, pentru care iaste de la Dumnezău făcut și zidit, care săvârșit nu iaste alt fără cât însuși Dumnezău. Dirept aceaea, la Apocalipsis zice: „Eu sânt cel dentâiu și cel de apoi“. Și ce va să însemneaze cu aceasta fără cât „eu sânt cel dentâiu“, adecă dentru care sânt toate, de unde și omul mai vârtos a luat începătura și la aceaea să uită. „Eu sânt cel de apoi“, adecă precum începătura săvârșirei lucrurilor și a omului iaste, așa iaste săvârșirea cea desăvârșit la mine să aibe săvârșitul, la mine să năzuiască, că, de vor năzui aiurea, vor pieri.
„Eu sânt cel dentâiu și cel de apoi“, și vei vedea și cu socoteală de iaste adevărat acesta. Firește pohta omului ca la un semnu se uită la Dumnezău, și nu numai noi, bunii credincioși și direpții și creștinii, carii avem leagea vieții, ce tocma și păgânii, cei ce tot fealiul de fără de leage în toate zilele facu, îș aduc aminte de Dumnezău și-l roagă, pentru că și ei de la Dumnezău au ființa și fireaște îș caută săvârșitul lor, măcară că lipsescu departe de la Dumnezău cât e iadul de raiu. Iară încă și ajunge aceasta ca să cunoaștem că firească pohtă trage pre oameni la Dumnezău ca spre cel de apoi săvârșit, spre carele oricine se va uita precum să cade, acela iaste desăvârșit; și deaca-i iaste gândul lui acolo să cunoaște că iaste desăvârșit. Dirept aceaea, toți cei buni și direpți, care bine au viețuit în lume, zicem că-s desăvârșit și mai vârtos decât toți Sfinții Apostoli și câți voiescu și lucrează lucruri apostolești, pentru că aceștea mai pre deasupra cunosc pre Dumnezău că iaste binele cel desăvârșit și săvârșitul cel după urmă. Dirept aceaea să zice la Cântarea cântărilor: „Spune-m pre carele au iubit sufletul mieu, unde paști, unde șăzi, unde ți-i slava și împărăția ta, Dumnezăul mieu?“ Și pentru care lucru iaste Dumnezău pricină desăvârșit și să pohteaște? Zicu dentru dragoste, care în trei chipuri să împarte: întâiu, pentru neam, a doua, pentru vrednicie, a treia, pentru fapte.
Să zicem dară pentru cea dentâiu, măcară că voința bună iaste mai pe deasupra, când neamul să lipseaște de bunătăți ca în vreamea lui Avraam, care s’au ales pentru buna voință, având tată închinătoriu de idoli; iară când cură amândoao, și voința bună și neamul, fără de asemănare iaste blagorodniia. Dirept aceaea lăudăm pe marele Costantin, căci au fost dentru împărați, și fiiu și nepot, și alții mulți pre cari-i lăsăm, îndestulându-ne că cel peste tot desăvârșit, Iisus, ca o laudă mare ia de cătră Duhul cel Sfânt, căci iaste de împărătesc și patrieșăsc neam, numindu-să fiiul lui David și fiiul lui Avraam. Și la Apocalipsis zice: „Iată, au biruit leul cel ce iaste den fealiul Iudii rădăcina lui David“.
A doua, pentru vreadnicia, că mulți sânt mari despre buna credință, iară nu să cunosc, de vreame ce celora ce au mare cuviință le dă Dumnezău și vreadnicie și cunoscuți îi face, că ei pohtesc pre Dumnezău ca pre un desăvârșit făcătoriu de bine, precum și David, deaca-i zise Dumnezău, precum să arată la al șaptelea cap, la A doua împărăție: „Luatu-te-am den staulul oilor și te-am făcut numit după numele celor mari carii sânt pre pământ“. Și el răspunse: „Nu iaste altul ca tine și nu iaste Dumnezău afară den tine“.
A treia, pentru fapte, de care să laudă Moisi de cătră Dumnezău, că s’au aflat credincios în toată casa lui Dumnezău, că dându-i să fie mare voivod și puitoriu de leage lui Israil, când greșiia norodul la Dumnezău tăia, omorâia, certa, iară când cârtiia spre dânsul și-l suduia, el să ruga pentru ei, nu pentru altceva, pentru căci de mare lucruri să învrednicise a fi poslușitoriu, desăvârșit iubiia pre Dumnezău și pre dânsul avea șavârșitul cel de apoi, precum și Apostolii, pentru căci făcea lucrurile ceale neasemănate, poftiia să moară ca niște săvârșiți și a fi cu Hristos cel desăvârșit. Unii săvârșiri ca aceștiia te-ai învrednicit a fi măria ta. Dirept aceaea și gândul desăvârșit îl tinzi cătră Dumnezău, ca spre săvârșitul cel de apoi.
Întâiu pentru neam, pentru că cel părintesc să trage despre diregătorie de patrichii și de sfeatnici împărățiii grecești, precum au fost pre vreamea lui Ioan Vatați, cel ce era păharnic și domn Trachiei; Ioan Cantacozino, carele au oștit asupra ghinovezilor celor de la Rodos, pre leatul 1225 de la Hristos, căruia nepot au fost acela ce și împărat Țarigradului au ajunsu, Ioan Cantacozino, nu numai slujit la ceale politicești și iscusit de multa bunătate ce avea spre cei de supt stăpânire, ce și ales bogoslov; întâiu că au hulit ceale pământești și au ajuns pre pământ înger, ca un alt apostol nou, pre Hristos numai și iubindu-l și câștigându-l; și a doua că au tălmăcit den dumnezăiescul Duh Cântarea cântărilor care tălmăcirea aceaea asemănare nici au priimit, nici va priimi în veaci; a treia, că au acoperit hulele și blestemele prorocului celui mincinos mai mult decât alt fieștecare, și după aceaea le-au mustrat și basne le-au arătat cu sila cuvântului și cu putearea scripturilor. Deci de au scris după aceaea unii dascali ai Răsăritului și ai Apusului împotriva minciunii pângăritului aceluia, de la acesta au luat pricinile, și a scrie și a lăsa scrisori bune și cu tărie. Deci dentru acela au fost și iaste neamul măriei tale slăvit, și la politiceștile stăpâniri lăudat, și la dumnezăiasca credință vestit și la duhovniceasca înțelepciune minunat. Derept aceaea și pre vreamea lui sultan Suliman, fericitul strămoșul măriei tale Dimitrie Cantacozino, cu multa lui înțelepciune au oprit și n’au surpat păgânii bisearicile Țarigradului, precum îl luoase cu sabia, și avea direptate după legile lor să nu lase acolo bisearică de creștini.
Și după acela până în zilele măriei tale, vreadnic de minune iaste cel lăudat neam al măriei tale, precum mărturiseaște cea iubitoare de Dumnezău viață a fericitului părintelui măriei tale, răposatului Costantin Cantacuzino, carea cinstea bunătății lui era mai peste toată lumea.
Iară și despre partea maicii măriei tale, într’acestaș chip a fost și iaste, pentru că Basarabă, după cum zice istoricul care se cheamă Halcocondil, la a șaptea carte a istoriei lui, fost-au pe vreamea lui sultan Murat, tatăl lui Mehmei, celui ce au luat Țarigradul, al doilea neam de domnie. De vreame ce acesta au adus, pre Dan, feciorul lui Băsărabă, domn Țării Rumânești, că și Băsărabă adecă domn era după a acestuiaș istorie, care scrie la al noaolea carte, când domnia Țării Rumânești biruia până la Marea Neagră, de vreame ce și cetatea Chiliei au fost parte de Țara Rumânească. Că și Vlad vodă dentr’acelaș neam a domnit pre la leatul 1455 de la Hristos, iară den vreamea lui Băsărabă vodă și a lui Dan vodă, de nu avem elinească istorie câți nepoți de ai lor au domnit, însă avem mii de alte istorii, căci când nepoții lor domniia și se numiia Băsărăbești, când era boiari, măcară că pentru zavistia stăpânitorilor celor tirani să chema și ei feciori de domn cu alt nume. Și aceasta s’au făcut de multe ori până la Șărban voivod, părintele maicei măriei tale, doamnii Elinii, care și cu lucrul și cu cuvântul era prea luminată, și până la Matei voivod cel vestit și până la Costantin voivod cel despre mumă unchiul măriei tale, și până în zilele măriei tale prealuminate.
Dirept aceaea și vreadnicia măriei tale neasămănată iaste, căci că neamul, și despre tată și despre mumă, să trage de multe împărății și domnii, măcară că slăvit au fost, iară în cea de apoi întru boierie slujiia. Iară mărieia ta pre acesta la puteare domnească l-ai râdicat, însă domnind iară împărăteaște și stăpânind iară cu mare cuviință, norodului povățuitoriu fiind, iară de noroade a purta grijă și spre limbi fiind făcătoriu de bine, pentru că preamilostiv ești și dulce făcătoriu de bine chivernisești și bine oblăduiești, iară n’ai pre altul aseamenea, plinești chipul părintesc cel împărătesc, iară mai vârtos cinste strămoșilor făcându-te au de strămoș cinstindu-te.
Dirept aceaea, dăruitu-ți-s’au și ceale peste fire lucruri, nu numai căci den tinereațe te-ai arătat luminat spre politiceștile stăpâniri și spre toate te-ai arătat știiut, și la primejdiile vremii ales otcârmuitoriu și curățitoriu de tiranii patriei, și de obștea sfintelor mânăstiri și bisearici den temelie bun ctitor și înnoitoriu dumnezăiescului mormânt și Sfântului Muntelui Athonului de multe ori întru multe ajutoriu, și cea decât toate mai mare, sfintei și catholiceștii și apostoliceștii biseareci, în multe părți te-ai arătat ajutoriu cu multe fealuri, care lucrul acesta iaste cel dentâiu al bunătăților.
Dirept aceaea, Fotie, patriarhul Țarigradului, scriind cătră Mihail, biruitoriul Bulgariei, zice: „Adecă cealealalte lucruri mici aduc folosințele, iar nevoința care iaste pentru biserică nemoarte câștigări nemortului suflet lucrează“. Și ajuți besearicii: întâiu, că Scriptura cea noo răsipită fiind după izvodul cel vechiu și cu nevoie aflată a să citi de preoții cei de țară, la rânduiala tipicului elinesc spre lesne citire o ai tocmit. A doua, că o ai tălmăcit în limba rumânească și o ai tipărit, și dintr’a măriei tale cheltuială atâtea cărți făcând le-ai dat maicii bisearicii a să citi. A treia, că Veachea Scriptură tălmăcind-o pre limba rumânească aiave a să citi o ai făcut, că de vreame ce după politiceștile legi nu se cade omului grec a nu ști legile grecilor, cu cât mai dirept creștinii rumâni să știe legile lui Dumnezău, care iaste Sfânta Scriptură. Și adevărat la rumâni s’au plinit cuvântul apostolului Filip, care au zis cătră hadâmul împărăteasei ethiopilor: „Oare cunoști ceale ce citești?“ Precum zic bogoslovii: „Cel ce nu cunoaște să nu să cunoască“. Dirept aceaea spre mustrare zicea Dumnezău jidovilor pren Isaia, precum zice apostolul cătră corintheani: „Cu alte limbi și cu alte buze voiu grăi cătră dânșii, și nici așa nu mă vor asculta“. Aceasta și la rumâni s’au plinit; că cu glas striin grăind lor Dumnezău, nu asculta. Iară acum Sfânta Scriptură, prin nevoința măriei tale să citeaște și cunoscută să face și la mari și la mici.
Și de vreame ce cel atocma apostol Costantin împărat, căci au scris Sfânta Scriptură la o samă de cărți ca să să citească pre la besearicile ceale den Țarigrad, să laudă și să cinsteaște, cu cât mai vârtos vreadnic de mii de laude ești mărieia ta, care la un norod întreg dai cuvântul lui Dumnezău ca oarece lumină fiind până acum supt acoperământ și o pui în sfeașnic ca să lumineaze celor den casă ai besearicii noroade: rumânilor, moldoveanilor și ungrovlahilor.
Creștinat-au Sfântul Zlataust pre rumâni, pre carii și locuitorii Nistrului îl numesc letopisețele ceale bisericești, învățând pre unii dentr’înșii carte și limba elinească, și cu aceaea au învățat pre ceialalți. Iară mărieia ta lipsă de atâția ani o ai adus la săvârșire desăvârșit, învățând atâtea noroade să cugete ziua și noaptea leagea lui Dumnezău, și sara și dimineața și amiazăzi să povestească minunile lui și să binecuvinteaze în toată vreamea pre Domnul, și când să vor culca, și când să vor scula, și când vor călători și când vor șădea, după dumnezăiasca poruncă, care grăiaște la al 6-lea cap, la A doua leage. Și de vreame ce Ulfila, episcopul gotthilor, iaste lăudat că pre vreamea lui Valendian au tălmăcit unele părți ale Sfintei Scripturi spre limba lor ca să să întărească oamenii neamului său den pâinea cea vie a învățăturii Duhului, cu cât mai vârtos ești măriia ta vreadnic de cinste tălmăcind și dând nu oarecare părți, ce toată Scriptura, și nici la puțină părticea de limbi, ce la întregi și de multe fealuri de noroade, și mai vârtos împreunate fiind întru toate cu catholiceasca besearică, și să făcură, precum porunceaște Domnul la al 6-lea cap al lui Ioan evanghelistul, toți învățați de Dumnezău.
Strabon, scriitoriul de pământ, vreadniciia și mărirea rumânilor scriind, numai pre ostașii vremii aceia care era asupra vrăjmașilor țării îi numără; iară în zilele măriei tale și bărbați și muieri și tineri, având armă biruitoare Sfânta Scriptură, oștesc împotrivă, nu spre oameni și trup și sânge, ce spre împărații veacului acestuia, cătră ceale duhovnicești ale vicleniei și dând războiu și biruind, precum și Domnul postind, după cum zice Scriptura, au biruit pre diavolul. Și de are Ptolomeu, împăratul Eghipetului, mai mare laudă, care au tălmăcit Sfânta Scriptură den limba ovreiască spre cea elinească, decât au zidit ceale de la Memfes piradime și au tocmit ceale patru cărți de astronomie, cu cât mai vârtos măriia ta ești vreadnic de multe și mari laude, care o ai tălmăcit spre limba cea de moșie a locului, nu spre trufă precum acela, ce pentru mântuirea noroadelor și duhovnicească hrană a credincioșilor.
Marele Costandin, ospătând pre oarecarii den episcopi, precum Evsevie scrie la viața lui, n’au vrut să să laude de stemă și de diadimă și de înălțarea cea împărătească și de ceale lumești biruințe și pompe și isprăviri, ce să bucura, căci să afla împreună lucrătoriu la evanghelia lui Hristos. Pentru aceaea și zicea: „Voi sânteți episcopi creștinilor pre denlăuntru lucrând tainele, iară și eu însumi episcop sânt, lucrând împreună la ceale de afară zidiri de dumnezăiești beseareci, înnoiri, aduceri de lumini și aprinzări de lumini“, și mai mult aceasta ca cuvântul lui Dumnezău să să adaogă și să să înmulțească spre noroade. Ca aceastea sânt și ale măriei tale îndireptări, care înțelepciunea lui Dumnezău te-au născut, și, aplecându-te bine cu bunătățile și crescându-te și împlându-te de Duhul Sfânt, ochiu te-au arătat luminând cu lumină pre cei ce sânt supt ascultarea măriei tale, cu o nevoință preste fire ca aceasta a Scripturilor, ca să păzească dumnezăieștile porunci, să să întărească întru viață veacinică.
Dirept aceaea rugăm ca și de-acum înainte să fii a toată bunătatea și buna credință pildă; nu numai celor den zilele măriei tale, ce și în urma măriei tale a tot neamul omenescu buna și marea învățatură, bune și mari lucrând, pentru care mai vârtos și cea nespusă și veacinică împărăția ceriurilor va dărui măriei tale moștenire neclintită și lăcaș nemutat și peste fire întru câștigarea dumnezăieștii desfătăciuni cei nestricate în veacii veacilor, amin.