Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Vechi/A Maccaveilor a treia carte
_pagina_1.png)
| ←Al Maccaveilor cuvânt al doilea | DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ VEACHE AL MACCAVEILOR CUVÂNT AL TREILEA |
A lui Iosip la Macavei carte→ |
CAP 1 modifică
1. Iară Filopator, înțelegându de la cei ce s’au adus luarea care s’au făcut locurilor celor de supt biruința lui de Antioh, porunci la toate puterile lui, pedestrime și călărime, să să strângă;
2. Și, pre soru-sa, Arsenoi, împreună luând-o, s’au pornit până la locurile ceale despre Rafain, unde era tăbărâți cei ce era cu Antioh.
3. Iară Theodot oarecarele, gândind a plini vicleniia și luându den ceale de mai nainte rânduite supt ascultarea lui potolomeiești arme ceale mai tari, să duse noaptea la cortul lui Ptolomeu, ca sângur să-l ucigă pre el și cu aceastea să să răsipească războiul.
4. Și pre acesta scoțându-l Dositheu, cel ce să chema al lui Drimil, de neam jidov și, mai apoi schimbându ceale legiuite și de ceale părintești porunci înstriinat fiind, pre oarecare neștiut au culcat în cort, carele s’au întâmplat de au petrecut a aceluia patimă.
5. Și făcându-să tare războiu și lucrurile mai vârtos fiind tari la Antioh, Arsenoi mergând destul ruga puterile cu jale și cu lacrămi, fiind cu cosițele dezlegate, să-ș ajute lor, și fiilor, și muierilor, cu îndrăznire, făgăduindu-se să dea celor ce vor birui, la fieștecarele, doao talere de aur.
6. Și așa să întâmplă a pieri vrăjmașii cu ceale pre leage ale mânilor izbândiri, și mulți s’au și robit.
7. Și biruind vicleșugul, socoti ceale de aproape sate mergând să le mângâie. Și, făcând [Ptolomeu] aceasta și besearicelor daruri împărțindu, cu bună îndrăznire pre cei supuș i-au făcut.
8. Și jidovii, trimițând cătră Filopator, de la bătrânime și de la cei mai de folos, pentru închinăciunea și pocloane să-i ducă și de ceale ce s’au întâmplat să-i iarte, să întâmplă mai vârtos el să să îndeamne cât de curând cătră ei să meargă.
9. Mergând la Ierusalim și jârtvuind celui prea mare Dumnezău, și daruri dând, și den ce era prilej oarece locului făcând
10. Și viind la loc, și, cu sârguială și cu bună-cuviință minunându-să, deaca mearse, și, mirându-se și de a besearecii bună rânduială, gândi să să svătuiască să între la besearecă.
11. Și ei, zicând cum nu să cade a să face aceasta, pentru căci nici celor dentru limbi iaste slobodu, nici la toți preoții, ce numai celui ce povățuiaște tuturor, arhiereului, și acestuia o dată într’un an, el nici într’un chip vrea să asculte.
12. Și leagea citindu-se, nici într’un chip părăsi, aducând pre sine înainte zicând că trebuie a întra, și, măcară că ei sânt lipsiți de aceaea cinste, iară „eu nu trebuie a fi lipsit“. Și-i întreba pentru care pricină, întrând el la toată beseareca, nimene nu l-au oprit dentr’aceia ce era acolo.
13. Și oarecarele, negândit mai nainte, zise: „Rău aceasta să face“; iară el zise: „Făcându-se aceasta pentru vreo pricină, au nu, tot voiu întra eu, și vrând ei și nu“.
14. Iară preoții, cu toate veșmintele, căzuți fiind înainte și rugându-se celui prea mare Dumnezău să ajutorească la nevoia ce să întâmplase și pornirea celui rău să apuca să o mute și de strigare cu lacrămi biseareca umplându-o, cei ce rămăsease în cetate, turburându-se, au săritu, neștiind ceaea ce să face.
15. Și fecioarele ceale închise den cămări, cu ceale ce le-au născut, s’au pornit și, cu cenușă și prah capetele-ș presărând, cu tânguiri și cu suspini ulețile umplea.
16. Și ceale de curând adunate den ceale spre întimpinare rânduite cămări, și cea ce să cuvine rușine lăsând, alergătură fără de cale în cetate făcea.
17. Iară pruncii cei născuț de curând lăsându-i mumânile și doicile într’o parte și într’alta, unele pren case și altele pre ulițe, fără de poruncă, la cea prea mare bisearecă să aduna.
18. Și de multe fealiure era ruga celor ce la aceasta să aduna, spre ceale ce fără de cuviință de dânsul să ispitiia.
19. Și împreună cu aceștea, cetățeanii, îndârjându-se, nu îngăduia săvârșitul lui, arătându-se și cugetând ce era voia lui să plinească; și, strigând să facă pornirea spre arme și cu îndrăznire pentru cea părintească leage să moară, destulă gâlceavă au făcut în locul acela.
20. Și abia de cătră preoți și de cătră cei bătrâni întorcându-se, la aceaeaș a rugii stare era.
21. Și mulțimea ca mai nainte întru aceastea să afla rugându-se; iară bătrânii care era cu împăratul mult să ispitiia a muta cel semeț al lui gându de la svatul cel ce gândise.
22. Și dârjându-se și toate lăsându-le, și întrare făcea, gândind să puie săvârșit la ce au zis mai nainte.
23. Aceastea dară și cei ce era prejur el văzând, să înturnară ca să să roage cu ai noștri Celuia ce toată tăria are, celor ce era acolo să le ajute, luând aminte la cea fără de leage și mândră facere.
24. Și, de strigarea cea îndesită și plină de dureare a gloatelor ce să aduna, era o strigare neînchipuită,
25. Pentru că să părea nu numai oamenii, ce și zidurile și țărâna toată a răsuna, precum toți moartea atuncea poftiia, decât a locului spurcare.
CAP 2 modifică
1. Iară arhiereul Simon, în preajma besearicii îngenuchind și mânile întinzându-le cu bună rânduială, au făcut ruga într’acesta chip:
2. „Doamne! Doamne, Împăratul ceriurilor și Stăpâne a toată zidirea, Sfinte întru sfinți, Sângur-biruitoriu, Întru-tot-țiitoriu, ia aminte spre noi, carii ne supunem la cel necurat și spurcat, fiind înfierbântat cu dârjie și puteare,
3. Pentru că tu, cela ce ai zidit toate și toate biruiești, putearnic, dirept ești, care judeci pre cei ce verice cu semeție și cu trufie fac,
4. Tu pre cei ce au făcut dentâiu strâmbătate, întru carii și uriași era, cu vitejie și ’ndârjire nădejduindu-să, i-ai stricat, aducând preste ei nemăsurată apă.
5. Tu pre sodomleanii cei ce au făcut mândria, dovediți cu răutățile făcându-să, cu foc și cu iarbă pucioasă i-ai arsu, pildă puind celor den urmă.
6. Tu pre cel dârzu Farao, care de tot au robit pre norodul tău cel sfânt, Israil, cu multe și cu de multe fealiure de munci ispitindu-l, ai arătat puternicia ta; preste carele ai arătat tăria ta cea mare
7. Și, gonindu el cu cară și cu mulțime de gloate, l-ai acoperit în fundul mării; iară pre ceia ce s’au încrezut întru tine, cela ce a toată zidirea puterniceaște, întregi i-ai purtat, iară ei, cunoscând faptele mânii tale, te-au lăudat pre tine, pre Cel Atotțiitoriul.
8. Tu, Împărate, care ai zidit pre cel nesăvârșit și nemăsurat pământ, ai ales cetatea aceasta și ai sfințit locul acesta, spre numele tău celui de toate nelipsit, și ai slăvit cu arătare luminată, întărire făcând lui cătră mărirea celui mare și cinstit numelui tău.
9. Și, îndrăgind casa lui Israil, făgăduit-ai dară că, de va fi noao vreo urâciune și ne va cuprinde pre noi strânsoare și, viind la locul acesta să ne rugăm, vei asculta ruga noastră.
10. Și dară credincios ești și adevărat
11. Și, de vreame ce, de multe ori, necăjindu-să părinții noștri, le-am ajutat întru smerenie și i-ai izbăvit de mari primejdii,
12. Iată și acum, Sfinte Împărate, pentru ceale multe și mari ale noastre păcate, ne chinuim și ne-am supus vrăjmașilor noștri și ne-am părăsit întru neputințe.
13. Și, la cădearea noastră, cel dârzu și spurcat acesta să meșterșugeaște să ocărască pre cel pre pământ arătat numelui măririi tale sfântu locu;
14. Pentru că lăcașul tău iaste ceriul ceriului, neajunsu la oameni iaste;
15. Iară de vreame ce ai binevrut să fie mărirea ta întru norodul tău, Israil, ai sfințit locul acesta.
16. Să nu ne osândești pre noi întru necurăția acestora, nici să ne îndireptezi pre noi întru spurcare, ca să nu să laude cei fără de leage întru mânia lor, nici să să veselească întru mândria limbii, zicând:
17. ‘Noi am călcat Casa sfințeniei, în ce chip să calcă casele urâciunilor’.
18. Stinge păcatele noastre și răsipeaște smintealele noastre și arată mila ta în ceasul acesta,
19. Degrabă să ne apuce pre noi mai nainte milosârdiile; și dă laudă în gura celor căzuți și zdrobiți cu sufletele, făcând noao pace aici“.
20. Iară Cel atotvăzătoriu și Dumnezău mai nainte decât toate Sfânt întru sfinți, auzând cea după obiceaiu rugăciune, pre cel ce cu ocară și dârjire tare era râdicat, îl bătu pre el încoace și încolea,
21. Scuturându-l pre el ca o trestie de vânt, cât la pământ fără ispravă zăcea, încă și la mădulare slăbănogit, cât nici a striga nu putea, fiind împletecit cu direaptă judecată;
22. Pentru aceaea priatenii și păzitorii trupului lui, văzând cea grabnică și iute osândă care l-au cuprins pre el, temându-se ca nu și de viață să să lipsească, degrabă pre el l-au tras, cu nespusă frică, spăimântați fiind.
23. Și cu vreame mai apoi trezvindu-se pre sine, nici într’un chip spre căință au venit după certare, ce cu înfricoșare amară au purces
24. Și, sosând la Eghipet și ale răutății adăogând, și pren cei ce mai nainte s’au arătat împreună ostenitori și cu alții care era osebiți de toată direptatea,
25. Nu numai cu ceale nenumărate spurcăciuni fu destul, ce și la atâta dârjie veni, cât blesteame pren locuri să punea și, mulți dentru priateni căutând la împăratului punere-înainte, și ei urma după voia lui.
26. Și puse înainte împăratul între norod asupra limbii să dea hulă și, spre ceale de curte turnuri stâlpi rădicând, au săpat scrisoare:
27. „Nici unul den ceia ce nu jârtvuiesc la sfintele lor să nu între, și toți jidovii spre scrisoare-de-norod și la rânduială de poslușire să să aducă; și pre cei ce vor răspunde împotrivă, cu sila aducându-i, de viață să-i primenească,
28. Și cei ce să scriu, să să însemneaze pren foc la trup cu însemnarea lui Dionisu, frunză de iaderă, pre carii i-au și osebit la domnia cea ce mai nainte s’au prădat“.
29. Și ca nu la toți supărătoriu să să arate, scrise dedesupt: „Iară de vor vrea unii dentru ei să petreacă întru cei ce după slujbele jârtvelor sânt învățați, aceștea tocma cetățeani cu alexandreanii să fie“.
30. Unii dară la cetate, urând ceale de bună-credință ale cetății treapte, pre lesne pre sine să da, ca cum oarece mare cinste ar lua de la petreacerea ceaea ce ar fi împreună cu împăratul.
31. Iară cei mai mulți cu vitejăsc suflet s’au întărit și nu s’au despărțit de cătră buna-credință; și banii pentru viață schimbându-i, fără de frică să ispitiia pre sine să să mântuiască de scrisori
32. Și cu bună nădeajde era ajutoriu să nemerească. Și pre cei ce să depărta de ei să scârbiia de ei și ca pre niște vrăjmaș ai limbii îi judeca și de cea de obște lăcuință și de bună trebuință îi lipsiia,
CAP 3 modifică
1. Carele și înțelegând păgânul, întru atâta s’au scârbit, cât nu numai la Alexandria să scârbiia, ce și celor den țară mai cu greu să împoncișa. Și porunci sârguind să-i strângă pre toți într’un loc și cu prea rea moarte den viață să-i primenească.
2. Și aceastea gătindu-se, veaste rea să suna asupra neamului la oameni pohtitori de rău, dându-se pricina spre voie ca, dentru ceale de legi pre ei oprindu-i,
3. Iară jidovii era păzând cea spre împărați buna voire și credință neîndărătnicită
4. Și cinstind pre Dumnezău și cu a Acestuia leage petrecând, osebire făcea asupra lor și surpări, pentru care pricină la unii urâți să arăta,
5. Și, cu facerea cea bună a celor direapte împodobind lăcuința, la toți oamenii cu bună voie să afla.
6. Deci cea pentru neam întru toți vestită bună facere cei streini de fealiu nici într’un chip o au numărat,
7. Iară cea pentru închinăciune și a mâncărilor osebire vestiia, zicând a nu fi oamenii nici cu împăratul, nici cu puterile împreună la tocmeală, ce cu rea voie a fi. Și mult oarece lucrurilor împotrivindu-se, și cu fieștece hulă au ațâțat;
8. Iară cei de pren cetate elini nemică având strâmbătate, gâlceavă nenădejduită prejur oameni văzând și alergături împreună neostenite făcându-se, a ajuta nu putea, că tirănească era porunca; ce să ruga și cu greu să avea și a să schimba aceastea gândiia,
9. Pentru că nu așa va fi necăutată o adunare ca aceasta, nemica greșind.
10. Și însă oarecarei vecini și priatini, și împreună neguțătorind pre taină, pre unii trăgându-i cătră ei, credințe le da să să scutească împreună și cu tot denadinsul să priimească spre ajutoriu.
11. Acela dară [Ptolomeu] pentru cea deocamdată bună nărocire semețindu-se și nu văzând a celui prea mare Dumnezău tărie, ce gândind pururea întru acelaș sfat să rămâie, scris-au asupra lor cartea aceasta:
12. „Împăratul Potolomeu Filopator –celor de la Eghipet și pre alocurea voivozi și oșteani, să să bucure și să fie sănătoși!
13. Sănătos sânt și eu singur și lucrurile noastre
14. Den oștirea cea de la Asia ce s’au făcut noao, carea, știț și voi, cu a dumnezăilor cătră noi nescăzută ajutorie și cu a noastră vitejie, după cuvânt, spre foarte bun săvârșit aducându-se,
15. Gândit-am dară nu cu silă și suliță, ce cu blândeațe și cu multă iubire de oameni să aplecăm limbile ceale ce lăcuiesc în Gropilata Siria și Finichi și bine să le fac, cu bucurie;
16. Și celor de pren cetăți sfințenii împărțându-le venituri multe, mers-am și la Ierusalim, suindu-ne să cinstim beseareca celor păgâni și celor ce niciodinioară încetează de nebunie.
17. Iară ei, cu cuvântul priimind a noastră venire, iară cu lucrul –cu ficleșug, poftind noi să întrăm în beseareca lor și cu ceale cuviitoare și prea frumoase danii să cinstim,
18. Ei, cu semeții mai vechi purtându-se, ne-au oprit pre noi de întrare, rămâind de cinstea noastră, pentru carea avem cătră toți oamenii iubire de oameni.
19. Și gândul cel rău al lor cătră noi aiave l-au arătat, ca numai sânguri ei dentru limbi împăraților și făcătorilor de bine împoncișindu-se, nemica de conoștință vor să sufere.
20. Și noi, cu nebunia lor fiind cuprinși, cu biruință ne-am întors; și la Eghipet, tuturor limbilor cu iubire de oameni întimpinându-ne, precum să cădea am făcut;
21. Și la aceastea, spre cei ce sânt de un fealiu cu ei nimenui pizmă n’am ținut; și pentru ajutoriul și pentru ceale încrezute lor cu prostime, ceale de ’nceput întunearece lucruri îndrăznind a le premeni am vrut, și politiei alixandreanilor pre ei să-i învrednicim și părtași celor de-a pururea preoți să-i facem.
22. Iară ei, împotrivirea priimind și cu cel dempreună săditu răul nărav bine lepădând și pururea la rău abătându-se,
23. Nu numai s’au întors de cătră cea scumpă politie, ce încă să scârbesc și cu cuvântul și cu faptul spre cei puțini dentr’înșii carei să află spre noi cu bună cunoștință, pururea ei bănuind pren cel fără de cinste rău traiu, că noi curând vom strica tocmealele.
24. Pentru aceaea și cu seamne bine adeverindu-se, aceștea în tot chipul a gândi rău spre noi, și socotind mai nainte ca nu cândai, mai apoi, fără de veaste, turburare făcându-se, pre aceștea păgâni, de după dos vânzători și varvari vrăjmaș vom avea,
25. Poruncit-am dară, îndată ce va sosi cartea aceasta, într’aceaeaș zi, pre cei însămnați, împreună cu muierile și copiii, cu ocară și pradă să-i trimiteț cătră noi, în legături de fier de petutinderea legați, spre nesuferită primejdie, cu rea cinste și cu frica cea ce să cade celor răi.
26. Pentru că, aceștea cu toții certându-se, am socotit de acum nainte desăvârșit noao lucrurile întru bună stare și mai bună voință să să așaze.
27. Iară cine va ascunde pre oarecarele den jidovi, de la bătrân până la copil mic, până la cei de supt țâță, foarte cu groaznece munci să va căzni, cu toată casa.
28. Și cine va spune pre cel ce va ascunde, acela va lua avearea celui ce va cădea supt vină și, den argintul împărătesc, drahme 2000, și de slobozenie să va cununa.
29. Și tot locul unde să va simți acoperindu-se jidov, peste tot neumblat și arsu de foc să să facă, și la toată muritoarea fire întru tot fără de treabă să să socotească preste toată vreamea“.
30. Și al cărții izvod așa au fost scris.
CAP 4 modifică
1. Și petutinderea, unde să întâmpla această poruncă, bună desfătăciune de norod să făcea limbilor, cu clicuri și cu bucurie, ca cum s’ar fi arătat lor cu îndrăznire cea mai denainte în cugetul lor pizmă rea.
2. Iară jidovilor nesuferită plângere era și întru tot tânguită strigare cu lacrămi, cu suspini înfierbântate ale inimii lor, după tutindenerea plângând pieirea cea nenădăjduită, care fără de veaste s’au judecat lor.
3. Care leage sau cetate, au care loc peste tot lăcuit sau care uliță nu să împlea de tânguiri și de plânsori pentru dânșii?
4. Pentru că așa, cu amărăciunea sufletului, fără de milă, de domnii cei de pren cetăți, toți dempreună să trimitea, cât și unii den vrăjmașii lor, luând înaintea ochilor lor mila cea de obște pentru ceale striine munci și socotind cea nearătată a vieții surpare, lăcrăma de cea de trei ori ticăloasă trimitere a lor;
5. Pentru că să aducea mulțimea de bătrâni albi de cărunteațe, cea de bătrâneațe cujbită zăbavă a picioarelor, cu pornirea întoarcerii a silnicii înfricoșări, fără de rușine, spre călătorie iute îndemnându-se;
6. Și ceale tinereale, care de curând era venite spre cămara cea de nuntă a împreunării de viață, în loc de veselie lua plângeri, și cosițele ceale, unse cu mir, de prah întinate și descoperite aducându-se, plângere, în loc de cântări de nuntă, cu toate împreună începea, ca când ară fi răsfirate ca prăzi de alte limbi
7. Și, legate de nărod, până la băgarea în corabie să trăgea cu sila.
8. Și ai acestora bărbați, cu lanțuri în loc de cununi grumazii fiindu împleteciți, cu cea crescută vârstă a tinereațelor, în loc de desfătăciune și tinerească răsfățare, zilele ceale rămase ale nuntelor cu plângeri le petrecea, lângă picioare văzând iadul zăcând.
9. Și să pogorâră ca hiarăle, aducându-se în legături de fier, cu nevoie, unii de cumpenile corăbiilor de grumazi prinși cu cuie, iară alții la picioare cu țapene obezi fiindu încuiați,
10. Încă și cu cea ce să afla deasupra deasă podire lumina astupând, ca, de toate părțile întunecați să le fie ochii; nume de vicleani iau, în toată meargerea pre apă.
11. Și aceștea, în șaică aducându-se și meargerea obârșându-se, precum era poruncit de împăratul, porunci să-i tăbărască înaintea cetății, unde era locul de alergăturile cailor, la așăzare largă peste măsură; și la arătare foarte cu bun prilej stând la toți ceia ce mergea la cetate și la ceia care dentr’aceștea ieșiia la țară spre călătorie, ca nici cătră puterile lui să să împreune, nici întru tot nemica să-i învrednicească la cetate.
12. Și deaca să făcu aceasta, auzând pre cei den cetate, cei ce era de o limbă cu ei, că ies pre ascuns mai adease să plângă cea fără cinste a fraților dosadă,
13. Mâneindu-se, porunci și acestora într’același chip cu nevoință acelora să le facă, nelipsiți fiind nici într’un chip de a acelora muncă,
14. Și să să scrie tot neamul a nume, pentru că nu ca la cea cu puțin mai nainte arătată a faptelor robie cu trudă, ce, căznindu-se cu poruncitele munci, mai apoi să să stingă supt vreame de o zi.
15. Făcutu-s’au dară scrisoarea acestora cu amară sârguială și cu cea iubitoare de cinste împreună șădeare, de la răsăriturile soarelui până la apusuri, nesăvârșit, luând săvârșitul preste zile 40.
16. Și tare și neîncetat împăratul, plin de bucurie fiind, ospeațe la toți idolii făcând, cu minte rătăcită departe de adevăr și cu spurcată gură lăudând chipurile ceale surde, care nu pot lor să grăiască sau să le ajute, iară la cel prea mare Dumnezău ceale necuvioase grăind.
17. Iară după ce trecu vreamea care s’au zis mai nainte, au adus scriitorii răspuns la împăratul, nemaiputând să facă scrisoarea jidovilor, pentru cea nenumărată a lor mulțime,
18. Măcară că era pren țară încă cei mai mulți, unii încă pren case adunați fiind, alții pre alocurea, cât cu neputință era la toți domnii despre Eghipet.
19. Și înfricoșându-i pre ei mai vârtos, ca când ară fi luat daruri spre meșterșuguirea scăpării, să întâmplă aiave el pentru aceasta a să adeveri,
20. Zicând ei cu dovedire că și hârtia și condeaiele ceale de scris, cu care făcea treaba, să să fie sfârșit.
21. Și aceasta era lucrarea proniei cei nebiruite a Celui ce den ceriu ajuta jidovilor.
CAP 5 modifică
1. Atuncea, chemând pre Ermon, care era spre purtare de grijă a pililor, cu grea urgie fiind plin și cu scârbă, întru tot nepremenit,
2. Porunci, supt ziua cea viitoare, cu mertice de tămâie de ajunsu și cu vin mai mult neamestecat, pre toți pilii să-i adape, fiind la număr 500, și, sălbătăcindu-se cu datul băuturii den destul, să-i bage spre întimpinarea morții jidovilor.
3. Deci acesta aceastea poruncind, să întorcea spre desfătare, adunând pre cei mari den priateni și den oaste spre cei ce era cu pizmă cătră jidovi.
4. Iară mai-marele pililor, Ermon, ce i s’au poruncit, cu tocmeale făcea.
5. Și cei ce era spre aceastea poslușnici, cătră sară, ieșind, lega mânile celor dosădiți și ceaealaltă întemeiare meșterșuguia prejur ei, părându-li-se că preste noapte va lua acel neam tot deodată sfârșitul pieirii.
6. Iară jidovii, carei să părea a fi pustii întru limbi de tot acoperemântul, pentru nevoia cea cu legături, care îi cuprinsease pre ei de toate părțile,
7. Pre Atotțiitoriul Domn și a toată putearea puternecind cel milostiv Dumnezău al lor și Părinte, cu greu încetată strigare toți cu lacrămi l-au chemat, rugându-se
8. Ca să mute sfatul cel nedirept de asupra lor și să-i mântuiască pre ei, cu mare parte de arătare, de moartea care era gătită la picioare.
9. Deci dară ruga acestora întins să suia la ceriu.
10. Iară Ermon, pre cei nemilostivi pili adăpându-i, fiind plini de a vinului multă adăpare și de tămâie, la curte era mânecat pentru aceastea să spuie împăratului.
11. Și aceasta den veacul vremii zidire bună, în zi și în noapte, puindu-se de cela ce dăruiaște tuturora cărora el va vrea, parte de somn, au trimes cătră împăratul,
12. Cu prea dulce și adânc să cuprinse, cu lucrarea Stăpânitoriului, den cea fără de leage punere-înainte mult fiind greșit și den gândul lui cel nemutat mult fiind mințit.
13. Iară jidovii, scăpând de ceasul care era sămnat mai nainte, pre sfântul Dumnezăul lor lăuda și iarăș ruga pre Cel bun Împăcătoriu să arate tăria ceii mari putincioase mânii lui spre limbile ceale mândre,
14. Și fiind mai jumătate de a zeacea, cel ce era rânduit spre chemări, văzând pre cei chemați că s’au strâns, viind mușcă pre împăratul
15. Și, abia deșteptându-l, i-au arătat că treace vreamea ospățului. Și făcând cuvântul pentru aceastea
16. Care împăratul socotind și întorcându-se spre băutură, porunci cei ce au venit la ospățu să șază în preajma lui;
17. Care și făcându-se, îi îndemnă să să dea pre ei –cuviința ospățului– spre desfătare, dentru multe cinstindu-se ei, să o puie spre parte de veselie.
18. Și spre mult înainte mergând voroava, pre Ermon chemându-l împăratul, cu amară înfricoșare îl întreba pentru care pricină s’au lăsat jidovii astăzi a fi vii?
19. Și el arătând că noaptea, ce i-au fost porunca, au adus la săvârșire, mărturisând încă și priatenii.
20. Iară el, neomeniia mai rea decât Falaris având, zise: „Să aibă ei har somnului de astăzi, iară negreșit la ziua cea de mâine aseamene găteaște pilii spre a celor fără de cuviință jidovi pieire“.
21. Și zicând împăratul, toți cei ce era de față, împreună lăudând, voioș și cu bucurie s’au dus fieștecarele la casa lui
22. Și nu așa spre somn cheltuiră vreamea nopții, ca spre toate fealiurile de batjocuri a se meșterșugi, spre cei ce să părea dosediți.
23. Și când cânta cocoșul de dimeneață, și Ermon –hiarăle înarmându-le la curtea cea mare, unde să făcea jârtve;
24. Iară mulțimile ceale de pren cetate s’au fost adunat cătră cea prea jalnică vedeare, așteptând dimineața cu sârguială;
25. Iară jidovii, după cea fără de parte vreame trăgându-ș sufletul, cu rugă, cu multe lacrămi, în viersuri de jale, întinzând mâinile la ceriu, să ruga celui prea mare Dumnezău iarăș să ajute lor de pripă.
26. Și încă razele soarelui nu să răvărsase, și împăratul pre priatini așteptând, Ermon, stând aproape, îl chema cătră ieșire, arătând că cea ce au pohtit împăratul iaste gata.
27. Și el, priimindu-l și îngrozându-se de cea fără de leage ieșire, întru tot cu neconoștința cuprins fiind, întreba ce iaste lucrul spre care aceasta la el de sârg s’au săvârșit?
28. Și aceasta era lucrarea celui ce toate stăpâneaște Dumnezău, uitare spre cugetul lui puindu-i de ceale de mai înainte meșterșugite.
29. Spunea Ermon la toți priatinii că: „Fiarăle și puterile s’au gătit, împărate, după cea întinsă a ta punere-înainte“.
30. Iară el, de ceale grăite împlându-se cu grea mânie, pentru căci cu pronia lui Dumnezău să râsipise toată a lui cugetare, căutând cu înfricoșare, zise:
31. „De ar hi ție părinții tăi de față, au nașteri-de-feciori, această mâncare la hiară sălbateci ar fi gătit de sațiu, în locul celor nevinovați mie și strămoșilor miei, celor ce s’au arătat ales întru tot, cu întreagă adeverită credință, jidovi.
32. Și încă de nu mi’ar fi pentru dragostea care am crescut împreună și pentru slujbă, de viață pentru aceastea te-ai fi lipsit“.
33. Așa Ermon nenădejduită, cu primejdie, frică luo, și cu vedearea și cu fața să sfii.
34. Și fieștecarele dentru priatini cu posomorâre furișându-se, pre cei adunaț i-au slobozit pre toți, pre fieștecarele la a sa zăbavă.
35. Iară jidovii, auzind ceale de la împăratul, pre cel luminat Dumnezău, Domn și Împărat împăraților, lăuda, și acest ajutoriu al lui nemerind ei.
36. Și după legile aceastea, împăratul, adunând iarăș ospățul, spre veselie să să întoarcă îi îndemna.
37. Și pre Ermon chemându-l, cu înfricoșare zise: „De câte ori ți să pare ție tot pentru aceastea să-ț poruncesc, becisnice?
38. Pre pili încă și acum îi armează pre mâine, spre a jidovilor stingere“.
39. Iară ceia ce șădea împreună cu el rudenii, de cel neașăzat al lui gând mirându-se, grăiia aceastea:
40. „Împărate, până când ca pre niște vite ne vei ispiti? Poruncind acum al treilea rând pre ei să-i stingă și iarăș asupra lucrului întorcându-te cu gândul, strici cealea ce de tine-s poruncite,
41. Pentru carele cetatea pentru așteptare tânjaște și, înmulțindu-se cu adunări, iaste la griji de multe ori să nu să jefuiască“.
42. Pentru aceaea, cel întru toate Falaris, împăratul, înmulțându-se de nesocoteală și ceale ce să făcea cătră socoteala jidovilor întru el schimbări de suflet întru nemica socotind, nesăvârșit jurământ au întărit, rânduind pre aceștea fără de greșală să-i trimiță la iad, în genuchele și în picioarele fiarălor căzniț fiind;
43. Și apoi să oștească asupra Iudeii, tocma cu pământul să o puie, cu focul și cu sulițele, degrabă; și „cea necălcată de noi beseareca lor“ cu foc să o arză, cu sârguială; și celor ce facu acolo jârtve pustietate în toată vreamea să puie.
44. Atuncea bucuroși ducându-să priatenii și rudeniile, cu credință rânduia puterile spre locurile cetății ceale mai cu bun prileju spre pază.
45. Iară cel mai mare preste pili, hiarăle, ca cum am zice –spre așăzare cu nebunie aducându-le, prea cu bune mirosuri băuturi de vin tămâiat, groaznecu împodobite cu tocmealele;
46. Pre dimineață deci, cetatea fiind plină de mulțime nenumărată despre alergătura cailor, întrând [Ermon] la curte, spre cea ce era înainte îndemna pre împăratul.
47. Și el, umplându-și mintea lui cea păgână de urgie grea, cu toată greutatea, împreună cu hiarăle s’au pornit, vrând cu nevătămată inimă și cu luminile ochilor să vază cea duioasă și dosădită a celor de mai nainte însemnați surpare.
48. Și când pilii ieșiia pre la poartă, și cea ce veniia în urmă înarmată puteare, și văzând jidovii praful cel de mulțimea călătoriei, și gâlceava cea cu greu sunet auzind,
49. Socotind ei a fi pieirea vieții lor cea de apoi în clipeala ochilor, săvârșitul ceii prea ticăloasă nădejdi, spre jale și plângere întorcându-se, să săruta unul cu altul, îmbrățășindu-se cu rudeniile, pre grumazi căzând părinții la feciori și maicele la ceale tinereale, și altele, de curând născuți prunci la țâță având, sugând laptele cel de apoi;
50. Și încă și ceale de mai nainte ajutoriri ce s’au făcut lor de la ceriu știind ei, cu fața la pământ cu toții odată căzând, și pruncii osebindu-i de la țâțe,
51. Strigară cu glas mare foarte pre Cel Atotputearnicu rugând să i să facă milă cu arătare spre ei, acum cătră porțile iadului fiindu.
CAP 6 modifică
1. Iară Eleazar oarecarele, om de folos den cei de țară preoți, la vârsta bătrâneaților fiind și cu toată cea despre viață bunătate împodobitu, pre cei prejur el bătrâni potolindu-i a să ruga, Sfântului Dumnezău să rugă aceastea:
2. „Împărate mare, Țiitoriule preaînalte, Întru-tot-țiitoriu Dumnezău, toată zidirea otcârmuind,
3. Cu îndurările caută spre sămânța lui Avraam, spre fiii celui sfințit Iacov, al sfințitei tale părți norod, striin în striin pământ, fără de direptate pierind, Părinte!
4. Tu pre Farao, putearnicul Eghipetului, acestuia care s’au mulțit cu cară mai nainte de s’au rădicat cu fără de leage dârjire și cu limbă mare grăitoare, împreună cu cea mândră oaste, în luciu, înecați i-ai pierdut, lumina milei arătând la neamul lui Israil;
5. Tu pre Senahirim, cel ce cu nenumărate puteri s’au semețit, cel greu al sirianilor împărat, cu sulița tot pământul supuind și rădicându-să asupra sfintei cetății tale, greale grăind cu semeție și cu dârjie, Doamne, l-ai înfrânt, arătată arătând la limbi multă tăria ta;
6. Tu pre cei de la Vavilon trei tovarăși, care-și dedease în foc sufletul de bunăvoie, ca să nu să închine la ceale deșarte, cel arsu cuptoriu răcorind, i-ai mântuit, până la un păru nestricați, pară de foc trimițând la toți nepriatenii;
7. Tu pre Daniil cel lepădat în pământ la lei, de zavisnice pâri, spre mâncarea hiarălor, la lumină l-ai adus nevătămat;
8. Și pre cel hrănit adâncime Iona, care necruțat s’au topit în pântecele chitosului, nevătămat la toți ai lui l-ai arătat, Părinte!
9. Și acum nu zăbovi, Mult-milostive, al tuturor Acoperitoriu, de sârgu te arată celor den neamul lui Israil, și de urâte și fără de leage limbi ocărându-se.
10. Iară de iaste viața noastră cu necurății la înstriinare, mântuindu-ne pre noi den mâna vrăjmașilor, în ce chip vei, Stăpânitoare, ne piarde pre noi cu moarte,
11. Nu cu ceale deșarte, cei ce gândescu deșărt să să laude spre pieirea celor iubiți ai tăi, zicând: ‘Nici Dumnezăul lor i-au mântuit pre ei’.
12. Iară tu, cela ce toată tăria și toată puternicia având veacinice, acum caută, miluiaște pre noi, pre cei ce, după nesocotită ocara celor fără de leage, den viață ne premenim în chip de vicleani;
13. Înfricoșază-să limbile de putearea ta cea nebiruită, astăzi întinde, puteare având, spre mântuirea neamului lui Iacov.
14. Roagă-ți-se toată mulțimea pruncilor și părinții acestora cu lacrămi,
15. Arate-se la toate limbile că cu noi ești, Doamne, și nu ț’ai întorsu fața ta de cătră noi, ce, precum ai zis că, nici în pământul vrăjmașilor lor fiind, i-ai trecut cu vedearea pre ei, așa săvârșaște, Doamne“.
16. Deci Eleazar săvârșind ruga, împăratul, împreună cu hiarăle și cu toată a puterii zborâre, veni spre locul acela al alergătorilor de cai.
17. Și văzând jidovii, tare la ceriu strigară, cât și văile ceale ce era pre aproape împreună răsunând, necontenite plângeri să fie făcut în toată tabăra.
18. Atuncea Cel Mare, Slăvit, Atotțiitoriul și Adevărat Dumnezău, arătând sfânta a lui față, deșchise porțile ceale cerești, dentru care doi slăviți îngeri, înfricoșați la chip, s’au pogorât, arătați la toți, afară den jidovi.
19. Și stătură împotrivă, și putearea vrăjmașilor o au împlut de gâlceavă, și de frică, și cu nemișcate obezi au legat,
20. Și supt frică fu și trupul împăratului, și uitare luo dârjirea lui cea cu grea mânie.
21. Și să întoarsără hiarăle asupra celor înarmate puteri care dempreună denapoi veniia, și-i călca pre ei și-i pierdea.
22. Și să întoarsă urgia a împăratului spre jale și lacrămi, pentru ceale ce mai nainte la el s’au fost meșterșugit,
23. Pentru că, auzind strigarea și văzându-i pre toți cu fața la pământu, spre pierzare lăcrămând, cu urgie priatenii înfricoșa, zicând:
24. „Alăturea cu mine împărățiți, și pre tirani i-ați covârșit cu neomenia, și pre mine, sângur al vostru de bine făcătoriu, vă ispitiți de domnie și de suflet a mă premeni, pre ascunsu meșterșuguind ceale ce nu folosescu împărăției.
25. Cine au strâns aici pre cei ce au ținut noao cu credință tăriile țării, de la casele lor depărtându-i pre fieștecarele fără de socoteală?
26. Cine așa fără cuviință au cuprinsu cu munci pre cei ce sânt de ’nceput cu bun cuget cătră noi, întru tot osăbiți fiind decât toate limbile și ceale mai reale primejdii mai de multe ori decât [toți] oamenii au priimit?
27. Dezlegați, dezlegați nedireaptele legături și la casele lor cu pace îi trimiteți, lăsând ceale mai nainte făcute.
28. Sloboziți pre fiii Atotțiitoriului cerescului Dumnezău cel viu, care de la ai noștri până acum strămoși neîmpiedecată, cu mărire, bună așăzare dă la ale noastre lucruri“.
29. Deci acesta aceastea zise, iară ei, întru vreame fără de parte dezlegându-se, pre Sfântul Mântuitoriu, Dumnezăul lor, binecuvânta, atuncea den moarte fiind scăpați.
30. După aceaea, împăratul, la cetate mergând, pre cel ce era preste venituri chemând, porunci vinuri și cealealalte spre ospățu de treabă jidovilor să le dea pre zile șapte, judecând pre ei [ca], în locul care s’au părut că vor lua pierzarea, într’acela cu toată veselia mântuire a face.
31. Atuncea cei mai nainte ocărâți și aproape de iad, și mai vârtos la el întrați fiind, pentru cea amară și cu rea jale moarte, răsfățare de mântuire întărind, locul cel gătit de cădearea și de îngroparea lor, cu șădeare l-au împărțit plin de bucurie.
32. Și istovind viersul plângerii cel întru tot lăcrămat, luară cântare de moșie, pre Cel mântuitoriu și făcătoriu de seamne Dumnezău lăudând și plângerea toată și vaietul lepădând, danțuri de veselie au împreunat, semn de pace.
33. Așâjderea și împăratul, pentru aceastea ospăț greu adunând, neîncetat spre ceriu să mărturisiia cu mare cuviință, spre cea minunată mântuire ce s’au făcut.
34. Și cei ce mai nainte la pieire și mâncați de pasări îi punea pre ei a fi, și cu bucurie scriindu-i, au suspinat, cu rușine pre ei îmbrăcându-se și de cea cu suflare de foc îndrăznire fără de cinste stinși fiind.
35. Și jidovii, precum am grăit mai nainte, întemeind cea mai denainte zise, vreame cu desfătăciune, cu mărturisiri blânde și cu cântări petrecea.
36. Și de obște rânduind pentru aceastea obiceaiu, preste toată nemernicia lor spre neamuri, zilele ceale zise mai nainte veselitoare au pus a le ținea, nu pentru băutură și lăcomie, ce pentru mântuirea cea ce pentru Dumnezău s’au făcut lor.
37. Și să rugară împăratului cerșindu-ș slobozirea lor spre case.
38. Și-i scriu pre ei den 25 ale lui pahon până în 4 ale lui epif, în zile 40, și împreună pun pierzarea lor den 5 ale lui epif până în 7, în zile trei,
39. Întru carele și cu mare mărire arătându mila lui, Cel al tuturor Stăpân negreșiți pre ei i-au mântuit totodată.
40. Și să ospăta, toate dându-li-se de toate de la împăratul, până la al 14 zi, întru carea și rugăciunea au făcut, pentru slobozenia lor.
41. Și împreună lăudându-i pre ei împăratul, scris-au lor cea dedesupt iscălită carte cătră cei de pren cetăți voivozi, cu inimă tare osârdia având:
CAP 7 modifică
1. „Împăratul Potolomeu Filopator –celor de la Eghipet voivozi și la toți cei rânduiți preste lucruri, să să bucure și sănătoși să fie!
2. Sănătoși sântem și noi și fiii noștri, îndireptându-ne noao cel mare Dumnezău lucrurile precum am vrea.
3. Oarecarei den priateni, cu rău nărav, mai des lângă noi aflându-se, ne îndemnară ca să adunăm pre toți jidovii de supt împărăția noastră la un loc, să-i muncim cu înstreinate munci de vicleani,
4. Aducând înainte ca nu cândai cu bună așăzare vor fi lucrurile noastre, pentru răutatea carea au aceștea cătră toate limbile, până să va săvârși aceasta.
5. Carii și legați aducându-i pre ei, cu prăzi, ca pre niște robi și, mai vârtos, ca pre niște vicleani, fără de nice o cercetare și iscodire s’au apucat a-i ucide, fiind cuprinși cu mai sălbatecă cruzie decât leagea tătarâlor.
6. Și noi, asupra acestora mai vârtos înfricoșând, după blândeațele ce avem cătră toți oamenii, abia viața lor hărăzindu-le, și pre cel ceresc Dumnezău conoscând negreșit, scutind pre jidovi, ca un tată ce pentru fii pururea ajutoreaște,
7. Și socotind noi a prieteșugului pren care au cătră noi și cătră strămoșii noștri adeverită bună cugetare, pre direptate i-am slobozit de toate, ori fiece chip de vină,
8. Și am poruncit fieștecăruia, toți la casele lor să să întoarcă cu tot mijlocul, și nimene lor întru nemică să le strice, nici a-i ocărî pentru ceale ce au făcut fără de socoteală,
9. Pentru că să știț că asupra acestora de vom meșterșugi cu rău vreun vicleșug sau îi vom mâhni pre ei întru tot, nu pre om, ce pre cel ce stăpâneaște a toată putearea, Dumnezău cel Preaînalt, împotrivitoriu noao spre izbândirea lucrurilor, întru tot, cu nemântuire pururea vom avea. Fiț sănătoși!“
10. Și luând cartea aceasta, n’au sârguit îndată să fie spre purceadere, ce pre împăratul au rugat pentru cei den neamul jidovilor carei pre Cel Sfânt Dumnezău de bunăvoie au viclenit, și leagea lui Dumnezău, să li să facă pren ei cea ce să cuvine certare,
11. Zicând că cei ce pentru pântece au călcat poruncile ceale dumnezăiești, niceodinioară vor gândi bine nici la poruncile împăratului.
12. Și el, zicând ei adevărul, au priimit și, luându-i, deade lor voie slobodă de toate, pentru ca pre cei ce au călcat leagea lui Dumnezău să-i piarză, în tot locul cel de supt împărăția lui, cu îndrăznire, fără de nici o împărătească biruință sau socoteală.
13. Atuncea, prealăundându-l pre el, precum să cădea, preoții și toată mulțimea lor glăsuind aliluia, cu bucurie s’au despărțit.
14. Și așa, pre cei ce au căzut, den cei pângăriți, fiind de o limbă cu ei, pre drum îi certa și cu arătări [din leage] îi omorâia.
15. Și întru aceaeaș zi au ucis mai mulți decât 300 de bărbați; și au făcut veselie cu bucurie, prinzând pre cei pângăriț.
16. Iară aceștea carii au avut pre Dumnezău până la moarte, desăvârșit dobândirea mântuirii luând, purceasără den cetate, cu de toate fealiurile de flori cu bun miros cununaț, cu veselie și strigare cu laude și cu de toate viersurile cântări, mulțămind Dumnezăului părinților lor celui Sfânt, Mântuitoriul lui Israil.
17. Și sosind la Ptolemaida, ceaea ce să cheamă pentru a locului ființă Rodoforon, ce să zice „purtătoare de trandafir“, întru carea au îngăduit pre ei tabăra, după obștescul lor sfat, 7 zile
18. Acolo au făcut băutură de mântuire, împăratul dându-le lor cu blândeațe ceale cătră venire toate, fieștecăruia până la casa lui.
19. Și sosind cu pace cu ceale cuviitoare mărturisiri, așijderilea și acolo au stătut a ținea și aceaste zile, la vreamea nemerniciei lor, de veselie,
20. Carele și sfințindu-le cu stâlp la locul ospățului, ruga întemeind, s’au dus nevătămați, slobozi, prea veaseli pre pământ, și pe mare, și pe râu, mântuindu-se fieștecarele, cu a împăratului poruncă, la casa lui,
21. Și mai multă biruință decât mai nainte întru vrăjmași având, cu mărire și frică, întru nemica de nimenea clătindu-se den averile lor.
22. Și toate ale lor toți le-au luat cu carte, cât ceia ce au fost având câte ceva, cu frică mare le da lor, măririle celui prea mare Dumnezău făcând deplin, spre mântuirea lor.
23. Binecuvântat Izbăvitoriul lui Israil întru cei de-a pururea ani! Amin!
| ▲ Începutul paginii. |